Acţiune respinsă de Tribunal, dar admisă la Curte Afacerist constănţean, obligat să achite TVA de peste 1,36 de milioane de lei


Lovitură de teatru din partea judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, într-un dosar civil în care Fiscul încerca să recupereze un prejudiciu de peste un milion de lei de la un afacerist constănţean. După ce Tribunalul Constanţa a apreciat că acţiunea Fiscului era prescrisă, judecătorii instanţei de apel, respectiv Curtea de Apel Constanţa, au schimbat total prima sentinţă. Astfel, omul de afaceri a fost obligat să achite către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suma de 1.366.130 de lei, cu titlul de TVA şi alte 28.000 de lei impozit pe profit. Sentinţa poate fi atacată în recurs.


Auzim deseori cum românii se plâng că persoanele dovedite a fi comis infracţiuni economice rămân cu banii neatinşi, deşi fuseseră obţinuţi ilicit. Iată însă că la Constanţa lucrurile nu stau mereu aşa. De curând, reprezentanţii Fiscului constănţean au obţinut câştig de cauză asupra unui afacerist, obligându-l pe acesta la plata unui TVA-record, de peste 1,36 milioane de lei. Iar aceasta, în condiţiile în care omul de afaceri fusese iniţial condamnat pe parcursul procesului penal pentru complicitate la evaziune fiscală, doar că, până la soluţionarea definitivă a procesului, faptele s-au prescris.


Mai mult decât atât, chiar şi în procesul civil pentru recuperarea prejudiciului, cazul era cât pe ce să fie pierdut de reprezentanţii Fiscului, după ce judecătorii primei instanţe au stabilit că acţiunea ar fi fost introdusă prea târziu. Judecătorii Curţii de Apel însă au apreciat că încercarea Fiscului de a recupera prejudiciul este întemeiată şi respectă prevederile legale în vigoare, astfel că au admis-o. De menţionat însă că procesul nu este încă soluţionat definitiv, ci chiar şi hotărârea Curţii de Apel Constanţa mai poate fi atacată în recurs.
 

Acuzat de evaziune fiscală


Pe scurt, lucrurile stau în felul următor: în anul 2015, afaceristul a fost trimis în judecată de procurorii Pachetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care l-au acuzat de evaziune fiscală. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, însă, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a acuzaţiilor aduse acestuia de către procurori din evaziune fiscală în complicitate la evaziune fiscală.


În primă instanţă, constănţeanul a fost condamnat la şase ani şi şase luni de detenţie şi la achitarea sumei de 1.878.798 de lei către Statul Român, cu titlul de despăgubiri civile.
Până la soluţionarea definitivă a procesului penal însă, faptele s-au prescris. Judecătorii care au analizat dosarul în faza de apel au admis apelul declarat de omul de afaceri şi au decis încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia, pe motiv că s-a împlinit termenul de prescripţie pentru faptele imputate.
 

Prejudiciul, recuperat pe cale separată


Pe cale separată, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au deschis un proces civil, în care le-au cerut judecătorilor să îl oblige pe afacerist să achite prejudiciul creat. Și acest dosar a fost analizat de Tribunal şi de Curtea de Apel, însă de secţiile civile ale acestor instanţe, spre deosebire de procesul anterior.



La Tribunal, judecătorii Secţiei Civile au admis excepţia invocată de omul de afaceri prin avocatul său, excepţie potrivit căreia expirase termenul până la care Fiscul putea cere prin instanţă achitarea prejudiciului. Pe cale de consecinţă, acţiunea intentată de ANAF a fost respinsă, pe motiv că ar fi fost invocată după intervenirea prescripţiei dreptului material la acţiune.



Lucrurile s-au schimbat însă radical la Curtea de Apel Constanţa, unde, în urmă cu doar câteva zile, judecătorii Secţiei civile au admis apelul declarat de ANAF. Astfel, potrivit minutei, instanţa „anulează sentinţa apelată şi, evocând fondul, admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul la plata sumei de 1.366.130 de lei cu titlu de TVA şi 28.000 de lei cu titlu de impozit pe profit, cu accesorii bugetare până la data plăţii inclusiv. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate“. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa poate fi atacată şi ea, la rândul său, în recurs, dosarul urmând în această situaţie să ajungă pe masa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Citeşte şi:

Păţania unui afacerist constănţean
Nu-şi mai găseşte un asociat, iar administratorul a plecat din ţară


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jean Paul Tucan va dezmembra în trei loturi un teren de circa 13.000 mp, situat în Constanța

18 Mar 2024 814

Un afacerist din Tulcea investește în municipiul Constanța Cornel Vlăsceanu a solicitat acord de mediu pentru un imobil cu trei etaje și hale pentru depozitare

17 Mar 2024 933

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 872

Cunoscut om de afaceri din Constanța în doliu, după decesul mamei sale

20 Jan 2024 2673

Municipiul Constanța, obligat să achite peste 73.000 de euro unui afacerist! Despre ce este vorba

03 Dec 2023 4662

Afacerist din Constanța cere în instanță daune morale de jumătate de milion de euro! Curtea de Apel deschide mâine cazul

26 Nov 2023 955

UPDATE. Investigație Recorder.ro IPS Teodosie, la masa discuțiilor cu un „afacerist“! Transcript (VIDEO)

22 Nov 2023 2495

Municipiul Constanța prin Primar, la judecată cu firma unui important afacerist din oraș. Dosarul, azi, pe masa judecătorilor

10 Nov 2023 932

Afacerist din Constanța, proces pe 500.000 de euro daune morale! S-a invocat neconstituționalitatea Codului de Procedură penală

31 Oct 2023 1293

Monden Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a oficiat căsătoria dintre Bursucu și Andreea Șerban, fiica Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu

15 Oct 2023 5805

Proces pe un „munte“ de bani Municipiul Constanța, proces cu firma unui cunoscut afacerist din oraș! Două judecătoare de la Curtea de Apel s-au abținut

06 Oct 2023 8465

Firme Constanța Asfalt Dobrogea SRL și Comprest Util SRL au un nou administrator! Adrian Șerban-Comănescu lucrează cu Iurin Pancencu

07 Aug 2023 1977

Cunoscutul afacerist Valentin Comănescu, numit administrator al Vega Offshore SRL

29 Jul 2023 6142

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea, preluată de soția regretatului Grigore Comănescu, va asfalta străzile din Vama Veche (DOCUMENT)

15 Jun 2023 2181

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1915