Amânare în dosarul regulamentului parcărilor din Constanţa. Când este următorul termen

Luni, 1 aprilie, la Tribunalul Constanţa trebuia să aibă loc primul termen de judecată în dosarul în care Asociaţia „Constanţa Altfel“ solicită anularea hotărârii de Consiliu Local privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa. Reclamanţii au cerut amânarea termenului, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 20 mai 2019.
 
Hotărârea de Consiliu Local privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa (HCL 235) a fost votată în şedinţa din data de 28 iunie 2018, de 15 consilieri locali, şapte consilieri au fost împotriva acestui măsuri, iar alţi trei consilieri s-au abţinut.
 
Potrivit HCL 235/28.06.2018, în funcţie de tipul parcării, se instituie următorul program: pentru parcările rezidenţiale, rezervarea locurilor de parcare va fi valabilă de luni până vineri în intervalul orar 17.00 - 08.00, inclusiv sâmbăta, duminica şi in zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este 00.00 - 24.00. Prin urmare, în intervalul 08.00 - 17.00, de luni până vineri inclusiv, deţinătorul autorizaţiei rezervare loc parcare nu are niciun drept de folosinţă prioritară asupra locului de parcare, oricine putând folosi acest loc.
 
Pentru parcările cu tarif orar, programul de taxare este de regulă 08.00 - 24.00, dar el poate fi modificat individual pentru fiecare parcare. Pentru parcările mixte, programul stabilit va fi afişat pe panouri de informare. Pentru parcările comerciale, beneficiarul are drept de folosinţă asupra locului de parcare pe întreaga perioada a autorizaţiei de rezervare loc parcare/contractului. În funcţie de locaţie şi sezon, programul de taxare al parcărilor cu tarif orar poate fi modificat individual pentru fiecare parcare. Acesta va fi menţionat pe indicatoare amplasate cu respectarea prevederilor legale. Totodată, administratorul parcării poate modifica tipul şi destinaţia parcării, aducând la cunoştinţa utilizatorilor prin marcaje şi indicatoare situate la locuri vizibile cu respectarea prevederilor legale.
 
Sunt scutite de la plata taxelor de parcare de reşedinţă următoarele categorii de beneficiari: veteranii de război, văduvele de război şi văduvele ne recăsătorite ale veteranilor de război; persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; fundaţiile înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii. Scutirea se aplică în momentul eliberării Autorizaţiei rezervare loc parcare/încheierii contractului pentru cererile de parcare noi sau începând cu data de 01.01 a anul următor pentru Autorizaţiile rezervare loc parcare/contractele existente. Sunt exceptate de la plata taxei de parcare vehiculele aparţinând serviciilor de intervenţie, cum ar fi poliţie, pompieri, ambulanţă, gaze, precum şi vehiculele corpurilor diplomatice sau consulare.
 
Dovada dreptului de utilizare a locului de parcare, în parcările de reşedinţă, se face prin autorizaţia de parcare. Autorizaţia de rezervare loc parcare va fi poziţionată pe bordul autoturismului, la loc vizibil. În parcările cu tarif orar, dovada plaţii parcării, în cazul plaţii la parcometru, se va face prin poziţionarea tichetului de parcare, pe bordul autoturismului, la loc vizibil. Plăţile efectuate prin aplicaţia de plată cu tarif orar se operează instantaneu în baza de date, utilizatorul având obligaţia de a respecta intervalul orar pentru care a achitat contravaloarea plăţii. Locurile de parcare din parcările de reşedinţă vor fi atribuite locuitorilor zonei de care aparţin. Solicitantul poate cere repartizarea unui loc de parcare situat la o distanţă de cel mult 500 de metri faţă de adresa de domiciliu/reşedinţă.
 
