A fost stabilit cel de-al doilea termen în dosarul Înaltpreasfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului (rechizitoriu)

Iniţial, Înaltpreasfinţitul Teodosie a fost cercetat şi pentru luare de mită, însă procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus clasarea cauzei.
 
Judecătorul Cristian Deliorga, din Curtea de Apel Constanţa, a stabilit cel de-al doilea termen în dosarul în care Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa. În cauză, Înaltpreasfinţitul Teodosie este bănuit de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost deferit Justiţiei de DNA Constanţa pe data de 3 februarie. Pe data de 9 februarie, judecătorul Cristian Deliorga, din Curtea de Apel Constanţa, învestit cu soluţionarea cauzei, a decis menţinerea lui Teodosie sub control judiciar. Nemulţumit de decizia magistratului, arhiepiscopul Tomisului a atacat hotărârea Curţii de Apel Constanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Contestaţia Înaltpreasfinţitului Teodosie a fost trimisă spre soluţionare  judecătoarei Francisca Vasile, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Pe data de 15 februarie, magistratul de la Curtea Supremă a decis ca Teodosie Petrescu să rămână sub control judiciar, hotărârea fiind una definitivă.
 
Recent, judecătorul Cristian Deliorga, din Curtea de Apel Constanţa, a stabilit cel de-al doilea termen în dosar, respectiv 20 martie, dată la care instanţa va lua în discuţie eventualele excepţii/cereri formulate de părţile din prezentul dosar. Totodată, instanţa ar putea dispune începerea judecăţii cauzei sau chiar trimiterea cauzei la DNA pentru refacerea/completarea urmăririi penale. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Ancheta prezentului dosar a costat statul român, conform surselor noastre, 18.000 de lei, iar în caz de condamnare, DNA a stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 3.000 de lei în sarcina fiecărui inculpat.
 
Iniţial, Înaltpreasfinţitul Teodosie a fost cercetat şi pentru luare de mită, însă procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus clasarea cauzei.
 

Potrivit unor surse judiciare, decizia DNA de clasare a cercetărilor a fost luată în baza articolului 16, litera b, din Codul de Procedură Penală, conform căruia „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare, nu mai poate fi exercitată dacă: (…) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
Amintim că, în legătură cu infracţiunea de luare de mită, pe data de 17 octombrie 2016, DNA informa că, „în primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro“.

 
„Banii respectivi au fost primiţi în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie“, conform celor de la Anticorupţie.
 
Tot în octombrie, DNA a mai informat că, „pe timpul cât se află sub control judiciar, Înaltpreasfinţitul Teodosie trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi, să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia. Inculpatului Teodosie Petrescu i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive“.

Citeşte şi 

Cât a costat ancheta!
Cine este femeia care decide, mâine, libertatea Înaltpreasfinţitului Teodosie (rechizitoriu)


Rechizitoriu pentru Teodosie! Iată pentru ce l-a trimis DNA în judecată pe arhiepiscopul Tomisului (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 784

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, în instanță cu Universitatea Ovidius! Când începe procesul

16 Feb 2024 1168

IPS Teodosie la Tribunalul Constanța ( FOTO+VIDEO)

09 Feb 2024 1375

Personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“ Petrică Leașcu cheamă în instanță Arhiepiscopia Tomisului! Cere despăgubiri de 100.000 de lei (VIDEO+DOCUMENTE)

28 Dec 2023 2578

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, dă în judecată Universitatea Ovidius Constanța!

19 Dec 2023 13348

ÎPS Teodosie, la ceas aniversar

12 Dec 2023 1574

UPDATE. Ce spune Teodosie despre dosarul de la DNA Oficial! DNA îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

05 Dec 2023 1755

Universitatea „Ovidius” Constanța și Mănăstirea Dervent, gazdele conferinței naționale „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist. Sub semnul Rugului Aprins memorie, identitate, modele”

17 Nov 2023 816

Amendă în pandemie ÎPS Teodosie a pierdut, în instanță, procesul cu IPJ Constanța! (MINUTA)

20 Sep 2023 8387

ÎPS Teodosie, în așteptarea verdictului de la Tribunalul Constanța

21 Jun 2023 1538

Exclusiv! Înaltpreasfinția Sa Teodosie a învins, definitiv, Poliția, în instanță

21 Mar 2023 5208

ÎPS Teodosie, așteptat la Tribunalul Constanța

21 Mar 2023 1248

ÎPS Teodosie, victorios asupra polițiștilor, la Judecătoria Constanța! (MINUTA)

09 Feb 2023 2638

Judecătoria Constanța, despre procesul ÎPS Teodosie vs. Poliție – „Fiecare om avea datoria de a respecta măsurile restrictive impuse de lege“ (MOTIVARE)

01 Feb 2023 1454

ÎPS Teodosie, după decizia Curții de Apel Constanța. „Sunt bucuros că pot să merg să predau ca titular“ (VIDEO)

20 Jan 2023 1585