Justitie

13 persoane, condamnate. Unele, cu executare Scandal în Coiciu!

Magistraţii din cadrul Curtea de Apel Constanţa au soluţionat definitiv dosarul privind bătaia din data de 9 octombrie 2016, de pe strada Biruinţei, din cartierul Coiciu, Constanţa. Victima ar fi trecut cu viteză cu maşina pe stradă şi ar fi deranjat un grup de indivizi. N-a durat mult şi de la un schimb acid de replici s-a ajuns la un scandal în toată regula. Potrivit plângerii formulate în acest dosar, şoferul maşinii ar fi fost agresat fizic de opt dintre cei 14 membri ai grupului. În urma leziunilor suferite, bărbatul a avut nevoie de 40 până la 45 de zile de îngrijiri medicale.
 
Cei în cauză au fost trimişi în judecată la începutul lunii decembrie 2016. Aproape de finele lunii mai a acestui an, Judecătoria Constanţa a stabilit, în primă instanţă, următoarele pedepse:
 
Sorin Vasile Toma, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, - nouă luni de închisoare. Instanţa a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de un an şi trei luni de închisoare, aplicată într-un alt dosar. Magistraţii au contopit pedepsele şi au aplicat sentinţa de un an şi şase luni de închisoare, cu executare.
 
Sali Osman - pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice - amendă penală în sumă de 3.000 de lei (150 de zile-amendă x 20 de lei = 3.000 de lei).
 
Belgin Ali - pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice - amendă penală în sumă de 3.000 de lei(150 de zile-amendă x 20 de lei = 3.000 de lei).
 
Iumiut Dali - pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice - şase luni de închisoare. Şi în cazul său, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a unei alte pedepse şi l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa totală de un an şi şase luni de închisoare, cu executare.
 
Kenan Iusein - pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice - amendă penală în sumă de 3.000 de lei (150 de zile-amendă x 20 de lei = 3.000 de lei).
 
Onasis Alim - pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice la amenda penală în sumă de 3.000 de lei (150 de zile-amendă x 20 de lei = 3.000 de lei).
 
Erdal Mustafa - pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice - amendă penală în sumă de 3.000 de le i(150 de zile-amendă x 20 de lei = 3.000 de lei).
 
Daniel Opriş - pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice - pedeapsa de şase luni de închisoare. În final, după revocarea unei alte pedepse, cel în cauză a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu executare.
 
Faţă de Ercal O. s-a luat măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de patru luni pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Şi faţă de Ilias M.Serdal A.Geaner A. şi Nicolae Alexandru R. s-a luat măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de patru luni pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Judecătoria Constanţa a constatat că persoanele vătămate au renunţat la acţiunile civile.
 
Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care, ieri, a menţinut condamnările Judecătoriei Constanţa.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal în Coiciu! Începe judecata celor 13 persoane

01 Feb 2017 1340

Revista presei locale

12 Oct 2016 1083

Descinderi cu jandarmi în Piaţa Chiliei Echipele SC RAJA SA Constanţa au debranşat abonaţii cu datorii (galerie foto)

01 Nov 2013 1936

Scandal între RATC şi Casa Judeţeană de Pensii Dumitru Coiciu - „Din cauza datoriilor Casei de Pensii, ne vom restrânge activitatea"

10 Jan 2012 2118

Agresorul subofiterului criminalist Omocea, arestat preventiv

26 Jul 2010 1287

Scandal in Coiciu

18 May 2009 1985

A fost retinut agresorul politistului

19 Jun 2002 699