Aveți nevoie de un apărător? Iată cât va costa să angajați un avocat. Onorariile au fost aprobate de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România

  • Pentru o acțiune de divorț se vor achita minim 1.760 de lei, în cazul în care cuplul nu are copii.
  • Pentru cererea de divorț cu minori tariful minim este de 2.200 de lei.
  • Asistența/reprezentarea juridică generală în fața organelor de urmărire penală va fi de minim 2.200 lei/pentru fiecare subiect procesual sau fiecare parte.


Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a aprobat „Ghidul orientativ al onorariilor minimale“, cu intrare în vigoare de la data de 1 ianuarie 2021.


Conform datelor oficiale, cererile de strămutare a unor procese civile sau de contencios administrativ și fiscal vor costa minim 440 de lei, aceasta fiind și suma minimă ce va trebui achitată în cazul unor consultații juridice pe astfel de teme.
Cererile formulate pe cale de ordonanță președințială vor costa minim 1.540 de lei, iar cererile de recuzare a instanței vor fi minim 330 de lei.
Pentru o acțiune în grănițuire, un justițiabil va trebui să achite suma minimă de 2.200 de lei, în timp ce o cerere de suspendare a executării silite, respectiv a executării provizorii va fi minim 880 lei.
Pentru o acțiune de divorț se vor achita minim 1.760 de lei, în cazul în care cuplul nu are copii, iar pentru cererea de divorț cu minori tariful minim este de 2.200 de lei.


Asistența într-un proces de adopție, minim 2.640 de lei


În caz de tăgada paternității (când tatăl nu recunoaște copilul, de exemplu), acțiunea formulată în acest sens va avea un tarif minim de 2.200 de lei.
Totodatpă, pentru asistare ori reprezentare într-un proces de adopție, onorariul minim ce va fi achitat avocatului este de 2.640 de lei.

În ce privește contenciosul administrativ, redactarea unei plângeri prealabilă administrative va costa minim 1.540 de lei, iar o cerere de suspendare a unui act administrativ fiscal va fi minim 2.200 de lei. De asemenea, onorariul minim perceput de avocați pentru cereri, contestații privind achizițiile publice în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor va fi de 2.200 de lei, iar plângerile împotriva deciziilor CNSC nu vor putea fi taxate cu mai puțin de 2.640 de lei.


De la aceeași dată, o cerere de deschidere a procedurii de insolvență va fi taxată cu minim 880 lei, iar o plângere împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției va costa minim 1.100 lei.


Estimarea onorariului minim orar recomandat este de 220 lei /oră


Pe latură penală, consultațiile juridice ori studierea dosarelor în materie penală vor fi taxate cu un onorariu orar, iar pentru consultațiile juridice acordate la grefă sau la vorbitor, onorariul orar va fi majorat cu 50%. Potrivit Uniunii Naționale a Barourilor din România, estimarea onorariului minim orar recomandat este de 220 lei /oră.


Mai departe, pentru formularea unui act de sesizare, fără a calcula și constituirea de parte civilă se va percepe un onorariu de 660 lei.


Pentru activitățile desfășurate în cursul urmăririi penale, este de menționat că, în cazul redeschiderii urmăririi, onorariile se percep din nou.


Astfel, asistența/reprezentarea juridică generală în fața organelor de urmărire penală va fi de minim 2.200 lei/pentru fiecare subiect procesual sau fiecare parte.


Amintim că, potrivit articolului 129 din Statutul profesiei de avocat onorariile sunt: onorarii orare; onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes.


În tabloul onorariilor minimale, s-a apreciat că pot fi abordate doar primele două categorii de onorarii, potrivit precizărilor Uniunii Naționale a Barourilor din România.


În ce privește onorariul orar, conform sursei citate, acesta este folosit, în general, în activitățile avocațiale în care avocatul nu poate prezice cu exactitate cât timp va utiliza pentru atingerea obiectivului la care s-a angajat. Acesta poate fi calculat în funcție de cheltuielile de funcționare, experiența, reputația avocatului etc. Nu există o formulă standard în determinarea modului de calcul a tarifului orar a onorariului de avocat, însă, în decursul timpului, s-a impus o regulă care aduce un echilibru în ecuația financiară ce stă la baza desfășurării în bune condiții a profesiei de avocat.


