Audieri de martori în procesul deschis de dr. Halichidis, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța!

Imagine din secția cuprinsă de flăcări, la aproape două luni după incendiu

Încep să fie audiați martori în procesul deschis de dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pentru contestarea dispoziției prin care a fost încheiat contractul său managerial și a fost înlăturată din funcție, în urma incendiului izbucnit la Secția de Terapie Intensivă a spitalului, pe 1 octombrie 2021.

Șapte persoane internate la ATI Covid au murit în timpul incendiului, din totalul de zece persoane internate pe secție, alte persoane pierzându-și viața în zilele următoare incendiului.

În urma tragediei, managerul Stela Halichidis a fost înlăturată din funcție, iar aceasta a contestat în instanță dispoziția primarului prin care i-a fost încetat contractul de management.

Astăzi, Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului a decis să amâne procesul pentru luna noiembrie 2022, în vederea administrării probei testimoniale.

Amintim, în proces, judecătorii au cerut să vadă și listele de investiții pentru unitatea spitalicească și dovezile de acordare a finanțării – „dacă există“.

Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța la finalul procesului, aceasta va putea fi atacată la instanța superioară.

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 844

Verdict în așteptare, la Judecătorie, în procesul dintre Primarul Constanței și dr. Stela Halichidis

11 Mar 2024 547

Primarul Municipiului Constanța, în instanță cu dr. Halichidis, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase! Se contestă executarea

29 Feb 2024 672

Primarul Constanței proces cu dr. Stela Halichidis! Nemulțumiri după victoria în instanță a fostului manager de la Infectioase!

03 Jan 2024 3034

Retrospectivă 2023! „Radiografia“ deciziilor cruciale în justiția din Constanța - Civil și Contencios administrativ și fiscal

27 Dec 2023 853

Dr. Stela Halichidis a câștigat! Primarul Vergil Chițac a semnat dispoziția pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești!

24 Nov 2023 8692

EXCLUSIV - „Este un act de dreptate!“ Dr. Stela Halichidis a câștigat definitiv procesul cu Primarul Municipiului Constanța! (MINUTA)

16 Oct 2023 4105

Judecătorii de la Curtea de Apel mai au nevoie de timp în procesul intentat de dr. Halichidis Primarului Constanței

02 Oct 2023 767

Demisă după tragedia de la Infectioase Zi decisivă pentru dr. Stela Halichidis în procesul cu Primarul Constanței. A câștigat în primă instanță

01 Oct 2023 1826

Dr. Halichidis, la judecată cu Primarul Municipiului Constanța! S-a stabilit data pronunțării

19 Sep 2023 1150

Firme din Constanța Decizii importante ale asociaților Glamour Time SRL

07 Aug 2023 939

Noutăți din ancheta incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Urmează eventuale puneri sub acuzare

03 Aug 2023 2056

Curtea de Apel Constanța, anunț important! Este vizat cazul medicului Stela Halichidis, managerul demis după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța!

20 Jun 2023 2099

Un nou pas făcut în extinderea capacității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța!

27 May 2023 1261

Tribunalul Constanța motivează de ce dr. Halichidis nu trebuia demisă din fruntea Spitalului de Infecțioase din oraș! Se știa de lipsa autorizaţiei de securitate în caz de incendiu

12 May 2023 2037