14 percheziții domiciliare Cinci persoane arestate la cererea DIICOT Constanța cer să fie puse în libertate

  • Cele cinci persoane arestate preventiv zilele trecute, de Tribunalul Constanța, la finele celor 14 percheziții domiciliare, 13 în Constanța și una în județul Mureș, cer să fie puse în libertate.
 
Solicitările celor cinci au fost trimise spre soluționare Curții de Apel Constanța, primul termen fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2021.
 
Amintim că polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au efectuat sâmbătă 14 percheziții domiciliare, dintre care 13 în județul Constanța și 1 în județul Mureș, la locuințele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat specializat în procurarea, prepararea și distribuirea unor substanțe noi cu proprietăți psihoactive.
 
Din cercetări a reieșit că, din august 2020 și până în prezent, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, ar fi procurat substanțe noi cu proprietăți psihoactive din China și Olanda, pe care le-ar fi preparat, stocat și oferit spre vânzare în județele Constanța și Mureș.
 
În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat 184 de grame de substanțe noi cu efecte psihoactive, 3 cântare electronice de precizie, 1 grinder, 14 telefoane mobile, 5 laptopuri, 1 pistol tip airsoft, 4.400 de lei, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.
 
În urma audierilor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de 5 bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 
La percheziții au participat polițiști de combatere a criminalității organizate din Târgu Mureș și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța.
 
Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a celor cinci persoane.

 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor „Saharoschi Laurenţiu, Saharoschi Constantin Iulian, Toader Costin Alexandru, Cuţarof Daniel, Pamfilea Mihăiţă Evelin“ pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 17 ianuarie 2021 până la 15 februarie 2021.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 385

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 589

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 840

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1002

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 545

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1398

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1436

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1913

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 661

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5528

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3040

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 751