Avere ANI - în instanţă cu Adrian Sorin Pătraşcu. Dosarul, amânat

Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat ieri în dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) afirmă că a „constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 244.372,94 de lei, aproximativ 58.341 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu soţia sa, în perioada 2009 - 2011, de către Adrian Sorin Pătraşcu, fostul adjunct-şef al Grupului de Nave Constanţa în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF)“.
 
Ieri, instanţa a repus cauza pe rol şi a fixat termen de judecată la data de 7 februarie, când se vor cita părţile. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată odată cu fondul.
 
„Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Pătraşcu Adrian Sorin a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere“, se arată în comunicatul ANI.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de cercetare a averilor din Constanța va rejudeca sesizarea ANI în cazul fostului comandant adjunct al Grupului de Nave

31 May 2021 2205

„Prietenie adevărată! Farul, o generaţie care continuă“ Au reunit echipa. Foşti fotbalişti de la FC Farul, din nou împreună

23 Nov 2018 4470

Conform ANI Adrian Sorin Pătraşcu, fostul comandant adjunct al Grupului de Nave Constanţa, nu poate justifica 58.000 de euro (documente)

19 Feb 2016 3319

ANI Adrian-Sorin Pătrașcu, adjunct șef Grup Nave Constanța, nu a putut justifica peste 58 mii de euro

18 Feb 2016 2040

Fotbalişti şi suporteri au donat sânge pentru victimele de la „Colectiv“ „Căpitanul Farului a dat un exemplu extraordinar”

03 Nov 2015 2214