Constanța. Bărbat acuzat de uciderea unui psiholog școlar! Anunțul judecătorilor



Curtea de Apel Constanța a stabilit primul termen în apelul dosarului privind uciderea unei profesoare, din Cernavodă, fost psiholog al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia!
 
Cauza se va afla în atenția magistraților la începului lunii mai 2023.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă!
 
În primă instanță, Tribunalul Constanța a decis condamnarea principalului suspect, un bărbat din Medgidia, la 27 de ani şi patru luni de închisoare, pentru  tâlhărie calificată și omor calificat.    
 
Recent, Curtea de Apel a decis menținerea în arest a inculpatului.
 
Totodată, instanța  de apel a respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 06 aprilie 2021, în locuinţa acesteia din oraşul Cernavodă, inculpatul a ucis-o în scop de jaf pe victima P.C., (...), ocazie cu care a sustras din locuinţă suma de 500 de lei un telefon mobil, trei carduri bancare şi cheile locuinţei şi autoturismului victimei.
 

Trupul victimei a fost descoperit în ziua de 08 aprilie 2021, zi în care inculpatul a fost depistat pe raza comunei Deleni, ocazie cu care s-a stabilit că încerca să se sinucidă, după ce ingerase otravă de şobolani şi antigel.
 
În primă fază inculpatul a fost condus la spital, unde după examinare medicii au stabilit că este în afara oricărui pericol, astfel că a fost condus la procuror, audiat şi reţinut.

 
În timpul urmăririi penale, inculpatul a dat dovadă de sinceritate şi de regret a comiterii faptelor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Crimă fără cadavru!
Tribunalul Constanța a dictat 22 de ani de închisoare

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel, primul termen în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

19 Mar 2023 751

Constanța. Șase ani de închisoare cu executare pentru tentativă la omor

17 Mar 2023 841

Crimă într-o localitate din județul Constanța! Prima condamnare

15 Mar 2023 1550

Omor calificat în oraș! 26 de ani de închisoare cu executare

14 Mar 2023 2602

Tentativă de omor în zona ICIL, din Constanța! Sentință definitivă

14 Mar 2023 1333

Crimă în Constanța! Șapte ani de închisoare pentru bărbatul acuzat că și-a înjunghiat tatăl

13 Mar 2023 783

Scene ca-n „Final destination“, la Cogealac! Ce spune procurorul criminalist Zafer Sadîc (VIDEO)

23 Feb 2023 8920

Constanța. Condamnare pentru o crimă fără cadavru! Dosarul, în apel

19 Feb 2023 1014

Crimă în județul Constanța! Sentință definitivă

30 Jan 2023 7675

Crimă în cartierul Medeea Un bărbat din Constanța a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață!

21 Jan 2023 8206

Condamnare definitivă! Cum motivează judecătorii sentința în cazul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

07 Jan 2023 4249

Omor calificat la Tulcea! Detalii cu un puternic impact emoțional! Dosarul, judecat la Constanța.

24 Dec 2022 14891

Dependentă de TikTok și Youtube Închisoare cu executare pentru o femeie din Constanța care se crede Sfânta Maria!

23 Dec 2022 4042

Scene șocante în zona ICIL, din Constanța! Prima condamnare

15 Dec 2022 3340

Închisoare pe viață pentru un bărbat din Constanța! Anunțul judecătorilor de la Curtea de Apel

15 Dec 2022 6903