A făcut accident după ce s-a urcat băut la volan. Ce a decis Curtea de Apel Constanţa

Un bărbat domiciliat în Constanţa a făcut apel după ce a fost condamnat pentru că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Constanţa s-a aflat, la data de 6 mai 2019, dosarul prin care P.P. a contestat decizia Judecătoriei Constanţa, prin care a fost condamnat la un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 1.06.2018, în jurul orei 8.00, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului  Rutier Constanţa - IPJ Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizaţi prin dispecerat despre faptul că în zona unui imobil din Constanţa a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Agenţii de poliţie rutieră ajunşi la faţa locului au constatat că autoturismul marca Dacia Solenza, la volanul căruia se afla inculpatul P. P., era pe spaţiul verde din dreptul blocului, mai exact izbise zidul blocului, având multiple avarii, iar şoferul prezenta leziuni.  
 
Agenţii de poliţie i-au solicitat conducătorului auto P. P. să se supună testării cu aparatul etilotest, iar în urma testării cu aparatul marca Drager a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
Ca urmare, inculpatul a fost condus la Spitalul Judeţean Constanţa, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, unde s-a stabilit că inculpatul a avut la ora 08.45 o alcoolemie de 2,15 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 09.45 o alcoolemie de 2,40 g/l alcool pur în sânge.
 
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a declarat că în ziua precedentă, în intervalul orar 19.00-23.00, a consumat un litru de bere şi un litru de vin, iar a doua zi, în jurul orei 8.00, s-a urcat la volanul autoturismului Dacia Solenza, iar când a ajuns în zona cimitirului, aşa cum a declarat inculpatul, pentru că un alt autoturism a efectuat o manevră de depăşire şi a crezut că îl va lovi, a tras de volan în partea dreaptă, a lovit bordura şi a fost proiectat în faţada unui, s-a lovit cu capul de oglinda retrovizoare, iar o persoană necunoscută a sunat la 112.
 
După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, inculpatul a fost transportat la spital, dar nu a rămas internat. În raport de aspectele declarate de inculpat, pare neverosimil faptul că acesta nu ar fi consumat alcool şi în dimineaţa zilei de 1.06.2018, câtă vreme este lesne de observat că din rezultatele analizelor de sânge reiese că inculpatul prezenta la momentul producerii accidentului o alcoolemie aflată în creştere.
 
În şedinţa de judecată din 23.01.2019, instanţa a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, întrucât acesta a recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faţa instanţei, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate de părţi.
 
Împotriva sentinţei Judecătoriei Constanţa inculpatul P. P. a declarat apel în termenul legal, solicitând, în lumina circumstanţelor sale personale şi a conduitei sincere, în principal, aplicarea unei pedepse cu amendă penală, iar în subsidiar, stabilirea unei pedepse cu închisoarea în condiţiile art.83 Cod penal.
 

Instanţa a decis respingerea apelului formulat de către inculpat.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 303

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 459

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 673

Prefectul din Tulcea, demers la Curtea de Apel Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Măcin

18 Apr 2024 314

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 2563

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 461

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 752

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 588

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 760

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 531

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 324

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 655

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2248

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 832

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 419