ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din Constanţa. Este vizat un fost poliţist de frontieră

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, în luna decembrie 2016, presupusa existenţă a unei diferenţe aparent nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate de către doi funcţionari publici cu statut special (poliţişti) în cadrul Gărzii de Coastă în perioada exercitării funcţiei publice.
 
Unul dintre ei este Gabriel Antip, în prezent fost funcţionar public cu statut special (poliţist) în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Garda de Coastă. În cazul acestuia, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat constatarea existenţei unei „diferenţe nejustificate, în cuantum de 510.562 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice“.
 
Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către persoanele evaluate.
 
Dosarul a fost înregistrat zilele trecute la Curtea de Apel Constanţa. Până în prezent, nu a fost stabilit primul termen.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițist de frontieră din Constanța, cu averea la verificat, în instanță. Curtea Supremă a stabilit primul termen în recurs

18 Jul 2023 1144

Averea unui fost polițist de frontieră din Constanța, pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă

30 May 2023 1672

Agenția Națională de Integritate, proces câștigat la Curtea de Apel Constanța

16 Jun 2022 1755

Curtea de Apel Constanța va rejudeca un dosar privind controlul averilor

01 Apr 2022 1854