Onorariul fix (forfetar) se realizează în mod deosebit în situațiile în care avocatul cunoaște din experiență sau din practica altor avocați care este consumul de timp uzual în anumite tipuri de cauze pentru finalizarea activității juridice pentru care a fost angajat. Asemenea tarife forfetare sunt folosite în general în cauzele având conținut patrimonial și prin folosirea unei cote procentuale din valoarea litigiului.
Estimarea onorariului minim orar recomandat este de 220 lei /ora.


Redăm, în continuare, tabelul integral al onorariilor minimale ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021, pus la dispoziție de Consiliul UNBR.


Potrivit datelor oficiale, onorariile minimale sunt următoarele:


A. În Materie Civilă/Contencios administrativ și fiscal și necontencios


1.1. Notificări / adrese / corespondență – onorariu orar, dar nu mai puțin de 330 lei;
1.2. Activități de obținere a apostilării actelor / traduceri legalizate – 330 lei;
1.3. Asistarea sau reprezentarea părții la mediere /conciliere / negociere – onorariu orar sau 440 lei ședința;
1.4. Asistarea/reprezentarea părții în fața instituțiilor publice (altele decât instanțe / parchete / poliție) sau altor persoane de drept privat - 440 lei;
1.5. Cereri de strămutare – 440 lei;
1.6. Cereri de recuzare - 330 lei;
1.7. Consultațiile juridice, redactare de acte juridice tranzacții /contracte civile / acte adiționale / statute și acte constitutive pentru înființarea unor persoane juridice – onorariu orar, dar nu mai puțin de 440 lei ;
1.8. Activitățile de atestare prevăzute la art.3 lit. c, d din Legea 51/1995 - 220 lei;
1.9. Activitățile prevăzute la art.3 lit. g, h din Legea 51/1995 – 1 % din valoare, dar nu mai puțin de 220 lei;
1.10. Activitățile prevăzute la art.3 lit. j) din Legea 51/1995 – 440 lei.


2. Activități contencioase


2.1. Acțiuni/cereri cu caracter special
2.1.1 cererile de valoare redusă, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărţii a VI-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură civilă - 660 lei;
2.1.2. cererile privind ordonanța de plată, prevăzută de titlul IX al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă - 50 % din onorariul prevăzut la pct.2.2, nu mai puțin de 660 lei;
2.1.3. cererile de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul XI al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă - 1.540 lei;
2.1.4. cererile formulate pe cale de ordonanță președințială - 1.540 lei;
2.1.5. cereri de reexaminare; cereri de scutire de la plata taxei judiciare de timbru - 440 lei.
2.1.6. cereri posesorii – 1540 lei


2.2. Acțiuni şi cereri evaluabile în bani:
2.2.1. până la valoarea de 5.000 lei - 660 lei;
2.2.2. între 5.001 lei şi 25.000 lei – 5 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 880 lei;
2.2.3. între 25.001 lei şi 100.000 lei – 4 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 1.800 lei;
2.2.4. între 100.001 lei şi 250.000 lei -3 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 4.000 lei;
2.2.5. peste 250.000 lei – 2 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 7.500 lei.
2.2.6. peste 1.000.000 - 1 % din valoarea litigiului, dar nu mai puțin de 20.000 lei.
Sunt acțiuni evaluabile în bani și se vor aplica onorariile stabilite mai sus următoarelor categorii de acțiuni:
a) cereri în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic civil patrimonial;
b) privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial;
c) prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora;
d) acțiunile posesorii;
e) acțiuni petitorii - acțiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate;
i) acțiuni având ca temei plata nedatorată/îmbogățire fără just temei;
j) acțiuni în declararea simulației unui act juridic;
k) acțiuni potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 290/2003;
l) cereri și acțiuni privind legislația fondului funciar;
m) cereri și acțiuni privind materia exproprierilor;
n) cereri și acțiuni în materia uzucapiunii;
o) cereri și acțiuni privind despăgubiri materiale/morale;


