„Asistentul“ unui fals medic, condamnat cu executare. A primit 5000 de euro pentru o operație la coloană


Magistrații de la Judecătoria Constanța au decis condamnarea în primă instanță a unui tânăr, de 21 de ani, din municipiul Medgidia, la doi ani de închisoare cu executare. Decizia nu este una definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
Conform magistraților, în decembrie 2019, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de înșelăciune, ca urmare a apelului SNUAU 112 efectuat de o femeie, de 81 de ani, persoană vătămată. Aceasta a reclamat faptul că, fiind indusă în eroare prin prezentarea ca adevărate a unor împrejurări nereale, a remis unei persoane necunoscute suma de 5000 euro.
 
Femeia le-a mai spus că a fost apelată de către o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care și-a declinat calitatea de „doctor” și care i-a adus la cunoștință în mod mincinos că fiul său a fost implicat într-un accident, la momentul apelului fiind internat în spital, motiv pentru care i-au solicitat sume de bani necesare pentru achitarea contravalorii transportului la un spital din municipiul București și a operației ce implica atașarea unei tije pe coloană.
 
Întrucât persoana vătămată a fost de acord cu predarea sumei de 5.000 euro, la indicațiile apelantului, aceasta le-a furnizat date privind adresa de domiciliu, locație unde la scurt timp a fost dirijat „trimisul domnului doctor”, o persoană de sex masculin, căreia persoana vătămată i-a înmânat suma de 5000 euro.
 
Ulterior persoana vătămată a luat legătura telefonic cu fiul său și a constatat că a fost indusă în eroare.  
 
Citește și
 
Decizia nu este definitivă Un fost poliţist din Constanţa a fost condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi înşelăciune


Constanța Tentativă de înșelăciune la telefon. Autorul s-a dat drept fratele victimei, diagnosticat cu coronavirus. Ce poveste avea suspectul

Procurorii din Constanţa acuză - înşelăciuni pe internet cu vânzare de câini şi papagali

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medic de familie din Constanța, acuzat de luare de mită și de fals informatic! Tribunalul a stabilit primul termen

22 Jun 2023 2557

Un medic de familie din Constanța, trimis în judecată pentru luare de mită și fals informatic

20 Jun 2023 5526

Medic, fără drept de practică în România Doi sirieni care lucrau la un cabinet stomatologic, reţinuţi

31 Mar 2023 1106

Medic veterinar, cercetat pentru fals într-un dosar privind exportul a 25 de câini fără adăpost

22 Feb 2023 1161

Medic de familie trimis în judecată de DNA!

13 Feb 2023 1924

A operat și la Constanța! „Dr. Lana“, condamnată pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități în formă continuată!

23 Jan 2023 3026

Percheziții! Procurorii acuză – un fals medic „opera“ la Constanța! Judecata amânată

15 Dec 2022 1944

Afaceri penale cu certificate de deces! Patru persoane, printre care și un medic, reținute de polițiști

19 Nov 2022 1539

Medicii din Constanța arestați zilele trecute, pentru luare de mită, ar putea fi puși azi în libertate!

19 Apr 2022 2676

UPDATE - Cine a fost arestat, cine a scăpat de arest Oficial despre cazul medicilor din Constanța acuzați de luare de mită (MINUTA)

13 Apr 2022 4023

Detalii exclusive! Flagrant delict la Corbu Doi medici de familie din județul Constanța, reținuți pentru luare de mită și fals informatic

12 Apr 2022 23016

O doctoriță de familie din Constanța, în arest la domiciliu pentru luare mită (MINUTĂ)

26 Mar 2022 13970

Sibiu Bărbat reținut după ce a pretins că este medic de familie. A consultat ilegal pacienți într-un cabinet „împrumutat”

22 Feb 2022 1328

Bancă jefuită la Constanța, în 40 de secunde, cu un pistol de jucărie! Ani mai târziu, unul dintre autori a fost condamnat din nou! Sprijinea un fals medic

17 Jan 2022 1914

Bani pentru operații! Un fals medic din Constanța a fost condamnat la șase ani cu executare, pentru înșelăciune

11 Nov 2021 2367