Al treilea proces pentru Regulamentul parcărilor publice din Constanța. Tribunalul a decis când începe


 
  • Potrivit datelor publice, dosarul cu indicativul 8956/118/2021 va fi deschis de judecători la data de 2 martie 2022, de la ora 10.00.
  • Prin HCL Constanța nr. 123/23.04.2021 a fost adoptat noul Regulament al parcărilor publice din municipiul Constanța, regulament care, încă de la implementare, a iscat multe controverse în rândul oamenilor.
 
Magistrații Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au stabilit data primei înfățișări în cel de-al treilea proces în care a fost contestată hotărârea Consiliului Local Constanța prin care a fost adoptat noul Regulament al parcărilor publice din oraș.
 
Potrivit datelor publice, dosarul cu indicativul 8956/118/2021 va fi deschis de judecători la data de 2 martie 2022, de la ora 10.00.
 
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței la data de 2 decembrie 2021, compania Vip Escort Security fiind reclamantul, iar Consiliul Local al Municipiului Constanța fiind pârât.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „contestație act administrativ fiscal HCL 123/2021“.
 
Prin HCL Constanța nr. 123/23.04.2021 a fost adoptat noul Regulament al parcărilor publice din municipiul Constanța, regulament care, încă de la implementare, a iscat multe controverse în rândul oamenilor.
 
În prezent, pe rolul Tribunalului Constanța se află alte două acțiuni în care s-a solicitat anularea noului Regulament al parcărilor publice din Constanța.
 
Oricare vor fi deciziile pe care le vor pronunța judecătorii Tribunalului Constanța în aceste procese, ele vor putea fi atacate la instanța superioară, respectiv, Curtea de Apel Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Atenție, constănțeni! A început procesul pentru Regulamentul parcărilor publice din Constanța. Ce s-a întâmplat la primul termen
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 437

Un șofer din Constanța cere înapoi taxa pentru locul de parcare din Inel II, până la amenajarea corespunzătoare a parcării! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

25 Mar 2024 732

Fosta creşă nr. 6 de pe Aleea Topolog din Constanța va fi demolată. Primăria vrea să transforme spațiul în parcare. Integra Proiect Design SRL a primit contractul (DOCUMENT)

12 Mar 2024 1077

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Cartierul Anadalchioi va fi modernizat

06 Mar 2024 708

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 607

Auto Lux Trading SRL investește la ieșirea din municipiul Constanța. Iată ce urmează să construiască

26 Feb 2024 961

Sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire Curtea de Apel – „La adoptarea HCL 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau IPJ Constanța“ (MOTIVARE)

25 Feb 2024 861

Primul modul de parcări biciclete este disponibil pentru o parte din locuitorii Tulcei

22 Feb 2024 682

Mentenanța pentru soft-urile de gestionare a parcărilor de reședintă din municipiul Constanța va fi realizată de Nanoterra SRL (DOCUMENTE)

17 Feb 2024 534

Primăria Constanța S-a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul parcărilor supraetajate

06 Feb 2024 646

Tribunalul Neamț s-a pronunțat legat de Regulamentul parcărilor din Constanța (MINUTA)C

02 Feb 2024 3870

Taxa pe un loc de parcare din cartierul Inel II Constanța, decisă de Curtea de Apel

28 Jan 2024 1985

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1274

Regulamentul parcărilor din Constanța, decis în Neamț! Se renunță la judecată?

09 Jan 2024 830

Licitații publice Serviciul de mentenanță a sistemului de plată a parcărilor publice prin sms din municipiul Constanța, scos la licitație pentru suma record de 380.729 euro!

28 Dec 2023 1119