A început procesul femeie și l-a terminat bărbat. Cazul s-a judecat la Constanța. Despre ce este vorba

  • Cazul se află pe rolul instanțelor din Constanța de încă din 2014, însă abia acum câteva zile Tribunalul Constanța a pronunțat hotărârea definitivă.
  • Femeia se adresase judecătorilor pentru a obține, inițial, aprobarea pentru începerea demersurilor pentru schimbarea de sex, potrivit legislației în vigoare.
  • De asemenea, aceasta a cerut și schimbarea mențiunilor în privința sexului în actele de stare civillă.
  • La sfârșitul lunii iulie, după ani întregi de proces, reclamanta a obținut câștig de cauză de la judecători, printr-o decizie definitivă.
Proces atipic pe rolul instanțelor constănțene. O femeie care l-a dat în judecată pe primarul Constanței a devenit bărbat în acte, până la finalul procesului. De altfel, nimic ciudat aici, dat fiind că aceasta fusese solicitarea inițială a reclamantei: să fie menționată în actele de starea civilă cu sexul masculin, în loc de feminin. În cursul anului trecut, femeia obținuse încuviințarea instanței pentru a demara procedura de schimbare de sex, potrivit prevederilor legale în vigoare în România.
Cazul se află pe rolul instanțelor din Constanța de încă din 2014, însă abia acum câteva zile Tribunalul Constanța a pronunțat hotărârea definitivă, prin care admitea cererea femeii de a deveni bărbat în acte.
 

Ce a solicitat reclamanta

Totul a pornit de la dosarul civil cu numărul 30903/212/2014, înregistrat inițial la Judecătoria Constanța în anul 2014. În acest proces, reclamanta a dat în judecată Primarul Municipiului Constanța și a solicitat, potrivit unor surse judiciare, ca, în conformitate cu legislația în vigoare, să i se aprobe începerea demersurilor pentru operația de schimbare de sex. Totodată, aceasta a solicitat și să i se aprobe schimbarea numelui și a sexului, în actele de stare civilă, după ce i se aprobă operația.
Cele două cereri au fost separate ulterior, iar cea privind schimbarea actelor de stare civilă a fost suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului privind operația de schimbare de sex.
În acest dosar, potrivit acelorași surse, reclamanta a afirmat că nu se identifică tipologiei persoanei de sex feminin și, în acest sens, alături de alte argumente expuse în fața judecătorilor, a cerut să i se încuviințeze efectuarea operațiilor de schimbare de sex.

Pe parcursul procesului au fost efetuate o serie de expertize, astfel cum prevede legislația în vigoare, iar abia în 2019, Curtea de Apel Constanța a admis apelul reclamantei și a aprobat efectuarea operației de schimbare de sex, astfel cum fusese solicitată.


S-a reluat procesul pentru schimbarea în acte

Pe cale de consecință, s-a reluat și procesul privind schimbarea numelui și a sexului în actele de stare civilă.
Pe data de 6 septembrie 2019, Judecătoria Constanța a respins cererea aceasta, afirmând că, deși Curtea de Apel Constanța încuviințase efectuarea procedurilor de schimbare de sex, la momentul respectiv niciunul dintre tratamentele ori operațiile respective nu fusese finalizat de către reclamantă.
Hotărârea aceasta a Judecătoriei a fost atacată în apel de către reclamantă, astfel că procesul a continuat la Tribunalul Constanța. Conform acelorași surse, femeia a susținut că a început deja tratamentele necesare pentru schimbarea sexului.
În cele din urmă, pe data de 31 iulie, magistrații Tribunalului Constanța au hotărât să admită și acțiunea privind schimbarea rubricii referitoare la „sex“ din actele de stare civilă.
În minuta Hotărârii nr. 988/2020, se arată că instanța „încuviinţează efectuarea modificărilor corespunzătoare schimbării sexului în registrul stării civile, din sexul femeiesc în sexul bărbătesc . Dispune efectuarea mențiunilor cuvenite în actele de stare civilă“.
Hotărârea Tribunalul Constanța este definitivă, astfel că procesul s-a încheiat.


Citește și:


Viața bate filmul!:
Povestea unei constănțence care a aflat că sora ei trăiește, în timpul procesului pe care l-a deschis pentru a o declara moartă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Mihai Alexandru Stanciu, un nou mandat de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța

29 Nov 2023 574

Justiție Constanța Magistratul Corina Elena Stere, propusă adjunct în Parchetul Judecătoriei Constanța

26 Nov 2023 465

Mai mulți judecători au vrut să plece de la Constanța. Răspunsul CSM

25 Nov 2023 5947

Final de proces în dosarul privind presupusa delapidare a Universității „Ovidius” din Constanța! Când va fi luată decizia finală

24 Nov 2023 748

Procurorul Veronica Jalbă, adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanța pentru trei ani

23 Nov 2023 559

Conducerea Parchetului Judecătoriei Constanța, în atenția CSM

17 Nov 2023 712

Ce a decis CSM pentru magistrații Corll Cătălina Geană, Laura Sărac Aldea și Carmen Claudia Berevoescu, de la Judecătoriile Constanța, Medgidia și Mangalia

17 Nov 2023 550

Conducerea Judecătoriilor Constanța, Medgidia și Mangalia, în atenția CSM

14 Nov 2023 893

Cazul incendiului de pe Grindeanu! Dosarul privind latura civilă, amânat pentru la anul

09 Nov 2023 600

Procesul dintre Balcan Expres SRL și Mamaia SA, pe rolul Judecătoriei Constanța

08 Nov 2023 629

Magistratul Ruxandra Maria Anicăi nu pleacă de la Judecătoria Constanța, a decis CSM

07 Nov 2023 577

Constanța. Final de proces în dosarul americanului acuzat că ar fi violat doi tineri din Medgidia! Prima condamnare - 19 ani

06 Nov 2023 866

IPJ Constanța Tânăr de 18 ani, din Medgidia, reținut pentru tâlhărie calificată

02 Nov 2023 572

Procurorul Veronica Jalbă, propusă adjunct în continuare al Parchetului Judecătoriei Constanța

29 Oct 2023 617

Dosar înregistrat la Judecătoria Constanța între Ionuț Galani și IPJ Călărași - Biroul Poliție Autostrada A2

28 Oct 2023 7894