Acord respins! DNA Constanța, „obligată“ să continue urmărirea penală în dosarul spitalului municipal. Decizia nu este definitivă (DOCUMENTE)

 
 
 
  • În timpul instrumentării prezentei cauze penale, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul provocat bugetului local al municipiului Constanța, în suma totală de 600.000 lei, spun procurorii.
  • În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:  1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.
  • În dosar, procurorii DNA vorbesc despre obținere ilegală de fonduri, participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa cu Victor Alexandru Ciobotaru, în dosarul privind construirea Spitalului municipal din Constanța.
 
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătorul Marius Nastasia, de la Tribunalul Constanța, și nu este una definitivă!
 
În cauză, Victor Alexandru Ciobotaru (fost acționar majoritar și administrator al companiei Atlas Consulting & Proiect SRL, cu sediul în București, potrivit unor suurse), este acuzat de obținere ilegală de fonduri, participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
În continuare, Tribunalul Constanța a dispus continuarea urmăririi penale faţă de Victor Alexandru Ciobotaru.
 
Așa cum precizam și mai sus, decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă!
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În cursul anului 2021, în contextul organizării de către Primăria municipiului Constanța a unei licitații privind achiziția „Serviciului de elaborare documentație tehnico-economică” aferent obiectivului de investiții ”Construire și dotare Spital municipal policlinic”, finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), inculpatul ar fi depus la instituția publică sus menționată mai multe documente false.

 
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare câștigarea, de către societatea omului de afaceri, ca lider de asociere, a licitației respective în condițiile în care aceasta nu îndeplinea condițiile de eligibilitate.
 

La scurt timp de la semnarea contractului de prestări servicii (07.10.2021), Primăria municipiului Constanța a achitat omului de afaceri o primă factură în valoare de 1.729.677 lei, reprezentând prestări servicii de prefezabilitate.
 
Odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate și depunerea documentației pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, ar fi apărut disfuncționalități în derularea contractului, ocazie cu care reprezentanții instituției publice au aflat că niciunul dintre asociați, cu excepția inculpatului, nu avea cunoștință despre semnarea contractului de prestări servicii și nici nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate.
 
Aceste aspecte i-au determinat pe angajații primăriei Constanța să formuleze plângere penală față de societatea câștigătoare a licitației și față de reprezentanții săi legali.
 
În timpul instrumentării prezentei cauze penale, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul provocat bugetului local al municipiului Constanța, în suma totală de 600.000 lei.
 
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv
 
- 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.
 
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
 
Amintim că în octombrie 2021, o asociere de firme printre care se afla și Atlas Consulting & Proiect SRL a câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
 
În iulie 2022, Victor Ciobotaru și-a cesionat părţile sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 150 lei, participare la profit 75% şi participare la pierderi 75%, către Elena Ciobotaru. Totodată, s-a mai decis revocarea din funcţia de administrator a lui Victor Ciobotaru şi numirea în loc a Simonei Ciobotaru.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente!
 
Tot în secțiunea Documente poate fi citită și decizia tribunalului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Autodenunț!
DNA acuză - acte false pentru construirea Spitalului municipal policlinic din Constanța! (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA, „obligată“ să continue urmărirea penală în dosarul Spitalului Municipal Constanța! Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Victor Alexandru Ciobotaru, respins

19 Mar 2024 2831

Acord de recunoaștere a vinovăției la DNA în cazul spitalului municipal din Constanța! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

11 Mar 2024 484

Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 878

DNA, dosar penal în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Totul s-ar putea decide azi (DOCUMENT)

15 Nov 2023 1469

Dosar penal la DNA în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Când ar putea fi luată decizia finală (DOCUMENT)

29 Apr 2023 1719

DNA nu renunță la acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul Spitalului municipal Constanța

01 Apr 2023 1389

Acord de recunoaștere a vinovăției la DNA în cazul spitalului municipal din Constanța. Pronunțare amânată

19 Mar 2023 2278

DNA Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare într-un acord de recunoaștere a vinovăției

27 Dec 2022 2008

DNA Spitalul municipal policlinic din Constanța, obiectul unui dosar penal! Când se va pronunța tribunalul

27 Nov 2022 2256

Autodenunț! DNA acuză - acte false pentru construirea Spitalului municipal policlinic din Constanța! (DOCUMENT)

13 Oct 2022 3498

Oficial! Construirea Spitalului municipal din Constanța, în atenția DNA! A fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției

07 Oct 2022 1982

Tribunalul Constanța, schimbare de termen într-un dosar DNA

03 Oct 2022 1304

UAT Constanta, parte vătămată Afacerist din București, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA

28 Sep 2022 3586

Una dintre firme, în atenția DNA. O asociere de companii bucureștene se va ocupa de servicii de proiectare pentru spitalul Municipal Policlinic Constanța

13 Oct 2021 4695