Accident mortal într-una dintre cele mai circulate intersecţii din Constanța. Șofer condamnat cu executare (FOTO)

 
  • Inițial, la intersecția dintre străzile Baba Novac și Dezrobirii a avut loc un accident rutier ușor.
  • Una dintre mașinile implicate a rămas imobilizată în intersecție.
  • Câteva minute mai târziu, în timp ce polițiștii efectuau cercetările la fața locului, șoferul unui Jeep a lovit în plin mașina imobilizată în intersecție, rănind grav un bărbat, acesta decedând ulterior.     
 
Magistrații Judecătoriei Constanța au soluționat în primă instanță dosarul privind un accident mortal înregistrat în ianuarie 2020, într-una din cele mai circulate intersecţii din Constanța (Baba Novac cu Dezrobirii)!
 
Șoferul trimis în judecată a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
După contopire, inculpatul a primit pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă stabilită), în final pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani și 2 luni închisoare cu executare, singura modalitate apreciată că poate conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
 
Pe lângă decizia de condamnare, Judecătoria Constanța a decis acordarea sumei de 110.000 de euro cu titlul de daune morale.
 
Date din anchetă
 
 
În actul de sesizare a instanței se arată că la data de 18 ianuarie 2020, în jurul orei 02.50, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
 


Conform procurorilor, inculpatul a condus autoturismul marca Jeep, iar când a ajuns la intersecţia cu strada Dezrobirii, șoferul nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier „Oprire” şi a intrat în partea din spate a autoturismului marca Volkswagen Passat, care se afla oprit în intersecţie.
 
Passat-ul era imobilizat în intersecție ca urmare a urma producerii unui accident rutier (soldat doar cu pagube materiale).

 
În urma producerii impactului, autoturismul Volkswagen Passat a fost proiectat către înainte, accidentând un bărbat, ce se afla pe partea carosabilă în faţa autoturismului Volkswagen Passat, acesta suferind leziuni corporale grave, decedând ulterior la data de 25.01.2020.
 
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Constanţa în vederea prelevării probelor biologice de sânge.
 
Inițial, inculpatul a refuzat prelevarea de mostre biologice, însă ulterior a revenit la decizia sa și a fost de acord să fie testat, aspecte ce au fost reținute în procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice.
 
Conform buletinului de analiză toxicologică, inculpatul avea o alcoolemie de 2,40 mg/l alcool pur în sânge la prima probă prelevată (ora 4.15) şi 2,12 mg/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată (ora 05.15).
 
În motivarea deciziei de condamnare, Judecătoria Constanța arată, potrivit Portalui de Jurisprudenţă, că inculpatul nu a acordat niciun interes interdicției legale de a conduce autovehicule pe drumurile publice după ce a consumat alcool, s-a deplasat cu o viteză de aproximativ 82,8 km/h (potrivit raportului de expertiză tehnică), așadar cu încălcarea și a obligației legale de a circula cu viteza maximă de 50 km/h în localități, și fără măcar să încetinească la intrarea în intersecție, ignorând cu desăvârșire indicatorul STOP.


 
Starea de beție a inculpatului, incontestabil avansată, nu poate fi apreciată de instanță drept vreo cauză de neimputabilitate ori atenuantă în speță, conform magistraților.
 
Pe lângă nivelul foarte ridicat de alcool din sânge, constatat de către buletinul de analiză toxicologică, astfel cum s-a analizat deja, inculpatul avea grave probleme de coordonare motorie și echilibru, nefiind de mirare aspectul declarat de către organele de poliție – martori oculari, că probabil acesta nici măcar nu băgase de seamă că a trecut printr-o intersecție, se mai arată în motivarea judecătorilor.
 
În defavoarea inculpatului, instanța a reținut și faptul că inițial a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, adoptând o atitudine necooperantă și neadecvată față de medici, iar de abia peste o oră a revenit asupra deciziei, probabil în speranța că în timpul scurs, nivelul de alcoolemie din sânge să se mai fi diminuat.
 
„Inculpatul a nesocotit reguli de bază cu privire la circulația pe drumurile publice, situație ce a condus la producerea accidentului“, conform magistraților.
 
Pentru faptele sale, inculpatul a primit 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Inculpatul a primit pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă stabilită), în final pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani și 2 luni închisoare cu executare, singura modalitate apreciată că poate conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
 
Pe lângă decizia de condamnare, Judecătoria Constanța a decis acordarea sumei de 110.000 de euro cu titlul de daune morale.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.  
                                      
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Autobuz ce transporta militari americani la baza NATO de la Kogălniceanu implicat într-un accident mortal, aproape de Constanța. Motivare
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 3725

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1051

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2595

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1419

Accident cu doi morți aproape de Mangalia, în 2018! Sentință definitivă la Curtea de Apel Constanța

15 Mar 2024 1011

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 881

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1680

Știri Constanța Tamponare în lanț pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roșu. Polițiștii au ajuns la fața locului (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 1837

Îngrozit de impactul mortal produs între Mihail Kogălniceanu și Constanța Cum a descris șoferul de tir momentul impactului tragic de pe DN 2A (VIDEO)

06 Feb 2024 4826

Viteza a curmat două vieți, pe DN 2A! Imagini de impact din bordul autoturismului unde doi bărbați au murit (VIDEO)

06 Feb 2024 3723

Accident mortal între Mihail Kogălniceanu și Constanța! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

06 Feb 2024 3794

IMAGINILE TRAGEDIEI! Accident mortal între Mihail Kogălniceanu și Constanța! (FOTO+VIDEO)

06 Feb 2024 4289

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE. Accident rutier mortal între un autoturism și un tir între Mihail Kogălniceanu și Constanța! Doi bărbați au murit (FOTO+VIDEO)

06 Feb 2024 9534

Motociclist implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1700

Constanța Accident rutier mortal pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Hornbach! Un tânăr a murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 11191