A poftit la dulce! Constanța. Închisoare cu executare pentru furtul a două baxuri de ciocolată!

  • Recent, inculpatul - care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa - a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Constanța la închisoare cu executare, decizia nefiind una definitivă!
  • Din copia fişei de cazier judiciar reiese că inculpatul a suferit multiple condamnări la pedepse privative şi neprivative de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, fiind evidentă specializarea acestuia în acest gen de infracțiuni orientate împotriva patrimoniului persoanei.
  • Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de 32 de ani, din oraș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat! Pe scurt, bărbatul este acuzat că a sustras de pe raft două baxuri cu bomboane de ciocolată în valoare totală de 510 lei, după care a părăsit incinta magazinului și a stației peco fără să le achite.

Recent, inculpatul - care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa - a fost condamnat la închisoare cu executare, decizia nefiind una definitivă!
 

Povestea pe larg!

Detaliat, cu ocazia audierii, reprezentantul persoanei vătămate a arătat că, în data de 19.05.2021, în jurul orei de 22.00 - 22.10, în punctul de lucru al S.C. (...) SRL, unde funcționează o stație peco, o persoană de sex masculin, profitând de neatenția personalului, a sustras de pe raft două baxuri cu bomboane de ciocolată în valoare totală de 500 de lei, după care a părăsit incinta magazinului și a stației peco fără să le achite.

Aceasta a arătat că era vorba despre un bărbat de 30-35 ani, păr tuns scurt, brunet, constituție supraponderală, îmbrăcat cu o cămașă de culoare verde, pantaloni de blugi de culoare albaștri și papuci din plastic de culoare albastră.

În susținerea celor sesizate, persoana vătămată depune la dosar înregistrările camerelor video de supraveghere cu care este dotată stația peco.

Din vizionarea înregistrărilor camerelor video de supraveghere reiese faptul că la momentul 22:04:40, inculpatul, îmbrăcat într-o cămaşă de culoare verde, pantaloni de culoare închisă și papuci de culoare închisă, fără mască, care se oprește în fața raftului de unde se reclamă furtul celor 21 de cutii de bomboane, se apleacă spre ultimul raft, ia de pe acesta un bax cu cutii de bomboane de ciocolată, după care o aşează la loc, încearcă să ia cu ambele mâini două baxuri de cutii de ciocolată, ocazie cu care dărâmă de pe raft, alte produse din apropiere, fapt pentru care reaşează baxurile cu cutiile din nou pe raft și se apucă să reașeze produsele dărmate de pe raft.

Rămâne în continuare în fața raftului privind de mai multe ori în direcția caselor de marcat supraveghind clienții și personalul magazinului.

Ulterior, la momentul 22:05:53, se observă cum inculpatul ia de pe ultimul raft cele două baxuri de cutii de ciocolată, câte unul în fiecare mână, și iese din incinta magazinului fără să treacă pe la casele de marcat să achite produsele.

Din declarațiile inculpatului reiese faptul că în data de 19.05.2021, în jurul orei 22.00, s-a deplasat singur la stația peco, unde, profitând de neatenția vânzătoarelor, a sustras de pe raft două baxuri cu ciocolată.

Aceeași atitudine de recunoaștere a fost adoptată de inculpat și în fața instanței.


Astfel, prin analiza coroborată a mijloacelor de probă expuse, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele anterior descrise.

Din copia fişei de cazier judiciar reiese că inculpatul a suferit multiple condamnări la pedepse privative şi neprivative de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, fiind evidentă specializarea acestuia în acest gen de infracțiuni orientate împotriva patrimoniului persoanei.

De asemenea, se constată că pedepsele anterioare nu au fost de natură să îl împiedice pe acesta să reitereze comportamentul infracțional, prin raportare și la faptul că prezenta infracțiune a fost comisă la doar 3 luni din momentul în care acesta a fost liberat din penitenciar.

În ceea ce privește împrejurările şi modul de comitere a faptei, se observă că acestea relevă un grad de pericol social moderat, inculpatul sustrăgând pe timp de noapte un număr de 21 de cutii de ciocolată din interiorul unui magazin peco, creând un prejudiciu de 510,30 lei, ce a fost achitat la scurt timp de către acesta.

Se va avea în vedere și atitudinea sinceră a inculpatului manifestată în fața instanței de judecată.

Față de cele reținute, instanța consideră că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minim, care ţine seama şi de circumstanțele personale ale acestuia și perseverența infracțională, pentru a reflecta toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, dându-se relevanţă şi principiului proporționalității între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, este suficientă pentru reeducarea inculpatului și pentru atingerea scopului pedepsei.

Astfel, instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen., alte modalități de individualizare judiciară a pedepsei nefiindu-i disponibile inculpatului prin raportare la starea de recidivă.

Foto cu rol ilustrativ!

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.


Sursa: portal instante de judecată și rejust.ro


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Constanța. Hoț cu gusturi fine!
Închisoare cu executare după ce furat șase sticle de șampanie Moet & Chandon Rose

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tatăl lui Sebi, plin de durere- „Nu mai am nici o speranță” (VIDEO)

18 Apr 2024 512

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 856

Justiție Constanța Proces între primarul municipiului și Profi Rom Food SRL. Dosarul, pe rolul Judecătoriei

15 Apr 2024 473

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 316

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 910

Primarul municipiului Constanța, în instanță cu o cramă. Dosarul, pe rolul Judecătoriei

12 Apr 2024 552

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 560

Judecătorii din Constanța îi permit lui Dan Diaconescu să plece în Bulgaria, la Nisipurile de Aur! (MINUTĂ)

09 Apr 2024 619

Știri justiție Constanța Curtea de Apel Constanța solicită CSM delegarea unui magistrat de la Judecătoria Galați la Judecătoria Medgidia

09 Apr 2024 449

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 456

Apelul formulat de Primăria Mangalia în procesul cu Garda Natională de Mediu - Serviciul Comisariatul Județului Constanța, respins de judecători

06 Apr 2024 539

Justiție Constanța Vești bune pentru credincioși! Decizie de ultimă oră privind soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu

05 Apr 2024 875

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 462

Bărbat cercetat după ce a condus cu permisul suspendat și a fugit la apariția polițiștilor

03 Apr 2024 381

Primarul din Corbu și-a dat în judecată contracandidatul de la Alianța Dreapta Unită!

31 Mar 2024 503