Amenințări cu moartea în Secția 2 de Poliție Constanța! Victima, un polițist. Ce s-a decis azi în instanță


Tribunalul Constanța a decis azi ca bărbatul de 51 de ani, din municipiu, acuzat că i-ar fi adus amenințări cu moartea unui agent de poliție, în sediul Secției 2 Poliție Constanța, rămâne în arest la domiciliu. 

Decizia este definitivă.

Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru ultraj.
 
Conform procurorilor, la data de 29 martie 2021, în jurul orei 22:00, inculpatul, în timp ce se afla în sediul Secției 2 Poliție Constanța, i-ar fi adus amenințări cu moartea unui agent de poliție, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, spunându-i că îi va tăia gâtul când o va prinde, pe motiv că aceasta l-a sancționat contravențional pentru nepurtarea măștii de protecție în sediul unei instituții publice.
 
„La data de 08.04.2021, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla în același sediu de poliție, i-a declarat verbal și în scris lucrătorului de poliție (...), aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, că în cazul în care organele statului nu vor lua măsuri pentru (...) va ucide dealerii de droguri, poliția antidrog, procurorii sau judecătorii, chiar și cu riscul de a fi condamnat“, conform procurorilor. 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea. Polițist lovit cu piciorul în cap. Judecătorii au dictat aproape 7 ani de închisoare

14 Apr 2024 581

Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre femeia suspectată că a agresat un polițist la Medgidia

05 Apr 2024 526

„Alertă“ DNA! Bărbat încătușat pentru dare de mită, ultraj și amenințare. Oficial de la Anticorupție

07 Mar 2024 754

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 813

Tulcea. Polițist rutier, amenințat după ce a reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. Condamnare definitivă la Constanța

12 Dec 2023 1035

Poliţist local din Piteşti, în stare foarte gravă, după ce a fost lovit de un tânăr!

05 Nov 2023 908

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2260

Tulcea. „Uite aşa vă tai capurile!” Polițist amenințat cu moartea! Judecători – „Scopul pedepsei se poate realiza şi fără privare de libertate“

08 Jul 2023 1222

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2324

Polițist lovit cu parul pe spinare, în misiune, la Medgidia! Condamnări cu executare

21 Apr 2023 2143

Polițist din Constanța, înjunghiat în misiune! Cum s-a soluționat dosarul

28 Mar 2023 9102

Sentință de ultim moment la Constanța! Judecătorii au dictat închisoare cu executare

09 Feb 2023 2057

Polițist local, amenințat în misiune! Judecătorii cred că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în detenție

02 Feb 2023 2772

Polițist amenințat într-un bar din Hârşova!

16 Jan 2023 1527

Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța, înjurat și amenințat într-un live, pe Facebook!

16 Dec 2022 2342