Amendat de disciplina în construcţii Finul lui Radu Mazăre a chemat în judecată Direcţia Poliţie Locală


George Alexandru Iorov
, finul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, este unul dintre investitorii în domeniul imobiliarelor de la malul mării. Iorov Jr. se judecă cu Direcţia Generală Poliţia Locală după ce a fost sancţionat de Serviciul Disciplină în Construcţii şi afişaj stradal pentru nerespectarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcţii.

Iorov a înregistrat recent un nou dosar în care cheamă la bară Primarul municipiului Constanţa - Direcţia Poliţia Locală, obiectul solicitării înregistrate pe rolul secţiei civile a Judecătoriei Constanţa fiind „ordonanţă preşedinţială”. Într-un alt dosar înregistrat în luna august a acestui an, Iorov a atacat procesul verbal de contravenţie (P-V 50-000551) primit de la poliţiştii locali care se ocupă cu disciplina în construcţii.
Precizăm că George Alexandru Iorov este fiul lui Gheorghe Iorov, fost director în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime. Tânărul Iorov a ocupat şi el funcţia de director la Direcţia de Infrastructură a CN APM SA Constanţa.
Vă reamintim că anul acesta, George Alexandru Iorov a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului acord de mediu pentru proiectul „Construire imobil S+D+P+MEZ+6 etaje - locuinţe colective cu parcare la subsol şi demisol“, propus a fi amenajat în municipiul Constanţa, parcela VN561/8, lot 2 şi lot 3 (zona Taverna Sârbului, strada Smaraldului şi strada Rubinului).
Potrivit memoriului de prezentare, se propune construirea unui imobil cu destinaţia principală de „locuinţe colective şi funcţiuni comerciale“, cu regimul de înălţime subsol + demisol + parter + mezanin + 6 etaje cu parcare la subsol şi demisol. La nivelul subsolului se vor amenaja parcări supraetajate şi un adăpost pentru protecţia civilă; la nivelul demisolului, se vor amenaja parcări cu acces din strada Smaraldului şi un spaţiu comercial cu acces din strada Rubinului; la nivelul parterului şi al mezaninului se vor amenaja 28 de birouri pentru servicii, iar la etaje - garsoniere cu suprafaţa utilă mai mică de 50 mp.

Terenul de amplasament al obiectivului analizat este proprietatea beneficiarilor George Alexandru Iorov şi Andreea Iorov. Terenul este situat în municipiul Constanţa, zona Campus Universitar, parcela VN 561/8, lot 2 şi lot 3. Are următoarele vecinătăţi: la nord - parcela VN 561/8, VN 561/5; la est - strada Rubinului; la sud - Taverna Sârbului; VN 561/7; la vest - strada Smaraldului. Accesul pietonal şi accesul auto se realizează atât pe latura de est (strada Rubinului), cât şi pe latura de vest (strada Smaraldului). Noul imobil va avea la parter 28 de spaţii de parcare, la etajele 1 şi 2 câte 28 de apartamente, la etajele 3 şi 4 câte 23 de apartamente, iar la etajul 5 - câte 21 de apartamente. În total, imobilul va avea 28 de birouri şi 144 de apartamente. Structura de rezistenţă propusă a imobilului este din cadre de beton armat cu planşee din beton armat pe fundaţii continue şi pernă de piatră spartă. Închiderile exterioare sunt propuse a se realiza din zidărie de BCA, termoizolată la exterior cu polistiren expandat de 10 cm. Acoperişul va fi de tip terasă necirculabilă termoizolată şi hidroizolată. Finisajele exterioare vor fi tip tencuiala structurată şi colorată în culori pastel sau alb. Tâmplăria va fi din PVC, cu geam termoizolant. În total, în limita amplasamentului, se vor amenaja 180 de locuri de parcare, la nivelul subsolului şi al demisolului.

Citeşte şi:

Finii fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, investesc într-un bloc de şase etaje. Unde va fi situat acesta
 

Pe la partid nu au mai trecut Finii lui Mazăre şi socrii mari Iorov pun pe picioare noi businessuri. Toate la aceeaşi adresă


 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Ce decizii s-au luat în firma A&A Lake Building SRL

08 Sep 2023 884

Finul fostului primar Radu Mazăre, George Alexandru Iorov, răspuns pozitiv de la APM Constanța pentru un bloc de 6 etaje

02 Sep 2022 1712

Decizii importante într-o companie în care asociați sunt fiica și ginerele lui Gheorghe Iorov, fost director în Portul Constanța

16 Aug 2022 3517

Primarul Constanței a câștigat în primă instanță procesul cu finul lui Radu Mazăre. Recursul a ajuns la Curtea de Apel Constanța

13 Apr 2022 1755

Finul fostului primar Radu Mazăre, George Alexandru Iorov, o nouă încercare pentru ridicarea unui bloc la Constanța

08 Mar 2022 3254

Finul fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, îl cheamă în judecată pe edilul Vergil Chițac

29 Jul 2021 6069

Omul de afaceri constănțean Alexandru Iorov, modificări în obiectul de activitate al firmei Yellow Restaurant

28 Oct 2020 2340

Ce se întâmplă cu părțile sociale din Yellow Restaurant ale omului de afaceri constănțean Alexandru Iorov

16 Nov 2019 2449

Familia Iorov renunţă la o parte din afaceri şi a radiat mai multe firme

01 Oct 2019 3085

Revista presei locale

09 Feb 2019 1606

Finii fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, investesc într-un bloc de şase etaje. Unde va fi situat acesta

31 Jan 2018 4985

Pe la partid nu au mai trecut Finii lui Mazăre şi socrii mari Iorov pun pe picioare noi businessuri. Toate la aceeaşi adresă

10 Aug 2017 7876

Alexandru Iorov, finul lui Radu Mazăre, a înfiinţat o firmă în Constanţa

14 Sep 2016 3447

Fosta firmă a lui Iorov, finul lui Mazăre Creditorii Imvest SA modifică regulamentul de vânzare a bunurilor debitoarei

05 Jul 2016 3534

Alexandru Iorov, finul lui Radu Mazăre, a vrut un bloc de cinci etaje în Constanţa. Primăria l-a refuzat (document)

05 May 2016 7123