ANI a constatat conflict de interese în cazul medicului Mihai Lucan

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către medicul Mihai Lucan a cărui firmă privată - S.C. LUKMED S.R.L. - a avut relaţii contractuale, în perioada 2012 – 2016, cu Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca pe care-l conducea, scrie Digi 24.

Reprezentanţii ANi au anunţat, marţi, că au constatat încãlcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativã de cãtre Mihai Lucan, fost medic şef secţie – Secţia Clinicã Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, şi fost membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

”În perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016, S.C. LUKMED S.R.L., societatea comercialã la care acesta împreunã cu soţia au calitatea de asociaţi, iar fiul sãu calitatea de administrator, s-a aflat în relaţii contactuale cu  Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, în sensul încheierii unui contract de prestãri servicii medicale şi a patru acte adiţionale pentru prelungirea duratei acestuia”, anunţă ANI.

Medicul Lucan a încălcat, astfel, prevederile legale potrivit cărora, ”constituie conflict de interese deţinerea de pãrţi sociale, acţiuni sau interese la societãţi care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana în cauzã exercitã sau intenţioneazã sã exercite funcţia de manager”.
 
Potrivit ANI, medicul Lucan a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care şi a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apãrare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ SibiuIlegalități pe drumurile publice

25 Apr 2024 158

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 546

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 332

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 526

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 496

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 551

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 502

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 479

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 711

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 578

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 448

IPJ ClujÎn cauză a fost produs un prejudiciu în valoare de peste 360.000 de lei

24 Apr 2024 236

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 392

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 391

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 367