Justitie

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere anularea măsurii care vizează elevii cu media de admitere sub 5. Procesul, amânat!


Judecătorii Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa au stabilit un nou termen în dosarul în care Asociaţia Elevilor din Constanţa a acţionat în instanţă Ministerul Educaţiei Naţionale! Obiectul procesului îl reprezintă prevederea din Ordinul ministrului educaţiei nr. 4948/2019 privind dreptul elevilor care obţin media sub 5,00 la admitere de a urma un liceu. Cauza a fost amânată pentru data de 14 noiembrie.


În data de 5 septembrie a fost publicat ordinul de ministru privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal. Anul acesta, actul normativ aduce o noutate faţă de anul trecut, în sensul în care, conform art. 2, alin. (10) al Ordinului, elevilor care nu obţin peste media 5,00 în cadrul admiterii în învăţământul liceal nu le mai este permis să urmeze un liceu, fiind nevoiţi să meargă la o şcoală profesională sau să abandoneze şcoala.

 

„Haos“


„În ciuda controverselor privind acest subiect, Asociaţia Elevilor din Constanţa şi-a păstrat punctul de vedere ferm în privinţa măsurii. Considerăm efectele ei ca fiind nu numai de natură să afecteze serviciul public de învăţământ, prin haosul ce va fi creat ca urmare a stabilirii cifrelor de şcolarizare şi a cererilor de transfer numeroase ce vor fi depuse, dar şi în ceea ce priveşte parcursul educaţional al elevilor, existând posibilitatea ca rata abandonului şcolar să crească semnificativ. De regulă, cifrele de şcolarizare, care reprezintă numărul de locuri alocat pentru fiecare liceu în parte, sunt stabilite anterior organizării admiterii în învăţământul liceal, atât pentru şcoli şi licee, cât şi pentru unităţile de învăţământ profesional. Or, având în vedere că numărul elevilor ce vor obţine media sub 5,00 la admitere nu este cunoscut decât după organizarea ei, considerăm că va fi dificil să se producă o estimare a numărului de locuri necesare, drept care un număr mare de elevi vor rămâne fără locuri, fiind, astfel, nevoiţi să abandoneze şcoala“, potrivit Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

 

Intervenţia statului, revoltătoare


„De asemenea, considerăm revoltătoare intervenţia statului în alegerea traseului educaţional al elevilor, această alegere aparţinând, în mod normal, acestora. Conform Legii educaţiei, sistemul de învăţământ românesc este centrat pe beneficiarul primar, elevul, căruia statul se angajează să-i ofere cadrul necesar pentru ca el să îşi dezvolte competenţele şi să îşi fructifice potenţialul, dar şi să îl ajute să descopere profesia pe care vor să o urmeze, printr-un proces de consiliere profesională. Din păcate, în România, acest proces este unul fie absent, fie foarte deficitar. Replica conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale la această situaţie este tocmai opusă faţă de cum ar fi firesc, şi anume de a impune elevilor un traseu deja ales. (…)


La acest moment, considerăm că Evaluarea Naţională ar trebui să aibă un rol pur statistic, precum evaluările din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, deoarece probele susţinute nu sunt de natură să orienteze elevii din punct de vedere profesional, motiv pentru care să concentrăm viitorul elevilor pe ea ar reprezenta o eroare şi, în fine, încă un eşec al sistemului de a ajuta elevii să îşi găsească menirea. La acest moment, accentul trebuie să fie pus pe cauzele pentru care elevii obţin sub media 5,00 la admitere, şi nu asupra efectului.


Recomandăm Guvernului României să se preocupe de susţinerea elevilor aflaţi în situaţii de risc, de regândirea sistemului de orientare profesională din învăţământ, precum şi de alinierea programei şi planurilor-cadru cu formule care să asigure libertatea elevilor de a îşi urma drumul ales în viaţă, fără a fi constrânşi în niciun fel, dar nici aglomeraţi cu informaţie în volume foarte mari, aspectele practice lipsind cu desăvârşire.


În acest sens, fost depusă acţiunea în suspendarea prevederilor art. 2, alin. (10), din OMEN nr. 4948, până la depunerea şi soluţionare acţiunii în anularea acestora. Solicităm Ministerului Educaţiei Naţionale să ia măsuri de urgenţă pentru eliminarea acestor prevederi, astfel încât sistemul de învăţământ să nu fie, din nou, afectat de măsuri luate în mod tardiv“, au conchis oficialii Asociaţiei Elevilor din Constanţa.


Citeşte şi:

Decizie definitivă! Asociaţia Elevilor Constanţa a pierdut procesul împotriva Consiliului Judeţean Constanţa

Reprezentanţii elevilor constănţeni acţionează primăriile în instanţă... cu rezultate dovedite într-un studiu
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunţ important în legătură cu Asociația Elevilor din Constanța!

12 Dec 2016 1758

Abandonul şcolar este în creştere. Ce spune Asociația Elevilor din Constanța

31 Jul 2016 2026

Cererea Asociaţiei Elevilor a fost înregistrată Tribunalul Constanţa ar putea obliga municipalitatea să acorde burse elevilor

27 Jul 2015 1145

Profesioniștii României susțin dezvoltarea tinerilor liceeni Conferințele practice BookLand Evolution în Constanța

24 Oct 2014 1484

Parteneriat România-Moldova36 de femei primar din România s-au reunit la Constanţa

24 Jun 2013 1349

Expozitia Iuliei Bangheorghe, un copil special a impresionat

14 Jan 2013 2281