Accident pe strada Soveja! George Robert Voinea a fost trimis în judecată

George Robert Voinea, şoferul cercetat în accidentul de pe strada Soveja din Constanţa, din luna noiembrie, a fost trimis în judecată. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanţa. Până în prezent, magistraţii nu au stabilit primul termen.
 
Amintim că, la începutul lunii noiembrie, un bărbat de 61 de ani a fost rănit într-un accident ce a avut loc pe strada Soveja din Constanţa. Victima a traversat strada prin loc nepermis şi a fost lovită de un autoturism. Imediat după accident, şoferul implicat ar fi părăsit locul accidentului fără acceptul oamenilor legii. Ulterior, cel în cauză s-a prezentat la poliţie.
 
La scurt timp, Judecătoria Constanţa a respins ca neîntemeiată propunerea procurorilor privind luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de Voinea. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a bărbatului şi plasarea sa sub control judiciar, pe o durată de 60 de zile. Cât se află sub control judiciar, inculpatul are următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
 
Instanţa i-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 iulie 2022

14 Jul 2022 2210

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 iulie 2022

13 Jul 2022 1140

Hotărâre definitivă în cazul şoferului implicat în accidentul de pe strada Soveja

10 Nov 2017 3075

Ce interdicții are șoferul implicat în accidentul de pe strada Soveja din Constanța. Acesta este cercetat sub control judiciar

07 Nov 2017 2455

Șoferul implicat în accidentul de pe strada Soveja din Constanța, pus în libertate. Va fi cercetat sub control judiciar

06 Nov 2017 3066