Accident grav la Medgidia! Un copil de 14 ani a murit. Şoferul a fost condamnat

Judecătoria Medgidia a dispus condamnarea unui tânăr de 25 de ani la pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Totodată, instanţa i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin.(1) lit.i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) Cod penal, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cu titlul de pedeapsă complementară.
 
„Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile. În consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente (…) să plătească părţilor civile (…) suma de 36.000 de euro pentru fiecare (echivalent lei la cursul BNR de la momentul plăţii efective), cu titlul de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la data plăţii integrale şi efective a sumelor datorate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflaţiei. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile (…) şi în consecinţă obligă partea responsabilă civilmente (…) să plătească părţilor civile (în limita plafonului legal) suma de 18.000 euro pentru fiecare (echivalent lei la cursul BNR de la momentul plăţii efective), cu titlul de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la data plăţii integrale şi efective a sumelor datorate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflaţiei“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia arată că, în seara zilei de 29 august 2016, inculpatul a condus autoturismul marca VW Golf pe raza municipiului Medgidia. La un moment dat, şoferul a accidentat un minor, în vârstă de 14 ani, care se deplasa cu o bicicletă pe aceeaşi bandă de circulaţie, în aceeaşi direcţie de mers şi care a efectuat brusc viraj stânga fără să se asigure.
 
Potrivit raportului de expertiză tehnică auto, viteza de deplasare a autoturismului era de 76,2 km/h pe o porţiune cu restricţie de viteză de 50 km/h.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Coliziune între două autoturisme la Medgidia. Patru victime sunt transportate la spital

04 Jan 2024 714

Știri Constanța Accident rutier în Medgidia. Pompierii au intervenit la fața locului

24 Nov 2023 1000

UPDATE. Știri Constanța azi Accident rutier pe strada Poporului din Medgidia! O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Sep 2023 4970

UPDATE Două persoane, decedate într-un grav accident rutier pe DN22 Constanța-Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Jul 2023 23524

UPDATE Mai multe persoane implicate într-un grav accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Jul 2023 5491

Judeţul Constanţa Opt persoane, printre care şi un copil, rănite într-un accident rutier la ieşire din localitatea Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Dec 2022 5009

Femeie decedată într-un grav accident rutier la ieșire din Medgidia

10 Oct 2022 2678

UPDATE. Județul Constanța Două persoane rănite într-un accident rutier la ieșire din Medgidia. Victimele, încarcerate. O femeie a decedat

10 Oct 2022 3361

Pieton rănit grav în urma unui accident produs în Medgidia. În ce zonă s-a produs evenimentul

02 Oct 2022 3590

LIVE VIDEO Patru persoane rănite într-un grav accident la ieșire din localitatea Ciocârlia de Sus, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Sep 2022 5249

Patru copii morți în accidentul de la Cobadin! Dosarul penal ar putea fi clasat! (VIDEO+FOTO)

10 Aug 2022 5151

UPDATE - Starea victimelor Accident grav pe Autostrada A2, București Constanța! O persoană este încarcerată (FOTO + VIDEO)

28 Jul 2022 5037

UPDATE Accident rutier cu șase victime, la ieșire din Medgidia. Trei copii răniți, dintre care unul în stare gravă (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Jun 2022 7980

UPDATE. Pieton accidentat grav la ieșirea din Medgidia, spre Valea Dacilor. Implicată, o șoferiță

22 May 2022 2006

Județul Constanța Un băiat de 16 ani este în stare gravă, după ce a căzut de la 20 m înălțime

26 Mar 2022 7378