Anunţ important al judecătorilor din Constanţa. Este vizat cunoscutul dosar „Păgubiţii Vectra“

Marinela Mitan, din cadrul Tribunalului Constanţa, rămâne judecător al cunoscutului dosar „Păgubiţii Vectra“, cauză în care aproape 200 de persoane ar fi fost induse în eroare de către dezvoltatori imobiliari care s-au angajat să construiască apartamente în 16 vile situate în municipiul Constanţa.
 
Ieri, instanţa a respins cererea de recuzare a judecătoarei menţionate, formulată de Cosmin Moldoveanu (inculpat al cauzei). Noile termene au fost stabilite pentru data de 18 şi 25 iulie, în vederea continuării audierii martorilor din prezentul dosar.
 
Reamintim că, în primă instanţă, Tribunalul Constanţa a decis ca Adrian Roşu să fie condamnat la 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni. Asta în timp ce Gabriel Moise a fost condamnat tot la 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Mai departe, Cosmin Moldoveanu s-a ales cu 18 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
Cele trei firme (SC Vectra Imobiliare SRL Constanţa, SC Vectra Construct SRL Constanţa şi SC City Invest SRL Constanţa) au primit câte o amendă în cuantum de 900.000 de lei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, plus pedeapsa complementară a dizolvării. De asemenea, instanţa a dispus acordarea unor despăgubiri de câteva milioane de euro către cele aproape 200 de părţi civile.
 
La jumătatea lunii noiembrie 2016, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au dispus rejudecarea dosarului.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, potrivit cărora, „în perioada 13 februarie 2007 - 28 martie 2009, inculpaţii Roşu Adrian, Moise Gabriel şi Moldoveanu Cosmin, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanţi ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL, au indus în eroare 189 de persoane (părţi vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanţa“.
 
„Părţile vătămate au achitat preţul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 şi 46.000 de euro pentru un apartament) şi au fost menţinute în eroare şi după încheierea contractelor de execuţie - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parţial“, se mai arată în documentele celor de la DNA.
 
„La momentul încheierii contractelor, părţile vătămate nu au cunoscut împrejurarea că o parte dintre terenurile pe care urmau să se construiască imobilele erau ipotecate în favoarea unor unităţi bancare pentru garantarea unor credite obţinute sau că nu aparţineau firmelor din Grupul Vectra ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terţi. De asemenea, banii încasaţi ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiţi pentru edificarea imobilelor, ci în scop personal sau folosiţi la alte proiecte imobiliare. În plus, inculpaţii s-au implicat şi în intrarea în insolvenţă a firmelor din grupul Vectra şi au continuat să facă promisiuni nefondate părţilor vătămate, astfel că acestea au renunţat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create. În această modalitate, părţile vătămate au fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 de euro şi 282.500 de lei. Părţile vătămate s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma totală de 5.435.328 de euro şi 254.000 de lei“, potrivit DNA.
 

Citeşte şi: 
 
S-a depus cerere în instanţă! Ce se întâmplă cu unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa
 
200 de constănţeni ar fi fost înşelaţi de dezvoltatori imobiliari. Ultimele decizii ale judecătorilor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cetatean

05 Nov, 2018 13:33

Dar mai bne le dadea 1an cu suspendare...legea p..ii

Articole asemanatoare

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 969

Latura civilă a dosarului Vectra, rejudecată la Tribunalul Constanța. Cauza, repusă pe rol

05 Oct 2023 1059

Rejudecarea laturii civile a unuia dintre cele mai mari dosare din DNA Constanța, amânată pentru septembrie

02 Jul 2023 3738

Dosarul „Vectra“ nu se va rejudeca! Ce se întâmplă cu latura civilă. Un magistrat s-a abținut

07 Dec 2021 1840

Decizie importantă a judecătorilor în dosarul Vectra!

16 Nov 2020 1937

Rejudecare Dosarul „Vectra“ a ajuns la Constanța! Inculpații, eliberați din pedepsele de câte 7 ani de închisoare

30 Oct 2020 2801

Oficial Inculpații din celebrul dosar „Vectra“, puși în libertate. Decizia este definitivă

25 Jul 2020 3545

„Record“ la DNA Constanța Se cere rejudecarea dosarului „Vectra“. Judecătorii vor anunța decizia la finalul lunii

13 Jun 2020 2225

Înalta Curte analizează cererea de rejudecare a unuia dintre cele mai mari dosare instrumentate de DNA Constanța

28 Mar 2020 1894

Primul român care a intrat în faliment cere rejudecarea unuia dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanța

01 Jan 2020 2278

Cale de atac extraordinară într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

02 Sep 2019 1705

Hotărâre definitivă într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa (document)

27 Mar 2019 3135

Judecătorii s-au pronunţat într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

30 Jan 2019 3131

Curtea de Apel Constanţa, anunţ important. Este vizat celebrul Dosar Vectra!

22 Nov 2018 2378

Exclusiv Judecătorii s-au pronunţat într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

05 Nov 2018 2597