2.3. Acțiunile/cererile cu caracter nepatrimonial:
2.3.1. Cereri pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nepatrimonial - 1.760 lei;
2.3.2. Cereri în anularea sau în constatarea nulității unui act juridic nepatrimonial - 1.760 lei;
2.3.3. Cereri care privesc dreptul de folosință a bunului închiriat sau arendat, daca acestea nu privesc și plata anumitor sume de bani- 1.760 lei;
2.3.4. Acțiunile în grănițuire – 2.200 lei;
2.3.5. Cereri privind măsuri asiguratorii luate pe cale separată – 1.100 lei;
2.3.6. Cereri de suspendare a executării efectelor hotărârilor judecătorești – 1.100 lei;


2.4. În materia executării silite:
2.4.1. asistență, reprezentare în procedura executării silite executării silite cu caracter patrimonial când obiectul contestației vizează titlul executoriu, altul decât hotărârea judecătorească – se aplică onorariul de la pct.2.2;
2.4.2. asistență, reprezentare în procedura executării silite executării silite cu caracter nepatrimonial sau când titlul executoriu îl reprezintă o hotărâre judecătorească – 1.760 lei;
2.4.5. cereri de suspendare a executării silite, respectiv a executării provizorii - 880 lei;
2.4.6 cererile de întoarcere a executării silite - 2.200 lei.


2.5. Acțiuni și cereri referitoare la raporturile de familie :
2.5.1. pentru cererea de divorț fără minori - 1.760 lei;
2.5.2. pentru cererea de divorț cu minori - 2.200 lei;
2.5.3. pentru cererile care nu sunt accesorii cererii de divorț și care au ca obiect: stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinții de a avea legături personale cu copilul, locuința familiei - 1.540 lei;
2.5.4. tutelă, curatelă - 1.540 lei ;
2.5.5. punere sub interdicție – 1.540 lei;
2.5.6. tăgada paternității - 2.200 ;
2.5.7. asistare /reprezentare adopție - 2.640lei.


2.6. În materia contenciosului administrativ:
2.6.1. redactare plângere prealabilă administrativă - 1.540 lei;
2.6.2. acțiune contencios administrativ - 2.200 lei;
2.6.3. suspendare act administrativ art.14 din Legea 554/2014 – 1.760 lei;
2.6.4. redactare contestație executare act administrativ fiscal – 1.760 lei;
2.6.5. acțiune contestație act administrativ fiscal – 2.640lei;
2.6.6. suspendare act administrativ fiscal – 2.200 lei;
2.6.7. cereri, contestații privind achizițiile publice in fata CNSC- 2.200 lei;
2.6.8. plângere împotriva deciziilor CNSC – 2.640 lei;
2.6.9 În situația în care există capăt de cerere cu caracter patrimonial – se vor aplica prevederile art.2.2.


2.7 . Acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare:
2.7.1. cereri de deschidere a procedurii de insolvență – 880 lei;
2.7.2. asistență, reprezentare procedură insolvență fond –220 lei termen;
2.7.3. contestații si cereri în procedura insolvenței – 1.540 lei;
2.7.4. retragere, dizolvare, anulare hotărâre AGA - 2.640 lei.


2.8. În materie contravențională:
2.8.1. plângerea împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției – 1.100 lei.


2.9. Acțiunile și cererile în materie de carte funciară – 1.540 lei;


2.10 Acțiuni și cereri în materia societăților comerciale privind Legea 31/1990 și alte legi speciale:
a) cereri de intervenție înregistrare acte/mențiuni ONRC – 1.540 lei;
b) plângere împotriva rezoluției Directorului ONRC – 1.540 lei;
c) acțiuni privind excludere, retragere, dizolvare, anulare hotărâre AGA - 2.640 lei.




2.11. Cererile privind litigiile de muncă și drepturi și obligații cu caracter social:
2.11.1. contestații împotriva deciziilor emise cu privire la încheierea, executarea, modificarea și încetarea CIM – 2.200 lei;
2.11.2. stabilirea și plata pensiilor, precum și alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale – 1.540 lei;
2.11.3. stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a altor forme de protecție socială prevăzute de lege - 1.100 lei.


