Angajați ai Spitalului Tulcea, la judecată pentru vouchere de vacanță. Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

  • Reclamantii (salariați ai Centrului de sănătate mentală, dispensar TBC și Unitate de Primire Urgențe) se consideră discriminați în raport cu alți colegi care au beneficiat de voucherele de vacanță.
  • Oficialii Spitalului Județean au arătat în instanță că reclamanții sunt angajați ai Spitalului Județean de Urgență Tulcea, însă nu sunt salarizați din fondurile Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
  • Judecătorii rețin că între Direcția de Sănătate Publică Tulcea și Spitalul Județean de Urgență Tulcea s-a încheiat la data de 11.04.2018 contractul nr. 4410 privind asigurarea unor cheltuieli de natura cheltuielilor de personal.

Victorie  în instanță pentru mai mulți angajați ai Spitalului Județean de Urgență Tulcea, în compartimentul Centrul de sănătate mentală, dispensar TBC și Unitate de Primire Urgențe!
 
Judecătorii de la Tribunalul Tulcea au admis acțiunea formulată în instanță de cei aproape 30 de angajați ai Spitalului Județean Tulcea și au decis obligarea unității sanitare la plata contravalorii voucherelor de vacanţă către reclamanţi.
 
Nemulțumiți de decizia Tribunalului Tulcea, oficialii Spitalului Județean de Urgență Tulcea au formulat apel, acesta fiind trimis spre soluționare Curții de Apel Constanța. Dosarul a ajuns ieri pe rolul Secţiei I civilă din Curtea de Apel Constanța, primul termen urmând să fie stabilit în perioada următoare.
 
În cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Spitalului Județean de Urgență Tulcea având contracte individuale de muncă încheiate cu acesta și că se consideră discriminați în raport cu alți colegi care au beneficiat de voucherele de vacanță.
 
Reclamanții au mai precizat că, în baza unei hotărâri a conducerii Spitalului Județean de Urgență Tulcea s-au acordat vouchere de vacanță tuturor salariaților unității cu excepția personalului încadrat la Unitatea de primire Urgențe, Centrul de sănătate mentală (CSM) și Dispensarul TBC.
 
În apărare, oficialii Spitalului Județean de Urgență Tulcea a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Sănătății și a Direcției de Sănătate Publică Tulcea solicitând obligarea acestor entități să asigure fondurile financiare necesare Spitalului Județean de Urgență Tulcea în vederea acordării voucherelor de vacanță reclamanților, atât pentru anul 2018, cât și pentru anul 2019, conform regulamentelor interne aplicabile.
 
S-a mai învederat că reclamanții sunt angajați ai Spitalului Județean de Urgență Tulcea, însă nu sunt salarizați din fondurile Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
 
Finanțarea întregii activități din Dispensarul TBC, Centrul de Sănătate Mintală și Unitatea de Primire a Urgențelor se realizează în exclusivitate din fondurile Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică Tulcea.

 
„A mai susținut pârâtul că spitalele sunt unități sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, respectiv din contractul de prestări servicii medicale încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate conform art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, însă, în cadrul spitalelor funcționează și anumite structuri care sunt finanțate integral din fonduri de la Ministerul Sănătății - prin Direcția de Sănătate Publică (ca reprezentant al Ministerului Sănătății în teritoriu) și printre aceste structuri se numără și cele în care sunt încadrați reclamanții. S-a mai arătat că cei aproximativ 1000 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Tulcea care sunt salarizați din profitul realizat în urma derulării contractului de prestări servicii medicale încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea, au primit în anul 2018 și 2019 vouchere de vacanță conform prevederilor legale din venituri proprii, pentru a căror realizare au contribuit, însă, pentru restul structurilor, dintre care Dispensarul TBC, Centrul de Sănătate Mintală și UPU-SMURD, finanțate de la bugetul de stat, nu s-a acordat finanțarea necesară achiziționării și acordării voucherelor de vacanță deși pârâtul a solicitat în mod expres acest lucru Direcției de Sănătate Publică Tulcea. Modul de finanțare a structurilor menționate este reglementat de art. 194 și art. 195 d__ Legea nr. 95/2006“, se mai arată în motivarea judecătorilor din Tulcea.
 

