Asociaţia „Constanţa Altfel“ cere în instanţă anularea unui alt PUZ iniţiat de societatea lui Bela Tănase

Asociaţia „Constanţa Altfel” a înregistrat un nou dosar la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios-administrativ, prin care solicită anularea actului administrativ HCLM nr. 261/18.12.2014. Este vorba despre o hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal delimitat de străzile Dr. Marcovici, Frigului, şoseaua Mangaliei, b-dul 1 Mai, PUZ iniţiat în 2015 de SC Poliplast SRL. Asociaţia chemă la bară Consiliul Local Municipal, Primăria Constanţa şi Cambela Prod, în calitate de beneficiar al PUZ-ului.
 
Încă din anul 2015, cotidianul ZIUA de Constanţa arăta că pe şoseaua Mangaliei nr. 59A, lot S9, zona bloc SM1 - bloc SM2, urma să fie ridicat un bloc de zece etaje, cu destinaţie locuinţe colective. Construcţia urma să aibă o înălţime de 36-40 de metri liniari şi 54 de apartamente. Blocul urma ridicat pe un teren de 498 de metri pătraţi, având număr cadastral 220488.
 
La parterul blocului vor fi spaţii comerciale, la demisol vor fi parcările, iar locuinţele vor fi dispuse pe etajele I-X, câte şase locuinţe de două sau trei camere pe nivel. Parcarea pentru cele 54 de apartamente va fi asigurată atât la demisol, cât şi la exterior, astfel: 32 locuri de parcare la demisol - acces din alee; 12 locuri de parcare la parter - acces din alee şi 10 locuri de parcare la etajul unu - acces  prin platformă hidraulică.
 
Vecinătăţile terenului sunt: la est - fostul Liceu Tehnologic „C.A. Rosetti“, la nord - proprietate a Consiliului Local, la sud - alee carosabilă acces incintă, la vest - şoseaua Mangaliei. În memoriul de prezentare a proiectului depus la acel moment, printre persoanele de contact era şi Bela Tănase, care deţine Cambela Prod şi Cambela Construct.
 

Cambela Prod SRL, în datele Registrului Comerţului  

 
Înfiinţată în anul 2000, Cambela Prod SRL are sediul social în comuna Stejaru, judeţul Tulcea. Capitalul social subscris, de 5.700.400 de lei, integral vărsat, este compus din 57.004
părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 100 de lei. Tănase Bela este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de fabricarea betonului.
 
În anul fiscal 2015, societatea a avut 87 de salariaţi, o cifră de afaceri de 155.556.251 de lei şi un profit de 2.158.509 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 95 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 284.775.452 de lei şi un profit de 7.670.813 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 98 de salariaţi, cifră de afaceri de 279.390.416 lei şi profit de 7.429.454 de lei.
 

Despre Poliplast Conf SRL, cei care şi-au asumat iniţial PUZ-ul

 
Cu sediul social în municipiul Constanţa, firma a fost înregistrată în anul 2011. Are un capital social subscris de 50.200 de lei, integral vărsat, compus din 5.020 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Potrivit Registrului Comerţului, societatea îl are ca asociat unic şi administrator pe Gheorghe Muşu, născut pe 26.10.1955, în judeţul Tulcea. Activitatea principală a societăţii este „fabricarea materialelor plastice în forme primare“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 595

RAJA SA, gazdă, în cadrul Programului Național Școala Altfel, pentru elevii de la Școala Gimnazială “Remus Opreanu” din Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 374

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 911

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 440

1 Mai cu tradiționalii mici. Unde poți face grătar în Constanța? (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 745

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 893

Ziua Poliției Române Cupa Presei la Tir desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 522

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 828

Istoria orașului, în paragină Franzelăria Automată de Lux, uitată în timp, pe strada Cuza Vodă din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1555

MDLPA Localități din 24 de județe primesc finanțare pentru noi investiții în modernizarea infrastructurii

27 Feb 2024 545

Constănțeanul supărat Lipsa iluminatului public, în zona podului de la Agigea, un pericol pentru cetățeni. Ce spun autoritățile?

26 Feb 2024 974

Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 862

Arhiepiscopia Tomisului câștigă, din nou, procesul pentru Catedrala Eroilor, de la Casa de Cultură! Anularea autorizației nu schimbă terenul în „spațiu verde“ (MOTIVARE)

17 Jan 2024 1635

Protest seara trecută în fața Prefecturii Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Jan 2024 1006

Atenție șoferi! O „nouă regulă” de montat indicatoare rutiere, în municipiul Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Jan 2024 1738