„Afacerist“ din Mehedinți condamnat la Constanța. A primit cât pentru o crimă. (document)

 
  • Asociatul societății vătămate s-a deplasat la bancă pentru a verifica alimentarea contului cu suma respectivă, ocazie cu care a constatat că banii nu au fost virați în cont și că ordinul de plată respectiv a fost fals, iar după ce a încercat să-l apeleze pe acel individ, acesta avea telefonul închis
 
Laurentiu C., de 55 de ani, din Mehedinți, o veche cunoștință atât a polițiștilor, cât și a magistraților, a fost condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel Constanța la aproape 15 ani de închisoare. Mai precis, individul – acuzat că s-a dat drept om de afaceri pentru a păcăli o societate comercială - a luat 14 ani și șase luni de închisoare cu executare, pedeapsa fiind obținută prin cotopirea sentințelor primite de inculpat în mai multe dosare penale.
 
Sentința Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
Cel în cauză a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța.  
 
În esență, s-a reținut că inculpatul, în 2016, ar fi contrafăcut ordinul de plată nr.386, ordin de plată care a fost transmis prin e-mail către persoana vătămată Beauty Equipment SRL București și care confirma plata unei comenzi în valoare de 32.400 lei, ca fiind efectuată la Banca Raiffeisen - Agenția Grivița.
 
Prin rechizitoriul nr. 15176/P/2017 din data de 02.10.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, s-a reținut inițial că la data de 05.08.2016 în jurul orei 09.25, pe telefonul mobil al S.C. Beauty Equipment SRL a sunat o persoană care s-a arătat interesată de achiziționarea a 25 termocuverte. Persoana care a sunat s-a recomandat cu numele de (...), iar cu ocazia discuției avute, a menționat că este reprezentantul SC (...) SRL.
 
Magistrații mai arată că individul respectiv ar fi transmis datele societății Marsorom S.R.L. și o adresă de e-mail, iar după ce a fost emisă factura de către societatea vătămată, a transmis un ordin de plată în valoare de 32.400 lei care confirma efectuarea plății pentru comanda solicitată, iar aceeași zi au fost ridicate cele 25 termocuverte.
 
Ulterior, asociatul societății vătămate s-a deplasat la bancă pentru a verifica alimentarea contului cu suma respectivă, ocazie cu care a constatat că banii nu au fost virați în cont și că ordinul de plată respectiv a fost fals, iar după ce a încercat să-l apeleze pe acel individ, acesta avea telefonul închis.

 
Sursa text: rolii.ro
 

Vinerea trecută, judecătorii Curții de Apel Constanța au decis condamnarea definitivă a inculpatului la un de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
Instanța a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin alte sentinţe penale.
 
Pe cale de consecință, după contopirea turor pedepselor, Curtea a decis condamnarea definitivă a inculpatului la 14 ani și șase luni de închisoare cu executare.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța a scăpat de controlul judiciar
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții DGA în județul Cluj într-un dosar de fals și delapidare! Vizați, doi ofițeri de poliție

29 Jan 2024 617

Poliția Română -Femeile exploatate, în beneficiul persoanelor cercetate, ar fi fost racolate din România

12 Dec 2023 439

IGPR Percheziții într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune (FOTO)

08 Dec 2023 846

IPJ BuzăuCercetaţi de polițiști pentru furt calificat

08 Nov 2023 558

Județul Timiș Infracțiuni de înșelăciune, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, de uz de fals

13 Oct 2023 818

Poliția Română - Perchezii domiciliare

11 Oct 2023 413

Directorul unui liceu din județul Constanța, în așteptarea sentinței definitive! A luat cu suspendare, la prima instanță

05 Oct 2023 2824

IPJ BuzăuBuzoian reținut pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune

13 Sep 2023 609

Percheziții astăzi Bărbat cercetat pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave!

09 Aug 2023 1501

Asociaţia RO Pescador, din Tulcea Una dintre cele mai cunoscute asociații din România, condamnată într-un dosar al DNA Constanța

26 Jun 2023 1444

Oficial de la DNA! Viorel Lungu, de la ITM, și Daniel Alin Gîrgel, de la ISU, trimiși în judecată

09 Jun 2023 1669

IPJ ArgeșDepistat la graniță și reținut pentru delapidare, fals în înscrisuri și abuz de încredere

12 May 2023 636

Medic, fără drept de practică în România Doi sirieni care lucrau la un cabinet stomatologic, reţinuţi

31 Mar 2023 1109

Medic veterinar, cercetat pentru fals într-un dosar privind exportul a 25 de câini fără adăpost

22 Feb 2023 1173

24 de percheziții la membrii unei reţele de fraudare a societăţilor de asigurări

03 Jan 2023 945