17 percheziții domiciliare Trei persoane arestate la cererea procurorilor DIICOT Constanța

 
Azi, 23 aprilie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au solicitat arestarea preventivă a unui număr de șapte persoane, într-un dosar de proxenetism.
 
Tribunalul Constanța a admis, în parte, propunerea formulată de către DIICOT Constanța și a dispus arestarea preventivă pe durata de 30 de zile, începând de la data de 23.04.2021 și până 22.05.2021, fata de trei bărbați.
 
Totodată, instanța a respins, ca nefondată, propunerea DIICOT de luare a măsurii arestării preventive față de alți patru inculpați și s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, de la 23.04.2021 până la 21.06.2021, inclusiv.
 
„Atrage atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință, a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau masura arestării preventive“.
 
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2020 - martie 2021, inculpații au recrutat 3 persoane vătămate minore, pe care le-au adăpostit în diverse imobile, în scopul exploatării sexuale, însușindu-și în integralitate veniturile rezultate din activitatea infracțională.
 
Totodată, în cursul lunii februarie 2020, folosindu-se de telefonul mobil și de diverse aplicații instalate pe acesta, o parte dintre inculpați ar fi procurat și stocat materiale pornografice.
 
În perioada septembrie 2020 - martie 2021, cunoscând faptul că una dintre minore practica prostituția, inculpații au întreținut relații sexuale cu aceasta, contra cost.

La data de 22.04.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat un număr de 17 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie.

 
În cursul zilei de astăzi, cei 7 inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, va fi propusă măsura arestului preventiv și pentru un alt inculpat, în prezent arestat în altă cauză.
 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 Citește și
 
Ultima oră
Pecheziții în Constanța! Rețea de traficanți de minori, destructurată!

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 561

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 612

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 611

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 811

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 942

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 526

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1357

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1389

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1763

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 642

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5338

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3017

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 728

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 560

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2293