Bărbatul din Săcele acuzat că şi-a ucis copilul nu mai suportă puşcăria

Curtea de Apel Constanţa a decis ieri ca bărbatul din Săcele, judeţul Constanţa, în vârstă de 47 de ani, acuzat că şi-ar fi ucis fiica de 14 ani, să rămână în spatele gratiilor. Totodată, magistraţii au respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Decizia este definitivă.
 
În primă instanţă, individul a luat 16 ani de închisoare, însă pedeapsa nu este definitivă.
 
Amintim că, iniţial, s-a precizat că bărbatul şi-ar fi injectat fiica, posibil cu o seringă, cu o substanţă letală, fapt ce ar fi condus la decesul minorei. Ulterior, medicii legişti au stabilit că fata a murit strânsă de gât.
 
Potrivit lui Gill Julien Grigore Iacobici, prim-procuror al Parchetului Tribunalului Constanţa, în timpul cercetărilor „inculpatul şi-a construit apărarea în sensul că ar fi fost martor la sinuciderea victimei, însă ancheta a arătat contrariul“.
 
„Victima a murit sugrumată. Înţepăturile din jurul gâtului nu au nicio relevanţă judiciară, nici medico-legală. Sunt superficiale. Nu au produs niciun efect în organismul acesteia. Inculpatul susţine că a asistat la momentul în care ea s-a sinucis prin injectarea unei substanţe otrăvitoare“, a mai precizat Gill Julien Grigore Iacobici.
 
Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor şi le-a povestit anchetatorilor ce s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 2019.
 
„Doresc să precizez că în perioada în care am stat în arest, am gândit la fapta ce mi se reţine în sarcină şi având în vedere că, iniţial, din ruşine şi din teamă de a nu fi considerat de către cei din jurul meu ca un om rău, nu am avut puterea de a recunoaşte fapta pe care am comis-o şi de aceea, am şi declarat iniţial, în mod mincinos, în faţa organului de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, că moartea fiicei mele s-ar fi datorat unei intoxicaţii cu otravă prin autoinjectare, precum şi faptul că şi eu mi-aş fi injectat o asemenea otravă. În realitate, împrejurările comiterii faptei de omor a fiicei mele… a avut loc în alte împrejurări.
 
Astfel, arăt că între mine pe de o parte şi pe de altă parte, soţia şi fiica mea (…) era o stare conflictuală având ca principale motive reproşurile pe care cele două mi le aduceau: că eu nu vreau să muncesc şi că stau toată ziua acasă degeaba, iar eu îi reproşam soţiei mele că aceasta mă înşală cu alt bărbat. În timpul unor asemenea certuri ce existau între noi, fiica mea (…) fiind mai colerică, îmi adresa cuvinte de batjocură gen puturosule ori îmi spunea că prietenul mamei mele (n.r. sale) are calităţi mai bune decât mine, că este un om mai bun şi o îndemna pe mama ei să se despartă de mine şi să se căsătorească cu acel bărbat.
 

În dimineaţa zilei de 18.01.2019, după plecarea celorlalţi doi copii minori la şcoală, în jurul orelor 9.00 am intrat în discuţii contradictorii cu fiica mea (…), pe aceleaşi motive, şi la un moment dat, când cearta dintre noi se aprinsese, aceasta îmi adresa cuvinte jignitoare şi a sărit la mine să mă bată, împrejurare în care eu m-am enervat şi pierzându-mi cumpătul, fiind faţă în faţă cu ea, am prins-o cu amândouă mâinile de gât şi am strâns-o cu putere şi, deodată, am constatat că nu mai mişcă şi dându-i drumul din mâini, aceasta a căzut la sol între cele două paturi dormeză ce se aflau în cameră“, potrivit declaraţiilor inculpatului.
 
În continuare, bărbatul a mai precizat anchetatorilor următoarele: „Văzând că nu îşi mai revine, m-am speriat şi chiar mi s-a făcut şi mie rău. Înainte de a-mi veni şi mie rău, am ridicat-o pe fiica mea de pe podea şi am pus-o în pat cu faţa în sus. Precizez că în momentul în care fiica mea (…) a căzut din picioare la sol şi când eu am ridicat-o să o pun în pat, am văzut că lângă ea se afla căzut de la urechea stângă un cercel pe care l-am luat şi l-am pus lângă capul ei. În aceste momente, când mă simţeam rău, am luat hotărârea de a-mi motiva fapta mea prin aceea că fiica mea s-ar fi otrăvit, aşa cum am precizat anterior şi pentru a fi credibil, eu ştiind că am în casă o fiolă cu insecticid, am luat puţin în gură din acea fiolă, dar am scuipat-o imediat. Nu doresc să mai declar nimic, dar doresc să se precizeze că acum am realizat pe deplin gravitatea faptei comise de mine, motiv pentru care o recunosc şi o regret foarte mult“.

 
Sursa text: rolii.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Cadavrul unui bărbat dispărut de o săptămână, găsit în pârâul de la Săcele (GALERIE FOTO)

29 Jan 2023 4582

Accident rutier în județul Constanța. Bărbat lovit de scuter la Săcele

21 Jun 2021 3236

Bărbatul din Săcele acuzat că şi-ar fi ucis fiica a fost condamnat definitiv

16 Oct 2019 2164

Declaraţii şocante din dosarul bărbatului din Săcele acuzat că şi-ar fi ucis fiica

06 Aug 2019 2666

S-a spânzurat de un pom Un bărbat din Săcele și-a găsit tatăl strangulat

17 Apr 2015 1856

Rănit şi cu dosar penal după ce s-a urcat pe moped

24 Jul 2014 1518

Accident rutier la Săcele Un bărbat care conducea un scuter este rănit

22 Jul 2014 2146