Agent șef principal de poliție, reținut pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la favorizarea făptuitorului

La data de 05.12.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului S. R. M., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la favorizarea făptuitorului.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii noiembrie 2019, inculpatul, agent șef principal de poliție în cadrul I.P.J. Vaslui, în contextul în care în alt dosar, aflat pe rolul DIICOT – BT Vaslui și în care se efectuează acte de urmărire penală împreună cu lucrători din cadrul D.G.A. – S.J.A. Vaslui, privind un alt lucrător de poliție, față de care au fost luate măsuri preventive, inculpatul a determinat o persoană vătămată să revină asupra declarațiilor inițiale, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală cu privire la persoana arestată și pentru îngreunarea cercetărilor în respectiva cauză.

La data de 05.12.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, împreună cu ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Vaslui au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, dintre care unul la sediul unui post de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui și un altul la domiciliul agentului de poliție din cadrul acestei instituții.

În cursul zilei de 06.12.2019, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție”, transmite DIICOT.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 520

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 444

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1022

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 785

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1314

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 679

SPIT Constanța cere insolvența Balcan Logistic SA! Firma, parte responsabilă civilmente într-un dosar DIICOT cu un presupus prejudiciu de 180 de milioane de euro

20 Mar 2024 684

Trei persoane reținute la Tulcea pentru trafic de droguri! Ce au stabilit procuroriii DIICOT (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 633

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 536

IGPR Acțiuni pentru combaterea criminalității organizate (VIDEO)

16 Mar 2024 414

Mihai Marius Aurel (Pitbull) și Rafte Daniel, trimiși în judecată de DIICOT

15 Mar 2024 667

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 3940

Finul lui Adrian Mutu, reținut înainte de nuntă pentru trafic de droguri

10 Mar 2024 627

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 2847

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 627