Așadar, drepturile salariaților angajați în structurile de tipul celor în care sunt încadrați angajații cuprinși în anexa la cererea de chemare în judecată trebuie să fie asigurate de către Ministerul Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică Tulcea, au mai indicat magistrații.
 
 
Mai trebuie precizat că între Direcția de Sănătate Publică Tulcea și Spitalul Județean de Urgență Tulcea s-a încheiat la data de 11.04.2018 contractul nr. 4410 privind asigurarea unor cheltuieli de natura cheltuielilor de personal sau după caz, a cheltuielilor materiale pentru bunuri și servicii pentru cabinetele cuprinse în structura organizatorică a spitalului public din rețeaua autorităților administrației publice locale, având ca obiect printre altele asigurarea cheltuielilor pentru cabinete TBC, cabinete LSM, UPU și CPU cuprinse în structura organizatorică a Spitalului de urgență - cu referire la cheltuielile de personal, cheltuielile cu medicamente și materiale sanitare, cheltuielile aferente altor bunuri și servicii pentru întreținerea și funcționarea acestora, cheltuielile ocazionate de investigațiile paraclinice pentru cazurile rezolvate în aceste condiții, fără a fi necesară internarea lor în unitatea sanitară și la alte cheltuieli.
 
Așadar, conform dispozițiilor legale, titularul obligației de plată a voucherelor de vacanță este angajatorul care în temeiul obligațiilor asumate față de salariați prin contracte individuale de muncă, poate acorda vouchere de vacanță.
 
„Având în vedere că pârâtul precizează în întâmpinarea formulată și faptul că cei aproximativ 1000 de salariați ai Spitalului Județean de Urgență Tulcea care sunt salarizați din profitul realizat în urma derulării contractului de prestări servicii medicale încheiat cu Casa de Asigurări  de Sănătate Tulcea au primit în anul 2018 vouchere de vacanță conform prevederilor legale, instanța constată că în temeiul principiilor echității și nediscriminării se impune ca și reclamanții din prezenta acțiune să primească aceste drepturi.
 
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea și a obligat Spitalul Județean de Urgență Tulcea să plătească în favoarea fiecăruia dintre reclamanți suma de 2900 lei, reprezentând contravaloarea voucherelor de vacanță neacordate pentru anii  2018 și 2019.
 
Decizia Tribunalului Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Citește și
 
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Direcția Generală Turism, încurajează angajatorii să ofere vouchere de vacanță (document)

Regulament. În ce condiții primesc angajații Consiliului Județean Constanța voucherele de vacanță? (documente)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 423

Update Accident rutier în județul Tulcea! Cinci persoane au ajuns la spital (FOTO)

17 Sep 2023 2949

Spitalul Județean de Urgență Tulcea cumpără gaze medicale! Iată de la cine (DOCUMENT)

04 Oct 2022 1415

Spitalul Județean de Urgență Tulcea cumpără consumabile medicale de la Roche Romania!

02 Sep 2022 1223

Spitalul Județean de Urgență Tulcea a bătut palma cu firmă din Brașov. Detalii din contract (DOCUMENT)

19 Mar 2022 2892

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 2018

Agenţi economici care vor furniza medicamente Spitalului Judeţean Tulcea (DOCUMENT)

30 Jan 2022 3009

Protest spontan la Spitalul Județean Tulcea. Zeci de angajați, nemulțumiți pentru că nu le-au fost mărite salariile (VIDEO)

28 Dec 2021 1738

Tribunalul Tulcea, scrisoare către omul de afaceri Sorin Strutinsky. Conținut

22 Oct 2021 2510

Președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, la lansarea centrului de cardiologie și radiologie intervențională din Spitalul Județean de Urgență Tulcea (galerie foto)

09 Sep 2021 2708

Spitalul Județean Tulcea cumpără mănuși de unică folosință (document)

31 Aug 2021 3624

Spitalul Județean de Urgență „Tulcea” a cumpărat medicamente. Detalii din contract (document)

08 Aug 2021 3383

Spitalul Județean de Urgență Tulcea a atribuit un contract în urma unei licitații publice. Despre ce este vorba (document)

28 Jul 2021 3340

Spitalul Județean de Urgență Tulcea cumpără echipamente medicale. Ce firmă va furniza produsele (document)

10 Jul 2021 2729

Ce firmă va furniza produse de curățenie Spitalului Județean de Urgență Tulcea (document)

15 Sep 2020 3550