Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din ANR, acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA. Când se va pronunța instanța


 
Azi, 07 decembrie 2021, la Tribunalul Constanța a avut loc primul termen în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul lui Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din cadrul Autorității Navale Române.
 
În cauză, pronunțarea a fost amânată pentru data de 09 decembrie 2021.

Dosarul a fost trimis spre soluționare completului de judecată prezidat de magistratul Antoaneta Ardeleanu, din Tribunalul Constanţa.
 
Amintim că potrivit unor surse judiciare Alexandru Mezei ar fi suspectat de „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații“.
 
Alexandru Mezei este fostul director al ANR. După ce liberalii l-au numit, in decembrie 2019, pe Cosmin Dumitrache, director general al ANR, Mezei s-a intors pe functia de sef al Căpităniei Zonale Constanța.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Detalii exclusive din acordul DNA cu Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța (DOCUMENTE)

12 Jan 2022 3225

Ce trebuie să facă Alexandru Mezei în perioada de supraveghere

10 Dec 2021 1969

Acord de recunoaștere la DNA Ce sentință a dictat Tribunalul Constanța pentru Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța!

09 Dec 2021 2127

Acord de recunoaștere a vinovăției, la DNA Averea şi interesele lui Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din ANR (documente)

19 Nov 2021 2691

Alexandru Mezei, fostul director al Autorității Navale Române, acord de recunoaștere a vinovăției, la DNA

18 Nov 2021 5683

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 mai 2020

02 Jun 2020 1424

Alexandru Mezei a demisionat din fruntea ANR. Cine ar urma să vină în locul său

23 Dec 2019 4257

Cine se va ocupa de ranfluarea navei eșuate, cu oi, în Port Midia. Ce sume enorme se preconizează a se cheltui. Cine va suporta toate costurile

04 Dec 2019 2345

Cronologia unei bâjbâieli Plan de intervenţie pentru scoaterea cadavrelor din nava scufundată în Portul Midia, în bătaia vântului

27 Nov 2019 4863

UPDATE ISU Dobrogea a reluat activitatea de salvare a oilor din Portul Midia

26 Nov 2019 1530

UPDATE O navă plină cu oi, în pericol de scufundare, în Portul Midia (foto+video)

24 Nov 2019 6081

Constănţenii care se plimbau pe faleza Cazinoului din Constanţa, uimiţi de o ambarcaţiune. Ce căuta acolo (galerie foto+video)

26 Sep 2019 4551

Directorul ANR, Alexandru Mezei, bunic de gemene

07 Dec 2018 2912

Autoritatea Navală Română îşi măreşte flota de şalupe. La ce căpitănii vor ajunge (document)

14 Sep 2018 2690

Sindicatul ARCA al lucrătorilor din ANR a apelat la instanță

14 Nov 2017 2538