Bibliotecar din Tulcea, condamnat definitiv pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu minore



Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a unui bibliotecar, din județul Tulcea, acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu două persoane vătămate minore, de sex feminin, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, în scopul producerii de materiale pornografice.

Individul, care era și coordonator al unui ansamblu folcloric de copii, a fost condamnat definitiv la nouă ani ani de detenție.

Inițial, primul termen în apel fusese stabilit pentru jumătatea acestei luni, însă Curtea a preschimbat termenul pentru luna iunie, când a menținut prima sentiță a judecătorilor de la Tulcea.

Verdictul a fost unul definitiv: nouă ani ani de închisoare.

Instanța din Constanța a dedus din durata pedepsei durata reţinerii şi a arestării preventive.

Amintim că la data de 26.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată.
 
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2020 – 2021, inculpatul, în vârstă de 60 de ani, bibliotecar și coordonator al unui ansamblu folcloric de copii, a întreținut relații sexuale cu două persoane vătămate minore, de sex feminin, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, în scopul producerii de materiale pornografice.
 

La data de 18.10.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Tulcea au efectuat un număr de 3 percheziții, una dintre ele având loc la sediul unei instituţii publice, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice ce conțineau materiale pornografice înfățișând persoanele vătămate minore.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul SAS al IPJ Tulcea.

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul complet al activității Curții de Apel Constanța, în 2023! Două posturi de judecător ar putea fi transferate la Curte (DOCUMENT)

25 Mar 2024 563

Curtea de Apel Constanța, la bilanț! Dosare peste media pe țară, calificativul „foarte eficient“ la durata medie de soluționare și „satisfăcător“ la termenul de redactare (DOCUMENT)

15 Mar 2024 583

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 901

Decizie definitivă în procesul deschis de Agenția de Integritate Consiliului Local Pardina (MINUTA)

22 Feb 2024 610

Administratora Liceului Dimitrie Cantemir, din Tulcea, condamnată pentru delapidare! A recunoscut tot în fața procurorilor din Constanța (DOCUMENT)

16 Feb 2024 1504

Stelian Tocia a fost condamnat definitiv, în București, la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare!

15 Feb 2024 1554

Judecătorul Corina Suzana Artene, de la Tribunalul Constanța, răspuns pozitiv de la CSM pentru pensionare

07 Feb 2024 465

DNA Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte! Este vizat dosarul lui Mihai Octavian Gabur, fost director al companiei Navrom

04 Feb 2024 894

Curtea de Apel Constanța, verdict în așteptare pentru Gianina Ionela Topolov

29 Jan 2024 810

Sancțiuni CSM, anulate! Curtea Supremă motivează decizia definitivă din procesul fără precedent pentru justiția din Constanța!

26 Jan 2024 1165

UPDATE. Surse - șeful Camerei de Conturi Constanța Judecătorii retrimit la Parchet dosarul lui Ioan Bobe (MINUTĂ)

17 Jan 2024 3572

Dosarul Retrocedărilor Administrația Chițac, demers de aproape 3 milioane de dolari! Înalta Curte s-a retras pentru deliberări!

17 Jan 2024 899

Cu recurs Primăria Constanța pierde și la Curte procesul cu fostul consilier local George Andrei Popescu (MINUTA)

16 Jan 2024 688

Fost președinte din Curtea de Apel Constanța, fost magistrat al Curții Supreme, în proces cu Înalta Curte! S-a decis rejudecarea

09 Jan 2024 1004

Dosar deschis de RAJDP Constanța fostului director Gâmbuțeanu, rejudecat la Curtea de Apel

17 Dec 2023 641