Arhiepiscopia Tomisului, obligată să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord



Judecătoria Constanța s-a pronunțat azi în dosarul în care Primăria Constanța a chemat în instanță Arhiepiscopia Tomisului!
 
Potrivit datelor oficiale, Judecătoria Constanța a admis azi cererea de chemare în judecată formulată de Primarul municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Tomisului, în dosarul ce vizează Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord, cunoscută drept biserica de pe trotuar!
 
Pe cale de consecință, magistrații au decis obligarea Arhiepiscopiei Tomisului să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“.
 
„Autorizează reclamantul să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei“, se mai arată în decizia magistraților.

Minuta judecătorilor 

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Tomisului. Obligă pârâta să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Autorizează reclamantul să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astăzi, 16.10.2020“.
 
Decizia nu este definitivă.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului nu au dorit să facă declarații pe marginea acestui subiect, având în vedere că hotărârea nu este definitivă. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Constanța Soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, din Tomis Nord, aflată pe masa judecătorilor

22 Mar 2024 685

Justiție Constanța Când am putea afla soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii” de la Macul Roșu?

08 Mar 2024 568

Sondaj de Opinie 61% dintre respondenți consideră că ÎPS Teodosie nu va reuși să împiedice demolarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii din Tomis Nord

20 Jun 2022 13581

Sondaj de Opinie Credeți că ÎPS Teodosie va reuși să oprească demolarea bisericii „Izvorul Tămăduirii“, din Tomis Nord?

13 Jun 2022 2250

Demolare! Tribunalul Constanța explică decizia luată în dosarul Bisericii Izvorul Tămăduirii, din Constanța, cunoscută drept biserica de pe trotuar (DOCUMENT)

17 Jan 2022 16504

Decizie definitivă! Primarul Constanţei, autorizat să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica Izvorul Tămăduirii din Tomis Nord

13 Dec 2021 4874

Arhiepiscopia Tomisului nu se grăbește în proces „Lucrări de construcție realizate fără autorizație“ la una dintre cele mai cunoscute biserici din Constanța

12 Jun 2021 2512

„Lucrări de construcție realizate fără autorizație“ Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord, azi în atenția judecătorilor

08 Apr 2021 2213

Ce au decis judecătorii în cazul Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord!

24 Feb 2021 2939

Desființare lucrări realizate fără autorizație de construire Tribunalul Constanța ar putea decide azi soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord!

11 Feb 2021 3824

Decizia nu este definitivă Arhiepiscopia Tomisului, obligată să desființeze „lucrările de construcții realizate ilegal“ la Așezământul Monahal Sfânta Treime Constanța

09 Jan 2021 2589

„Lucrări realizate fără autorizație de construire“ Arhiepiscopia Tomisului nu renunță la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Tomis Nord

11 Dec 2020 3183

Lăcaș de cult din Constanța De ce au decis judecătorii desființarea lucrărilor de construcție „fără autorizație de construire“ de la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Tomis Nord

03 Nov 2020 3347

Primăria a dat în judecată Arhiepiscopia! Azi s-ar putea decide soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord!

29 Sep 2020 3350

„Autorizare desființare lucrări“ Soarta bisericii Izvorul Tămăduirii din Tomis Nord ar putea fi decisă în septembrie

26 Jun 2020 2086