B. În Materie Penală


1. Consultații juridice, prestații ocazionale și/sau redactarea unor acte:


1.1. Consultație juridică/studiere dosar în materie penala - onorariu orar;
1.2. Consultație juridică acordată la grefă/vorbitor - onorariu orar majorat cu 50 %;
1.3. Formularea unui act de sesizare, fără a calcula și constituirea de parte civila – 660 lei;
1.4. Formularea constituirii de parte civilă – se vor aplica prevederile pct.1 lit. a 2.2;
1.5. Formularea ocazională a unor sesizări, contestații sau cereri – 660 lei;
1.6. Reprezentare în contestații privind măsurile asiguratorii pentru alți subiecți procesuali – 2% din valoarea bunului indisponibilizat, dar nu mai puțin de 2.100 lei.


2. Urmărirea penală


Onorariile minime pentru activitățile desfășurate în cursul urmăririi penale, înainte de aplicarea principiilor prevăzute în articolele următoare, cu precizarea că în cazul redeschiderii urmăririi penale se percep din nou, sunt următoarele:
2.1. Asistența/reprezentarea juridică generală (care include și acoperă activitățile și onorariile prevăzute în dispozițiile 2.3., 2.4.) în fața organelor de urmărire penală - 2.200 lei/pentru fiecare subiect procesual sau fiecare parte;
2.2. Formularea unei cereri, excepții, plângeri, a unui memoriu sau a oricărui alt act – 440 lei;
2.3. Participarea la efectuarea actelor de urmărire penală – 220 lei per activitate;
2.4. Asistența/reprezentarea juridică a subiecților procesuali/părților în cursul medierii sau împăcării ori in vederea tranzacționării, inclusiv în ceea ce privește plata debitelor fiscale sau cu natură asemănătoare – 660 lei;
2.5. Formularea unei cereri de inițiere a acordului de recunoaștere a vinovăției – 440 lei;
2.6. Asistența/reprezentarea juridică a inculpatului în fața procurorului în cursul acordului de recunoaștere a vinovăției – 660 lei;
2.7. Asistența juridică în fața judecătorului de drepturi si libertăți, per fiecare sesizare – 660 lei;
2.8. Formularea plângerilor împotriva ordonanței de clasare – 660 lei fiecare, în ipoteza în care procurorul ierarhic superior nu admite plângerea cu care a fost sesizat;
2.9. Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de cameră preliminară în plângerea împotriva soluției – 660 lei;
2.10. Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura confirmării la renunțarea la urmărirea penală – 660 lei;
2.11. Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de cameră preliminară în alte proceduri (Titlul IV Capitolele V, VII - IX) – 660 lei;
2.12. Formularea contestației privind durata procedurii – 660 lei;
2.13. Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de drepturi si libertăți în contestația privind durata procedurii – 660 lei;
2.14. Asistarea/reprezentarea juridică a inculpatului în fața instanței în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției – 660 lei.


3. Camera preliminară


Onorariile minime pentru activitățile desfășurate în cursul camerei preliminare, înainte de aplicarea regulilor prevăzute în art. I, sunt următoarele:
3.1. Formularea cererilor și/sau excepțiilor – 660 lei;
3.2. Asistența juridică la verificarea legalității măsurii preventive, per verificare – 660 lei;
3.3. Asistența sau reprezentarea juridică în dezbateri – 660 lei;
3.4. Declararea contestațiilor – 220 lei fiecare;
3.5. Motivarea contestației împotriva soluției date în procedura camerei preliminare – 880 lei;
3.6. Asistența sau reprezentarea juridică în dezbaterile din contestația împotriva soluției date în procedura camerei preliminare – 880 lei.


