Accident înfiorător la Ciocârlia de Sus Un autocar a intrat într-un tir. Șoferul, găsit pe câmp, merge la închisoare


Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis ieri condamnarea definitivă a unui cetățean străin la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Inculpatul este acuzat că aproape de jumătatea lunii iulie 2014 a condus un autocar marca Setra, pe drumul județean 381. Lângă inculpat, ca șofer de rezervă se afla un alt bărbat.

Ajuns în satul Ciocârlia de Sus, la intersecția cu DN 3, inculpatul nu a observat semnul rutier care-l obliga să oprească și a pătruns în intersecție. În acest timp, dinspre satul Ciocârlia de Jos circula ansamblul de vehicule, format din cap tractor marca MAN, ce tracta o semiremorcă (încărcată cu grâu), condus de către un alt cetățean român.

Cele două autovehicule au intrat în coliziune și toți cei trei ocupanți au fost proiectați în afara habitaclului vehiculelor. Conducătorul autocarului a fost expulzat de pe locul șoferului, într-un lan de grâu.

La fața locului a decedat șoferul de rezervă al autocarului, iar ceilalți doi șoferi au fost răniți.

În fața magistraților, inculpatul a declarat verbal organului de cercetare al poliției judiciare că dacă și-ar recunoaște vinovăția ar urma să fie obligat să plătească despăgubiri victimelor și societății angajatoare, unde lucra ca șofer, la acel moment. În acest condiții, poziția sa procesuală oficială a fost de a se prevala de dreptul legal de a nu face nicio declarație.

Ieri, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a inculpatului la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


Citește și:

Accident grav la Medgidia! Un copil de 14 ani a murit. Şoferul a fost condamnat


Propunere legislativă Cei care conduc beți sau fără permis și produc accidente mortale vor primi pedepse cu executare (documente)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 830

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2378

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1324

Accident cu doi morți aproape de Mangalia, în 2018! Sentință definitivă la Curtea de Apel Constanța

15 Mar 2024 923

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 807

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia! A întrebat dacă Sebi, decedat în accidentul de la 2 Mai, este în sală

23 Feb 2024 3029

Cine este magistratul care judecă dosarul accidentului mortal de la 2 Mai

22 Feb 2024 2552

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere, din nou, să fie eliberat din arest!

21 Feb 2024 1065

FOTO+VIDEO Tragedie rutieră la intrare în Ovidiu! O tânără de 17 ani a murit, în aprilie 2021! Începe procesul

12 Feb 2024 2463

FOTO+VIDEO. Un motociclist şi pasagerul, decedați! Dublă tragedie pe DN 2A, lângă Dorobanțu, în 2019. Dosarul, amânat la Curtea de Apel Constanța

12 Feb 2024 2274

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1614

Știri Constanța Tamponare în lanț pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roșu. Polițiștii au ajuns la fața locului (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 1758

Constanța Coincidențe macabre în cazul accidentului mortal de pe DN2A! Ambele victime sunt născute în februarie și aveau același prenume(GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 5492

Îngrozit de impactul mortal produs între Mihail Kogălniceanu și Constanța Cum a descris șoferul de tir momentul impactului tragic de pe DN 2A (VIDEO)

06 Feb 2024 4736

Viteza a curmat două vieți, pe DN 2A! Imagini de impact din bordul autoturismului unde doi bărbați au murit (VIDEO)

06 Feb 2024 3626