Justitie

Acţiune pentru suspendarea lui Traian Băsescu Ce spun magistraţii despre cei 11 constănţeni condamnaţi în dosarul „Fraude la referendum“ (document)

„În plus, aşa cum s-a argumentat în rechizitoriu, s-a constatat că semnăturile contestate de titularii dreptului de vot au fost distribuite, în mod aleatoriu, pe toate paginile listelor electorale permanente (listele fiind împărţite între toţi membrii birourilor electorale)“.
 
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa vor redeschide săptămâna viitoare dosarul cunoscut generic drept „Fraude la referendum“! În această cauză, 11 persoane au fost condamnate de Judecătoria Constanţa, în primă instanţă, pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
În motivarea Judecătoriei Constanţa se arată că, potrivit procurorilor, „inculpaţii au falsificat cel puţin 177 de semnături ale persoanelor înscrise pe lista electorală permanentă, respectiv 27 ale votanţilor dublu înregistraţi, 95 ale neparticipanţilor audiaţi, 46 ale neparticipanţilor neaudiaţi şi alte nouă ale persoanelor audiate, în dreptul cărora se află câte două săptămâni (aici, din 14 martori audiaţi, cinci au declarat că nu au participat). Dacă la acestea se adaugă şi restul de 25 de persoane, neaudiate, în dreptul cărora au fost executate câte două semnături, numărul total al falsurilor ajunge la 202“.
 
„S-a mai reţinut în rechizitoriu că activitatea de falsificare s-a urmărit a fi secondată de una de introducere în urnă, în mod fraudulos, a unui număr de tot atâtea buletine de vot, pentru a atinge scopul vizat, acela de a atesta o prezenţă la vot mai mare decât cea reală. În acest sens, s-a evidenţiat că, din conţinutul procesului-verbal de consemnare a rezultatelor votării din data de 29.07.2012, rezultă că numărul participanţilor la referendum a fost egal cu numărul buletinelor aflate în urnă (atât valabil exprimate, cât şi anulate), respectiv 1.080. Din analiza listelor electorale (atât cele permanente, cât şi cele suplimentare) ale secţiei 488, ridicate în original, se constată însă că numărul total real al persoanelor în dreptul cărora se află depuse semnături este de 1.125: dacă la acestea se adaugă cele 39 de semnături depuse în dreptul persoanelor deja semnate, dar la alte rubrici, deci semnări dublate pentru acelaşi alegător, se ajunge la un număr de 1.164 de semnături, ceea ce implică, logic, un număr de tot atâţia semnatari“, conform magistraţilor.
 
„S-a observat, astfel, că rezultă o diferenţă de cel puţin 45 de buletine de vot negăsite în urnă, în raport de numărul de persoane semnate de liste, dacă se ia în calcul numărul total al semnăturilor, diferenţa este de 84, respectiv în urnă s-au aflat cu 84 de buletine de vot mai puţin decât numărul semnăturilor. Întrucât nu se poate dovedi că pentru aceste semnături dublate a fost introdus în urnă un număr dublu de buletine, a fost luată în calcul diferenţa certă dintre numărul de poziţii semnate şi numărul de buletine, respectiv cea de 45“, se mai arată în documentele magistraţilor.
 
În continuare, instanţa a reţinut „argumentele expuse în cuprinsul rechizitoriului, referitoare la elementele din care rezultă lipsa oricărui dubiu cu privire la conivenţa ce a existat la nivelul fiecăreia dintre secţiile de votare 488, 489 şi 490, între membrii birourilor electorale, în ceea ce priveşte anomaliile produse în cadrul procesului electoral“. „În aprecierea instanţei, faptul că în încăperile în care erau amenajate cele trei secţii de votare nu puteau fi introduse în urnă buletine de vot (în număr semnificativ, de 222, 45 şi respectiv 132) de o altă persoană decât cea îndreptăţită (cu drept de vot), fără ca toţi membrii biroului electoral să observe aceasta, nu poate fi catalogat ca o simplă presupunere. În plus, aşa cum s-a argumentat în rechizitoriu, s-a constatat că semnăturile contestate de titularii dreptului de vor au fost distribuite, în mod aleatoriu, pe toate paginile listelor electorale permanente (listele fiind împărţite între toţi membrii birourilor electorale).
 
