Au fost găsiți vinovații pentru incendiul de la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța (video)


Doi minori din Constanța au fost găsiți vinovați de judecători pentru provocarea unui incendiu la o școală gimnazială din Constanța! Incendiul a avut loc sâmbătă, 23 septembrie 2017, în jurul orei 22.00, la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța, focul fiind localizat, în vestiarul personalului nedidactic. Față de cei doi copii s-a luat măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă. Decizia judecătorilor a rămas definitivă.


Aplică inculpatului (...) măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă. Impune minorului ca, pe durata executării măsurii, să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurii, a obligaţiei impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice. Aplică inculpatului (...) măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă. Impune minorului ca, pe durata executării măsurii, să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurii, a obligaţiei impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice. Constată disjunsă acţiunea civilă“, potrivit minutei judecătorești.


Ce au scris procurorii în rechizitoriu



Dosarul a fost instrumentat de procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, cei doi copii fiind trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. În sarcina inculpaților s-a reținut că, în seara zilei de 23 septembrie 2017, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în curtea interioară a Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța, folosindu-se de o brichetă, au incendiat un bluzon din material textil, fapt ce a condus la incendierea și distrugerea din culpă a spațiului destinat personalului de îngrijire din incinta unității de învățământ și a mai multor bunuri aflate acolo.


Cu privire la incendiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a precizat că focul nu a afectat sălile de clasă, arhiva sau alte spații destinate depozitării documentelor școlare.


„Consiliul de administrație al unității de învățământ întrunit de urgență duminică, 24.09.2017, a analizat situația existentă și a hotărât întreruperea cursurilor în data de 25.09.2017, pentru efectuarea igienizării școlii. Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi comunicate Inspectoratului Școlar Județean Constanța“, au mai precizat la acel moment oficialii ISJ Constanța.


Video


Citește și

Incendiu la Școala 38 din Constanța. Intervin pompierii de la ISU Dobrogea cu două autospeciale (galerie foto + video)

Ce spune Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa despre incendiul de la Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premieră la Constanța! Doi copii, obligați să despăgubească o școală din oraș, după un incendiu

08 Nov 2023 1628

Școală din Constanța, despăgubită de doi copii, în urma unui incendiu. S-a declarat apel

25 Feb 2023 1255

Proces atipic la Constanța! Doi copii, obligați să achite daune unei școli după ce ar fi provocat un incendiu

22 Feb 2023 2990

Mobilizare extraordinară la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” după incendiul de aseară (galerie foto)

24 Sep 2017 7034

Ce spune Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa despre incendiul de la Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir”

24 Sep 2017 5755

Incendiu la Școala 38 din Constanța. Intervin pompierii de la ISU Dobrogea cu două autospeciale (galerie foto + video)

23 Sep 2017 11633