ANI Un polițist din Mangalia acuzat de incompatibilitate. S-a ajuns la judecată

  • Dosarul (364/36/2021) se află pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanța. Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen. 

Andrei Marian Badea, funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța - Poliția Municipiului Mangalia, a chemat în instanță Agenția Națională de Integritate (ANI).
 
Dosarul (364/36/2021) se află pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanța.
 
Potrivit ANI, în perioada 15 ianuarie 2019 - 01 martie 2020, Andrei Marian Badea ar fi deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special de agent de poliție rutieră și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special.
 
„Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“, se mai arată într-un comunicat al ANI.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

 
Funcționari publici cu statut special din cadrul IPJ Constanța, cercetați de Agenția Națională de Integritate
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea. Polițist lovit cu piciorul în cap. Judecătorii au dictat aproape 7 ani de închisoare

14 Apr 2024 555

Justiție Constanța Patru ani de închisoare cu executare pentru un fost poliţist din Tulcea!

11 Apr 2024 1852

Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre femeia suspectată că a agresat un polițist la Medgidia

05 Apr 2024 514

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 722

Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța

23 Feb 2024 514

Justiție Tulcea Șofer condamnat pentru dare de mită!

19 Feb 2024 1011

Fane Căpățână, suspectat că ar fi jefuit cetățeni ucraineni în trafic după ce s-ar fi dat drept polițist Antidrog

01 Feb 2024 873

Cu executare pentru un fost rutierist, din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului, la Constanța

11 Jan 2024 769

Fostul polițist care a intrat peste o vecină în casă și a amenințat-o, plasat sub control judiciar

09 Jan 2024 835

Fost polițist al Gărzii de Coastă, victorios în procesul deschis de Agenția de Integritate, pentru avere! Aproape 12.000 de lei, cheltuieli de judecată pentru omul legii (MINUTA)

28 Dec 2023 1049

Control inedit în traficul din Constanța (FOTO+VIDEO)

24 Dec 2023 1261

Doliu în lumea polițiștilor. S-a stins din viață la doar 23 de ani

19 Dec 2023 1610

4 ani cu executare, în primă instanță, pentru un fost polițist din Tulcea! Când se vor pronunța definitiv judecătorii din Constanța

17 Dec 2023 962

Averea unui fost polițist din Garda de Coastă, pe masa Curții de Apel! Când se dă verdictul

16 Dec 2023 993

Tulcea. Polițist rutier, amenințat după ce a reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. Condamnare definitivă la Constanța

12 Dec 2023 1031