Arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, a fost trimis în judecată de către DNA Constanţa. Pentru a doua oară

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 170/VIII/3 din 21 februarie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- inducere în eroare a organelor judiciare,
- mărturie mincinoasă,
- abuz în serviciu în formă continuată;

POALELUNGI NECULAI, angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- inducere în eroare a organelor judiciare,
- mărturie mincinoasă,
- fals intelectual,
- favorizarea făptuitorului,
- complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată;

STOICHIN CIPRIAN, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 03 februarie 2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, și alte persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei. (comunicat nr. 128/VIII/3 din 3 februarie 2017).
În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menționată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanța un denunț prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.

Concret în cuprinsul sesizării, inculpatul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații). În susținerea celor de mai sus, inculpatul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul inculpatului Poalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective.
În perioada noiembrie - decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de inculpatul Stoichin Ciprian (sub coordonarea inculpatului Poalelungi Neculai), arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Într-un alt dosar, IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

Au mai fost trimişi în judecată:

„COJOCARU CIPRIAN-IOAN, MALAXA BOGDAN-PETRIȘOR, NADOLEANU GHEORGHE și BECA STERE, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

ȘTEFAN AURELIAN, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.
În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.
De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor.
Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei.
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul Petrescu Teodosie și de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.
Față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina inculpatului Petrescu Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1127

"IPS Teodosie a greșit" Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, prezent la DNA Constanța (FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1637

Surse Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, așteptat luni la DNA Constanța

04 Feb 2024 1217

Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, cheamă în instanță Recorder.ro. Cere daune de 1,2 milioane de euro

30 Jan 2024 2155

„Această nouă calitate, de inculpat, este exagerată“ LIVE. UPDATE. ÎPS Teodosie, prezent la DNA Constanța! (FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 1719

Surse ÎPS Teodosie, așteptat joi la DNA Constanța! Întâlnirea de azi, amânată

16 Jan 2024 718

Surse! ÎPS Teodosie, așteptat la DNA Constanța, marți, 16 ianuarie 2024 (VIDEO)

15 Jan 2024 1082

IPS Teodosie despre dosarul de la DNA - "Nu este absolut nimic real! Avocații nu au găsit nimic în dosar" (VIDEO)

21 Dec 2023 1192

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 10050

Arhiepiscopia Tomisului, reacție oficială în cazul lui ÎPS Teodosie – „Nutrim speranța că legea va fi împlinită în litera și în spiritul său“

05 Dec 2023 1591

ÎPS Teodosie, prezent la aprinderea luminițelor de Crăciun la Ovidiu! Cum a reacționat când a fost întrebat despre dosarul DNA (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Dec 2023 1876

ÎPS Teodosie, cercetat de DNA. Reacția Patriarhiei Române

05 Dec 2023 1412

UPDATE. Ce spune Teodosie despre dosarul de la DNA Oficial! DNA îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

05 Dec 2023 1789

Doi magistrați de la Curtea Supremă, la pensie! Ce dosare au judecat de la Constanța (GALERIE FOTO)

07 May 2022 2396

Patru judecători au decis achitarea lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

15 Feb 2020 4943