4. Fondul cauzei


Onorariile minime pentru activitățile desfășurate în cursul fondului, înainte de aplicarea regulilor prevăzute în articolele următoare, sunt următoarele:
4.1. Formularea în scris a unei cereri, excepții, plângeri sau a unui memoriu (altele decat cele vizând aplicarea procedurii simplificate) – 440 lei;
4.2. Declararea contestațiilor – 220 lei fiecare;
4.3. Asistența/reprezentarea juridică a părților în procedura simplificată, fără schimbarea încadrării sau repunerea cauzei pe rol – 660 lei;
4.4. Formularea concluziilor scrise în procedura simplificată, vizând latura penală a cauzei – 660 lei;
4.5. Formularea concluziilor scrise în procedura simplificată, vizând ambele laturi ale cauzei – 660 lei;
4.6. Formularea concluziilor scrise în procedura simplificată, în contextul schimbării încadrării sau al repunerii pe rol – onorariile de mai sus, majorate cu 220 lei;
4.7. Asistența/reprezentarea juridică a părților în procedura simplificată, în contextul schimbării încadrării sau al repunerii cauzei pe rol – 1.000 lei;
4.8. Asistența/reprezentarea juridică a părții în procedura comună, fără constituire de parte civilă – 1.540 lei, dar nu mai puțin de 440 lei per termen;
4.9. Formularea concluziilor scrise în procedura comună, fără constituire de parte civila – 660 lei;
4.10. Asistența/reprezentarea juridică a părții în procedura comună, vizând ambele laturi ale cauzei – 2.200 lei, dar nu mai puțin de 660 lei per termen;
4.11. Formularea concluziilor scrise în procedura comună, vizând ambele laturi ale cauzei – 1.000 lei;
4.12. Prestațiile pentru alți subiecți procesuali – jumătate din onorariul perceput părților.


5. Apel


Onorariile minime pentru activitățile desfășurate în cursul apelului, înainte de aplicarea regulilor prevăzute în art. VII, sunt următoarele:
5.1. Motivarea apelului, incluzând studierea dosarului – egal cu onorariul aferent formulării concluziilor scrise pentru cei care își continuă mandatul sau egal cu suma dintre onorariul aferent formulării concluziilor scrise și onorariul aferent studierii dosarului, dacă nu a fost perceput anterior;
5.2. Formularea în scris a unei cereri, excepții, plângeri sau a unui memoriu (altele decât motivele de apel) – 660 lei;
5.3. Asistența/reprezentarea juridică a părților în procedura simplificată, fără schimbarea încadrării sau repunerea cauzei pe rol – 880 lei;
5.4. Asistența/reprezentarea juridică a parților în procedură simplificată, în contextul schimbării încadrării sau al repunerii cauzei pe rol – 1.540 lei;
5.5. Asistența/reprezentarea juridică a părții în procedura comuna, fără constituire de parte civila – 1.760 lei, dar nu mai puțin de 660 lei per termen;
5.6. Asistența/reprezentarea juridică a părții în procedura comună, vizând ambele laturi ale cauzei – 2.640 lei, dar nu mai puțin de 660 lei per termen;
5.7. Formularea concluziilor scrise – onorariile stabilite pentru fiecare ipoteză a fondului, majorate cu 220 lei fiecare.


6. Căile extraordinare de atac


Onorariile minime pentru activitățile desfășurate în cursul căilor extraordinare de atac, înainte de aplicarea regulilor prevăzute în art. VII, sunt următoarele:
6.1. Motivarea căii extraordinare de atac, incluzând studierea dosarului – egal cu onorariul aferent formulării motivelor de apel pentru cei care îi continuă mandatul sau egal cu suma dintre onorariul aferent formulării motivelor de apel și onorariul aferent studierii dosarului, dacă nu a fost perceput anterior;
6.2. Asistența/reprezentarea juridică a părții – jumătate din onorariul aferent motivării, dar nu mai puțin de 660 lei per termen.