În staţiunea Mamaia, plata parcărilor se va face prin aplicaţia de plată cu tarif orar, conform indicatoarelor amplasate sau la casieriile parcărilor, pentru parcările închise, dotate cu automate de parcare şi sisteme de acces cu barieră. La repartizarea locurilor de parcare alocate agenţilor economici se vor avea în vedere prevederile HCL 113/2017, referitoare la asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcţii. Utilizatorii ce achita tichetul de parcare pentru perioadele de 6 ore, 12 ore, sau 7 zile, vor putea utiliza locurile de parcare din toate parcările cu tarif orar din cadrul staţiunii Mamaia semnalizate corespunzător. În intervalul orar pentru care a fost emis tichetul de parcare, dacă utilizatorul autoturismului se deplasează în diverse destinaţii, administratorul parcării nu are obligaţia să asigure locuri libere de parcare. Beneficiarul se va deplasa până găseşte un alt loc liber de parcare. Valabilitatea tichetului nu se prelungeşte cu timpul scurs până la găsirea altui loc liber de parcare.
 
Pentru obţinerea autorizaţiei de parcare pentru parcările de reşedinţă, solicitantul depune la serviciul competent din cadrul Primăriei Constanţa o cerere de rezervare. Autorizaţiile de rezervare loc parcare, însoţite de planurile parcărilor (în care este identificat, cu număr, fiecare loc de parcare) şi datele de contact ale beneficiarilor se vor transmite în fiecare zi de luni a săptămânii, pe e-mailul SC Confort Urban SRL. Acesta va cuprinde numărul autorizaţiei rezervare loc parcare, numărul vehiculului şi numărul de identificare al locului repartizat. Subînchirierea sau folosirea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Constanţa de către persoane domiciliate în alte unităţi locative, cu consimţământul abonaţilor, sunt interzise, putând duce la anularea autorizaţiei de rezervare loc parcare. În cazul înstrăinării vehiculului pentru care s-a rezervat locul de parcare, titularul are dreptul ca în termen de 30 zile de la vânzarea vehiculului să solicite înscrierea pe locul rezervat a unui nou vehicul.
 

Încălcarea prevederilor din prezentul regulament se sancţionează cu avertisment sau amendă de la 100-500 lei, fără posibilitate achitării în termen de 48 ore de la comunicare a jumătate din minimul amenzii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locale Constanţa sau de către agenţi din cadrul Serviciului Rutier a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi personalul împuternicit de primar. Sancţiunea se aplică utilizatorului vehiculului, aşa cum este definit în regulament. Agentul constatator poate dispune măsura complementară a ridicării vehiculului, caz în care se vor efectua fotografii înainte, în timpul şi după ridicarea acestuia. Dacă în termen de 24 ore de la constatarea faptei şi aplicarea notificării în parbrizul sau caroseria vehiculului utilizatorul nu eliberează locul de parcare utilizat fără achitarea tarifului de parcare, se dispune obligatoriu ridicarea vehiculului din parcarea respectivă.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 674

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 641

Răsturnare de situație, la Tribunal! Începe procesul Feciorii Vrancei SRL versus Primarul Constanței (MINUTA)

18 Mar 2024 671

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 672

Feciorii Vrancei SRL solicită să se judece cu Primarul Municipiului Constanța! Când decide Tribunalul dacă procesul continuă

14 Mar 2024 413

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 517

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 874

Știri Constanța Un tânăr de 17 ani a ajuns în Centrul de Detenție Brăila - Tichilești pentru infracțiuni grave

01 Mar 2024 632

Consiliul Local Constanța, recurs contra Arhipiscopiei Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Dosarul, amânat

29 Feb 2024 514

Institutia Prefectului pierde la Tribunal procesul în dosarul bebe trusou. Decizia nu este definitivă!

21 Feb 2024 499

Palace Hotel & Resort SRL introdusă de magistrați în procesul dintre Prefectura Constanța și Consiliul Local al Municipiului Mangalia

18 Feb 2024 639

Primăria Cogealac, obligată de instanță să răspundă la cererea Uniunii Județene a Cooperației de Consum Constanța

18 Feb 2024 1959

O firmă administrată de un fost candidat la Primăria Constanța, la judecată cu actualul edil

14 Feb 2024 864

Firma New Half SRL și primarul municipiului Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

14 Feb 2024 592

IPS Teodosie la Tribunalul Constanța ( FOTO+VIDEO)

09 Feb 2024 1374