Academia Română, victorie în instanță, în fața Primăriei Constanța! Este vizat un teren de patru hectare

  • În dosarul civil nr. 4593/118/2020, magistrații Tribunalului Constanța au decis să oblige municipalitatea la soluționarea dosarelor formate în urma notificărilor înainte de Academia Română încă din anul 2001.
  • Este vorba despre imobilul descris în notificare drept „teren de grădinărit, la marginea oraşului, la punctul Cişmea (suprafaţă de 4 ha) situat în Mun. Constanţa“.
  • Acesta nu este singurul dosar în care Academia Română se judecă pentru terenurile pe care instituția le deținea în oraș și care au fost preluate abuziv în timpul regimului comunist, adversar fiindu-i Municipiul Constanța prin Primar.
  • Hotărârea pronunțată în dosarul 4593/118/2020 poate fi atacată în apel, la instanța superioară.
Academia Română a câștigat recent un proces intentat Municipiului Constanța prin Primar, pentru un teren în suprafață de patru hectare.
 
Magistrații Tribunalului Constanța au decis să oblige municipalitatea la soluționarea dosarelor formate în urma notificărilor înainte de Academia Română încă din anul 2001.
 
Potrivit minutei hotărârii judecătorești, este vorba despre imobilul descris în notificare drept „teren de grădinărit, la marginea oraşului, la punctul Cişmea (suprafaţă de 4 ha) situat în Mun. Constanţa“.
 
Judecătorii Tribunalului Constanța au pronunțat o primă decizie în dosarul civil cu numărul 4593/118/2020, în care reclamantul este Academia România, iar rolul de pârât revine Municipiului Constanța prin Primar.
 

Hotărârea judecătorilor

 
În minuta Hotărârii nr. 664/2021 a Tribunalului se arată că instanța „admite în parte acțiunea modificată“ și „obligă pârâtul Municipiul Constanța prin Primar la soluționarea dosarului administrativ format în baza notificării înaintate de Academia Română sub nr. 479/09.11.2001“.
 
În notificarea respectivă, este vorba despre imobilul descris drept „teren de grădinărit, la marginea orașului, la punctul Cișmea (suprafață de 4 ha) situat în Municipiul Constanța“.
 
Totodată, judecătorii Tribunalului Constanța au respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii.
 
În schimb, Municipiul Constanța prin Primar a mai fost obligat să achite Academiei Române suma de 2.000 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
 

Hotărârea Tribunalului Constanța nu este definitivă, ci poate fi atacată în apel, la instanța superioară, în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând să fie depus la Tribunalul Constanța.
 
În cazul în care hotărârea va fi atacată, procesul va continua la Curtea de Apel Constanța.

Bunuri moștenite de la familia Movilă

 

Amintim, acesta nu este singurul dosar în care Academia Română se judecă pentru terenurile pe care instituția le deținea în oraș și care au fost preluate abuziv în timpul regimului comunist, adversar fiindu-i Municipiul Constanța prin Primar.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în cauza civilă cu numărul 6222/118/2019, miza procesului sunt proprietățile pe care Academia le primise de la Elena Movilă, situate în Piața Independenței (actuala Piața Ovidiu), la numărul 15.
 
În volumul „Bătălia pentru Basarabia (1941-1944)“, coordonată de istoricul Gheorghe Buzatu și publicată în 2011, în capitolul „1940: Un an din istoria Academiei Române“, de Dorina N. Rusu, se arată următoarele:
 
„O donație importantă a primit Academia Română și din partea Elenei Movilă. Prin testamentul olograf din 20 martie 1940, ea dispunea în favoarea supremei instituții de cultură și de știință de cotitatea disponibilă a averii sale («partea sufletului»), astfel cum ar fi rezultat din vânzarea caselor din București, strada Latină nr. 3, «împreună cu tot locul lor», cum și a prăvăliilor situate în Constanța, Piața Independenței nr. 15, însărcinându-l pe fiul său, Sever Movilă, executor testamentar «să caute pe cât posibil să obțină maximum de preț, căci ambele aceste două imobile au poziție foarte avantajoasă».“
 
Se mai arată în sursa citată că „din suma cuvenită, Academia urma să cumpere efete de stat, al căror venit era lăsat fiilor Elenei Movilă, Sever și Caton, pe toată durata vieții acestora. După moartea lor, efectele constituiau partea cuvenită Academiei Române“.
 
În acest proces, judecata a fost amânată pentru data de 26 martie 2021.
 

Anularea dispoziției de primar

 
Totodată, Academia Română este parte și în dosarul civil nr. 669/212/2020, cauză în care Primăria Constanța solicită anularea unei dispoziții a fostului primar, Radu Mazăre, din perioada 2004-2005.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, dispoziția vizează terenuri situate în cartierul Km 4-5 din municipiul Constanţa și ar fi fost dată cu nerespectarea legislaţiei în vigoare.
 
Demersul în instanţă este necesar pentru ca municipalitatea să răspundă notificării Academiei Române legate de terenurile deţinute în Constanţa.
 
În acest proces, următorul termen a fost fixat pentru data de 27 aprilie 2021.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut dacă municipalitatea va ataca decizia Tribunalului Constanța prin care era obligată să soluționeze dosarele privind notificarea pentru terenul de patru hectare, situat la punctul Cișmea.
 
Citește și:

Moștenirea din Constanța veche:
Academia Română se judecă pentru testamentul Elenei Movilă cu Primăria Constanța. Ce decizie a luat Curtea de Apel

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un elev de la Colegiul “Mircea cel Bătrân” Constanța, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului (FOTO)

24 Feb 2024 1185

Eveniment "Anton Pann" la Biblioteca Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

13 Jan 2024 695

Născut la Constanța In memoriam Nicholas Georgescu Roegen, savantul care și-a atins apogeul în America

29 Oct 2023 1026

75 ani de la moartea dr. Constantin I. Angelescu, longeviv ministru-reformator al Instrucțiunii Publice

25 Oct 2023 920

Originar din Constanța Scriitorul Ion Coja împlinește 81 de ani

21 Oct 2023 1044

Academia Hagi și ACS Premier Iași au devenit cluburi partenere. Care a fost prima acțiune comună

16 Oct 2023 1037

Constanța Antrenorul Eddy Năstase s-a căsătorit. Elevii săi de la Academia Hagi i-au făcut o frumoasă surpriză (GALERIE FOTO)

08 Oct 2023 5765

Originar din Tulcea Alexandru Ciucurencu, pictorul cu titlurile de Maestru Emerit al Artei și Artist al Poporului

27 Sep 2023 1519

Ion Pacea, pictorul a cărui artă a fost expusă la Constanța și în mari orașe din străinătate

06 Sep 2023 1145

Ministrul Mediului Dialog între Academia Română și Guvern pentru conservarea urşilor bruni şi asigurarea protecţiei oamenilor

04 Sep 2023 780

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, mesaj de Ziua Limbii Române. „Nu poţi fi român dacă nu vorbeşti româneşte, dar poţi vorbi, scrie şi citi frumos româneşte fără să fii român“

31 Aug 2023 852

Ziua Limbii Române, celebrată de Academia Română şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei

24 Aug 2023 788

Academia Română reacționează după ce Guvernul intenționează să reducă cheltuielile în domeniul cercetării științifice

23 Aug 2023 681

Academia Română Apel de înscriere pentru bursele de cercetare „Șerban Papacostea” și „Nicolae Cajal” și premiul „Prof. Alexandru Avram”

08 Aug 2023 804

Poliția de Frontieră Română Border Police Kids Academy are primii absolvenţi (GALERIE FOTO)

04 Aug 2023 992