Alexandru Mezei, fostul director al Autorității Navale Române, acord de recunoaștere a vinovăției, la DNA

 
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a lui Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din cadrul Autorității Navale Române.
 
Surse judiciare au declarat pentru ZIUA de Constanța că Alexandru Mezei ar fi suspectat de „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații“.
 
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Contactat telefonic, Alexandru Mezei a declarat, pentru ZIUA de Constanța că nu a făcut nimic, spunând apoi că nu are nimic de comentat pe marginea dosarului.

Alexandru Mezeieste fostul director al ANR. După ce liberalii l-au numit, in decembrie 2019, pe Cosmin Dumitrache, director general al ANR, Mezei s-a intors pe functia de sef al Căpităniei Zonale Constanța
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedie în familia fostului director al Căpităniei Zonale Constanța. Mama lui Alexandru Mezei a încetat din viață

15 Dec 2023 1449

Direcția pentru Siguranța Navigației, din ANR, fără șef! Laurențiu Zanfir s-a pensionat!

07 Jul 2023 1742

Alexandru Mezei nu mai este directorul Căpităniei Zonale Constanța! S-a pensionat

26 Jun 2023 1809

Declarație de avere Alexandru Mezei, director la Căpitănia Zonală Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

15 Oct 2022 4406

Detalii exclusive din acordul DNA cu Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța (DOCUMENTE)

12 Jan 2022 4325

Ce trebuie să facă Alexandru Mezei în perioada de supraveghere

10 Dec 2021 2651

Acord de recunoaștere la DNA Ce sentință a dictat Tribunalul Constanța pentru Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța!

09 Dec 2021 2727

Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din ANR, acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA. Când se va pronunța instanța

07 Dec 2021 2541

Acord de recunoaștere a vinovăției, la DNA Averea şi interesele lui Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din ANR (documente)

19 Nov 2021 3248

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 mai 2020

02 Jun 2020 2133

Alexandru Mezei a demisionat din fruntea ANR. Cine ar urma să vină în locul său

23 Dec 2019 4836

Cine se va ocupa de ranfluarea navei eșuate, cu oi, în Port Midia. Ce sume enorme se preconizează a se cheltui. Cine va suporta toate costurile

04 Dec 2019 2931

Cronologia unei bâjbâieli Plan de intervenţie pentru scoaterea cadavrelor din nava scufundată în Portul Midia, în bătaia vântului

27 Nov 2019 5436

UPDATE ISU Dobrogea a reluat activitatea de salvare a oilor din Portul Midia

26 Nov 2019 2025

UPDATE O navă plină cu oi, în pericol de scufundare, în Portul Midia (foto+video)

24 Nov 2019 7082