7. Executarea hotărârilor penale și legile speciale de executare


Onorariile minime pentru activitățile desfășurate în cursul executării hotărârilor penale:
7.1. Formularea contestației la executare – 660 lei;
7.2. Asistența/reprezentarea juridică a părții în contestația la executare – 880 lei;
7.3. Formularea cererii de liberare condiționată – 660 lei;
7.4. Asistenta/reprezentarea juridică a părții în cererile de liberare condiționată - 660 lei;
7.5. Formularea cererilor privind regimul de executare, plângerilor împotriva măsurilor și altele asemănătoare - 440 lei;
7.6. Asistența/reprezentarea juridică a părții în cererile privind regimul de executare, plângerile împotriva măsurilor și altele asemănătoare - 660 lei;
7.7. Formularea cererilor privind obligațiile din conținutul supravegherii - 440 lei;
7.8. Asistența/reprezentarea juridică a părții în cererile privind obligațiile din conținutul supravegherii - 660 lei;
7.9. Asistenta/reprezentarea juridică a părții în cererile privind revocarea suspendării sub supraveghere - 660 lei;
7.10. Asistența/reprezentarea juridică a părții în executarea cheltuielilor judiciare sau a altor dispoziții - 440 lei;
7.11. Declararea cailor de atac – 220 lei.


8.Reabilitarea


Onorariile minime pentru activitățile desfășurate în privința reabilitării:
8.1. Formularea cererii de reabilitare – 660 lei;
8.2. Asistența/reprezentarea juridică a părții în cereri de reabilitare - 880 lei;
8.3. Declararea contestației – 220 lei.


9. Asistența judiciară internaționala în materie penală


Onorariile minime in privința asistenței judiciare internaționale sunt:
9.1. Consultația juridică – 660 lei;
9.2. Asistența și/sau reprezentarea părților – 1320 lei.


10. În situația în care un client solicită angajarea serviciilor avocațiale pentru o fază procesuală (urmărire penală, cameră preliminara, fond, cai de atac) onorariul minimal ar trebui sa fie stabilit la o valoarea nu mai mică de 2.200 de lei.


11. În raport de complexitatea cauzei, numărul de părți implicate onorariul poate fi majorat cu pana la 100 %.


C.


1. În stabilirea onorariilor forfetare s-a pornit de la premisa cuantumului unui onorariu orar evaluat la 220 lei/ora.
2. Fixarea onorariilor periodice stabilite în suma forfetară conform art. 129 alin. 5 din Statutul profesiei – 2.200 lei.
3. Onorariul de succes se va fixa pornind de la minim 100 % din cuantumul onorariului fix.

Citește și:

După o pauză de aproximativ 20 de ani:
Congresul Avocaților 2020 va avea loc la Constanța!



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 2003

Constanța Avocatul uneia dintre pacientele medicului suspectat de vătămare corporală - „Traumele sunt enorme. Este dărâmată! “ (VIDEO)

13 Mar 2024 1297

VIDEO Iată când se va pronunța Judecătoria Mangalia în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției!

13 Feb 2024 763

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai - „Regret faptele comise! Vreau să mă schimb, să ies din această tragedie!“ (DOCUMENT)

06 Feb 2024 1837

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1324

Doliu în Baroul Constanța! Un cunoscut avocat s-a stins din viață

18 Oct 2023 8849

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4249

„Trebuie să se construiască în mod corect!“ PUZ-ul din Palazu Mare, atacat în instanță de avocata Dalila Cornelia Damgalin, din Baroul Constanța! (DOCUMENT)

15 Oct 2023 1444

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3633

4 octombrie, Ziua în care justiția nu există! Anunțul făcut de decanul Baroului Constanța

20 Sep 2023 3103

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion, din Baroul Constanța, face precizări importante (VIDEO+FOTO)

17 Aug 2023 2887

Un cunoscut avocat constănțean pe lista AUR pentru alegerile europarlamentare din 2024

10 Aug 2023 2101

Termen nou în dosarul fostului avocat Vlad Alexandru Bodnariuk, din Baroul Constanța

06 Aug 2023 1539

Cazul fostului avocat Vlad Alexandru Bodnariuk, din Baroul Constanța, amânat pentru luna august!

27 Jul 2023 1510

Constănțeanul Supărat Avocata Ghiulfer Aisun Ismail, din Baroul Constanța, către primarul Vergil Chițac și consilierii locali – „Ați distrus Constanța! Mergeți acasă!“

26 Jul 2023 11215