În acest context, la momentul semnării procesului-verbal cu rezultatul referendumului, fiecare dintre inculpaţi a avut cunoştinţă că acesta nu reflectă realitatea în ceea ce priveşte numărul de alegători care au participat la vot (acesta fiind, de altfel, esenţial la referendum). În alte cuvinte, semnând în cunoştinţă de cauză un document de birou electoral, inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei (directe, în cazul celor care au şi falsificat personal semnături pe listele permanente, indirecte în cazul celorlalţi)“, conform motivării.
 
Instanţa a evidenţiat faptul că „din mijloacele de probă testimoniale şi ştiinţifice (constatări şi expertiză grafoscopică) rezultă că, fără excepţie, inculpaţii au semnat procesele-verbale finale, cunoscând că acestea nu reflectă realitatea (rezultatul real al referendumului)“.
 
Amintim că, în luna noiembrie 2016, Judecătoria Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, a dispus, în primă fază, aplicarea următoarelor pedepse:
 
Iordan Elena - doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Tache Adelina Gabriela - doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Negoiţă Felicia - doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Miuţu Marioara - doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Tache Constantin - doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Vărvăroiu Vasilică - doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Dinu Diana - doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Simion Lenuţa Lăcrămioara - doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Ghibăldan Daniela - doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Grădişteanu Andrei Alexandru - doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru săvârşirea infracţiunii de tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
Stănimir Violeta - doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănţenii care au votat la referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu, audiaţi în instanţă

09 Sep 2017 3022

11 condamnaţi, în primă instanţă Dosarul „Fraude la referendum“ a ajuns la Curtea de Apel Constanţa

29 Mar 2017 879

Exclusivitate Mai multe persoane din Constanţa au fost condamnate în dosarul „Fraude la referendum“

29 Nov 2016 5647

„Fraude la referendum” Dosarul rămâne la judecători

17 Jan 2014 1035

Ce spune Parchetul General al României Dosarul „Fraude la referendum”, redeschis de Judecătoria Constanţa

22 Oct 2013 1325

Vezi cine spune astaSute de constănţeni audiaţi de DNA. „Procurorii s-au deplasat în comune pentru a nu pune oamenii pe drumuri“.

31 Aug 2013 1328

Acţiune pentru suspendarea preşedintelui Băsescu Judeţul Constanţa, pe primul loc în ţară în dosarul „Fraude la referendum”

01 May 2013 2005

Când începe judecata în dosarul „Fraude la referendum”

29 Mar 2013 920

Opt femei şi trei bărbaţi 11 persoane din Lumina, trimise în judecată de Parchetul General

27 Mar 2013 1884

11 persoane din judeţul Constanţa, trimise în judecată în dosarul referendumului

26 Mar 2013 823

Oaspeţi de seamă la Ovidiu Referendumul pentru demiterea preşedintelui a adus ieri la poliţie circa 100 de oameni

12 Dec 2012 1527

Parchetul General al României Încă şapte constănţeni cercetaţi penal pentru referendum

23 Nov 2012 989

Educatoare, vânzătoare, fotomodele şi primarul Mazăre Lista constănţenilor cu probleme penale pe motiv de referendum

22 Nov 2012 2586

Vezi aici cine sunt Cinci femei din Ovidiu, urmărite penal de Parchetul General al României în dosarul „Fraude la referendum”

21 Nov 2012 1321

Patru preşedinţi de secţii de votare, trimişi în judecată

05 Nov 2012 928

Referendumul s-a terminat, anchetele continuă Cum arată, la Constanţa, repartizarea, pe instanţe, a dosarelor penale,

15 Aug 2012 993

Sute de persoane audiate în 15 judeţe pentru fraude electorale la referendum

14 Aug 2012 811

Traian Băsescu „N-aş spune că n-am îngrijorări legate de fraudarea votului“

22 Jul 2012 1126