Amânare de pronunțare în cel mai grav accident din istoria Autostrăzii București - Constanța. Patru decedați


 
  • Potrivit datelor oficiale, în eveniment au fost implicate 30 de automobile, două microbuze și un camion.
  • În accident au fost implicate 60 de persoane, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.
  • Patru persoane au decedat. 

Judecătorii de la Curtea de Apel București au nevoie de mai mult timp pentru a se pronunța în apelul dosarului privind cel mai grav accident din istoria Autostrăzii București - Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea se va pronunța în cauză peste două săptămâni. 

Oricare va fi decizia Curții de Apel București, aceasta va fi definitivă.

Amintim că în primă instanță, judecătorii l-au condamnat pe șoferul găsit vinovat de producerea acestui eveniment la doi ani și cinci luni de închisoare cu suspendare.

Potrivit datelor oficiale, tragedia a vut loc pe data de 05 noiembrie 2016, în eveniment fiind implicate 30 de automobile, două microbuze și un camion.

În accident au fost implicate 60 de persoane, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.

Patru persoane au decedat.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 256

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de pe Autostrada A4 Ovidiu-Agigea! Unul dintre șoferi era beat

01 Apr 2024 1131

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1624

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 922

Accident rutier în Constanța la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1207

Accident rutier pe Autostrada A4 pe sensul Agigea – Ovidiu! Traficul, îngreunat în zonă (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 1290

Infotrafic. S-a reluat circulația rutieră pe autostrada A2 București-Constanța

31 Mar 2024 453

Circulația rutieră este oprită, pe autostrada A2 București-Constanța (kilometrul 192) din cauza unui accident rutier

31 Mar 2024 959

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 316

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

25 Mar 2024 291

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1448

Accident în Constanța UPDATE. O mașină a intrat în parapet, după ieșirea de pe bd. I.C. Brătianu spre Agigea

24 Mar 2024 1163

Trafic îngreunat seara trecută pe Autostrada A2 București-Constanța după un accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 1437

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1445

Incredibil Tractor cu remorcă filmat în timp ce circula pe contrasens pe Autostrada A4 Agigea-Ovidiu! (VIDEO)

20 Feb 2024 1549