UPDATE Astăzi am putea afla soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu



UPDATE

Magistrații de la Judecătoria Constanța au dat următoarea soluție pe scurt, în urmă cu puțin timp: „Amână pronunţarea la data de 09 ianuarie 2023, conform articolului 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată astăzi, 29 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.


Știrea Inițială

Astăzi, 29 decembrie 2022, are loc un nou termen în procesul ce privește destinul Bisericii Izvorul Tămăduirii, de pe bulevardul Tomis, zona Macul Roșu, din Constanța. La ultimul termen, magistrații Secției Civile a Judecătoriei au amânat, din nou, pronunțarea unui verdict, stabilind data de 29 decembrie 2022 ca nou termen. 

Este vorba despre dosarul 14901/212/2022, care vizează contestația la executarea silită formulată de Parohia Izvorul Tămăduirii Constanța, Primarul Municipiului Constanța, dar și Arhiepiscopia Tomisului fiind intimați în cauză. Amintim, judecătorii Tribunalului Constanța au pronunțat anterior o decizie definitivă privind autorizarea primarului Constanței pentru desființarea lucrărilor considerate a fi nelegale la biserica Izvorul Tămăduirii din oraș, situată în zona Macul Roșu și cunoscută drept biserica de pe trotuar.

Pe 16 iunie 2022, magistrații de la Judecătoria Constanța au decis suspendarea provizorie a executării silite ce ducea la demolarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roșu, cunoscută drept „Biserica de pe trotuar”. Ulterior, în dosarul 14901/212/2022, prin care se contestă executarea, unde contestator este Parohia Izvorul Tămăduirii Constanța, se stabilise termen în octombrie, pe data de 7. La începutul lunii august, Primăria Constanța a cerut modificarea termenului de judecată, pentru a se judeca mai rapid. Pe 4 august s-a înregistrat, astfel, la Judecătoria Constanța, dosarul 14901/212/2022/a1 pentru tergiversare cauză. În fond, s-a decis ca procesul să fie mutat o lună mai devreme, la începutul lui septembrie.

Primăria a făcut apel, cerând să se judece chiar mai devreme, dar contestația a fost anulată ca netimbrată. Astfel, pe 8 august, a rămas următoarea soluție: „În temeiul art. 230 teza I Cod procedură civilă, dispune preschimbarea termenului de judecată acordat la data de 07.10.2022, ora 10:30 şi acordă un nou termen de judecată la data de 09.09.2022, ora 10:30, complet C7, pentru când se vor cita părţile cu o copie a prezentei încheieri”. Ulterior, așa cum arătam mai sus, au fost făcute cereri de intervenție și judecata s-a mutat, acum, la început de noiembrie.


Așa cum spuneam, o eventuală desfiinţare a lucrărilor „este iminentă, având în vedere că din dosarul de executare rezultă că creditorul a solicitat ca la data de 27.06.2022 executorul judecătoresc să se deplaseze cu organele abilitate pentru desfiinţarea construcţiilor”, conform documentului amintim. Astfel, demolarea bisericii era programată în Postul Sf. Petru și Pavel, cu două zile înainte de marea sărbătoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 448

Cumpărări directe Constanța Alex Struct 2001 SRL, contract de peste 40.000 de euro cu Primăria Comana, pentru biserica din comună (DOCUMENT)

16 Apr 2024 358

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 763

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 566

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 656

Calendar ortodox 12 aprilie 2024. Ce mare sfânt este pomenit vineri

12 Apr 2024 910

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 485

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 593

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 688

Justiție Constanța Vești bune pentru credincioși! Decizie de ultimă oră privind soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu

05 Apr 2024 879

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 690

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 2 aprilie 2024?

02 Apr 2024 965

Calendar ortodox 30 martie 2024. Ce mare sfânt este pomenit sâmbătă

30 Mar 2024 767

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 884

Calendar ortodox 27 martie 2024. Ce sărbătoare este azi?

27 Mar 2024 1479