Afaceri cu fier vechi! 11 inculpați trimiși în judecată de DIICOT Constanța, achitați. Dosarul, în apel

  • În dosarul cauzei se arată că, potrivit unui raport de constatare, presupusul prejudiciu adus bugetului de stat este în sumă totală de aproximativ un milion de euro.
  • Prin decizia de achitare a inculpaților, Tribunalul Constanța a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român.


11 persoane trimis în judecată de procurorii DIICOT Constanța, pentru infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, complicitate la complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani în formă continuată, au fost achitate de Tribunalul Constanța.


Magistrații de la tribunal au ajuns la concluzia că faptele de care sunt acuzați inculpații nu sunt prevăzute de legea penală ori nu a fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.


Decizia Tribunalului Constanța a fost atacată la Curtea de Apel Constanța, primul termen fiind stabilit pentru data de 23 septembrie 2021.


Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.


În dosarul cauzei se arată că, potrivit raportului de constatare din 05 februarie 2015, presupusul prejudiciu adus bugetului de stat este în sumă totală de aproximativ un milion de euro.


Prin decizia de achitare a inculpaților, Tribunalul Constanța a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi.


De precizat că în motivarea deciziei, instanța a reținut în privința presupusului prejudiciu reținut în rechizitoriu în sarcina inculpaților ca reprezentând plata de TVA către bugetul statului, facturile de fier vechi erau cu taxare inversă și nu era cazul unei obligații privind plata TVA.

Potrivit datelor oficiale, acestea fiind puse la dispozișie de portalul instanțelor de judecată, persoanele fizice trimis în judecată în prezenta cauză sunt: „Văduceanu Irinel, Ştefănescu Andreea Irina , Stere Ştefan, Todea Anamaria, Curt Radu, Ioan Vasile , Creţu Vasile, Baiaram Aurel, Mustafa Florin, Curt Nicuşor și Ioan Nicuşor“.


Asta în timp ce părțile responsabil civilmente sunt următoarele societăți comerciale: Euravia Invest SRL , Sts Internaţional SRL, Kaleea Colect SRL, Nico Fer Remat SRL și Florinuzu Fiercom SRL.


Asta în timp ce Ministerul Finanţelor este parte civilă.

Potrivit datelor certe și oficiale furnizate de Registrul Comerțului și Confidas.ro, SC Kaleea Colect SRL – cu sediul social în Bolintin-Vale, Giurgiu - se află în lichidare. Asociatul unic figurează Nicuşor Curt. Ultimele date financiare datează din 2013, când cifra de afaceri a fost de 1.994.350 de lei.


Mai departe, SC Nico Fer Remat SRL - cu sediul social tot în Bolintin-Vale, Giurgiu – este radiată. Asociat unic figurează Aurel Baiaram. Cifra de afaceri în 2013 a fost de 17.220.278 de lei. Asta în timp ce în 2012, cifra de afaceri a fost de 9.937.261 de lei. Firma a avut ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor“.


SC Florinuzu Fiercom SRL (cu obiect de activitate comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor) este în funcțiune și are sediul social tot în Bolintin-Vale, Giurgiu. Asociat unic al firmei apare Florin Mustafa.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Prejudiciul este imens!
Tribunalul Constanța a închis un dosar penal de evaziune. Faptele s-au prescris


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Medgidia s-a pronunțat în dosarul pe care nimeni nu-l mai vedea soluționat (video+document)

29 May 2021 1958

NUP pentru doi comisari ai Gărzii Financiare Evaziune cu fier vechi. Afacerist italian condamnat la Constanța. Judecătorii și-au motivat decizia

22 Apr 2021 1052

Ce beneficii poate aduce consumul ceaiului din flori de prun

26 Jan 2021 1201

„Pământul este mai sărac, iar cerul are un înger în plus“ Zece ani de la moartea scafandrilor Dumitru Cristian Zarafu şi Cătălin Valeriu Ispas

09 Sep 2020 5047

ISU Brașov Incendiu la locomotiva unui tren marfar (galerie foto + video)

24 Aug 2020 928

Prunele, aport de potasiu, magneziu și fier

04 Jan 2020 1106

Revista presei locale

18 Sep 2019 923

Iată cum se fură grâul înainte să ajungă la silozurile din Portul Constanţa! Imaginile vorbesc de la sine (video)

27 Jun 2019 17488

Revista presei locale

13 May 2019 830

Instalaţii de oxigen şi aparatura de sterilizare, vândute la fier vechi Pedepse definitive în cazul spitalului vandalizat de şase tineri. Unul condamnat, cinci achitaţi

29 Mar 2019 1717

Accident rutier în sensul giratoriu de la intrare în Râmnicu Valcea. Un TIR încărcat cu fier vechi s-a răsturnat (galerie foto)

12 Mar 2019 1418

Alertă la ISU Dobrogea. Incendiu în Dana 89, Port Constanța. Intervin pompierii (galerie foto+video)

16 Feb 2019 2194

Varza albă poate fi considerată un medicament naturist anticancerigen

24 Jan 2019 892

Instalaţia de distribuire a oxigenului în saloane, vândută pe bucăţi la fier vechi Povestea incredibilă a unui spital distrus de şase tineri. Doar unul a fost condamnat

28 Dec 2018 2380

Alertă pe Marea Neagră. O navă încărcată cu fier vechi s-a scufundat. În ce stare sunt marinarii

13 Oct 2018 5633