Amânare de pronunțare în două acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorii DNA Constanța



Tribunalul Constanța a amânat pentru finele acestei luni pronunțarea în dosarele privind a acordurilor de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorii DNA cu Carolina Dudnic, la data presupuselor fapte comisar șef de poliție în cadrul în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța și Corneliu Octavian Tănase, fost șef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa.
 
Oricare vor fi deciziile tribunalului, acestea vor putea fi contestate la Curtea de Apel Constanța.
 
Carolina Dudnic, la data presupuselor fapte comisar șef de poliție în cadrul în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, este acuzată de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, acces ilegal la sistem informatic.
 
În sarcina inculpatei, DNA a stabilit pedeapsa rezultantă de un an închisoare, dispunând amânarea aplicării pedepsei, stabilindu-se un termen de supraveghere de doi ani.
 
Asta în timp ce celălat inculpat este suspectat de instigare la folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permitere accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și instigare la acces ilegal la sistem informatic.
 
Și în cazul său, DNA a stabilit pedeapsa rezultantă de un an închisoare, dispunând amânarea aplicării pedepsei, stabilindu-se un termen de supraveghere de doi ani.
 
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

La data de 27 iulie 2020, inculpata Dudnic Carolina, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt inculpat, ar fi accesat fără drept baza informatizată de date privind evidența persoanelor din cadrul MAI și i-ar fi transmis acestuia datele de identificare ale unui om de afaceri.
 
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

 
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că, referitor la acordurile de recunoaștere a vinovăției, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 542

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1102

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 569

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 425

Primarul din Constanța, obligat să emită certificatul de urbanism pentru investiția Le Rose del Lago, din Mamaia, de lângă pasarela pietonală! (MINUTA)

10 Apr 2024 6168

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 459

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1051

Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța are de primit mii de euro de la Asociația Culturală Petre Țuțea! Decizia Tribunalului (MINUTA)

02 Apr 2024 498

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 624

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 2266

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 773

Răsturnare de situație, la Tribunal! Începe procesul Feciorii Vrancei SRL versus Primarul Constanței (MINUTA)

18 Mar 2024 733

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 740

Feciorii Vrancei SRL solicită să se judece cu Primarul Municipiului Constanța! Când decide Tribunalul dacă procesul continuă

14 Mar 2024 469

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 596