Bogdan Huțucă (PNL) “Măsurile economice ale Guvernului PNL produc efecte pozitive”


Eurostat confirmă că măsurile economice și fiscale luate de Guvern au produs, pe primul trimestru din 2020 o creștere economică, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
“România înregistrează cea mai mare creștere economică pe primul trimestru din 2020 comparativ cu țările din UE.
Această creștere poate fi interpretată ca o dublă victorie, pentru că guvernul liberal a reușit să mențină un echilibru între sectorul economic și nevoile sociale. De la debutul pandemiei, PSD a încercat, cu orice preț, să dărâme orice speranță de redresare a țării, să genereze o criză politică cu efecte directe în economie. Toate măsurile guvernului PNL au fost atacate de PSD, deși aceștia din urmă erau conștienți că este nevoie de protejarea economiei și mai ales a cetățenilor.
În timp record, au fost luate măsuri spectaculoase. Guvernul liberal a plătit toate datoriile statului către companii, iar acestea au avut banii necesari pentru salarii. A fost inițiat cel mai mare program IMM Invest la care au apelat zeci de mii de antreprenori români. De asemenea, amânarea ratelor bancare reprezintă un alt proiect de succes al Guvernului: 126.493 de persoane fizice și juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, a dobânzilor și comisioanelor. O altă măsură excelentă a fost plata șomajului tehnic. Datorită acestor măsuri luate de guvern, de a plăti salariile celor aflați în șomaj tehnic, au fost protejate peste 634.709 de persoane, precum și familiile acestora.
Sub presiunea timpului și mai ales sub atacurile populiste ale PSD-ului și ale aliaților săi, măsurile guvernului liberal au produs efecte în societate: am minimalizat efectele negative ale pandemiei, i-am protejat pe cei din linia întâi și, mai mult, am trasat o direcție favorabilă în economie”, susține deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 342

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 530

Ședință a CLM Constanța Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății Termoficare Constanța SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 428

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1086

Firme Constanța Acţionarii Dorna Estival SA vor stabili bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024

17 Mar 2024 483

Primăria Constanţa lansează programul anual de finanțare nerambursabilă pentru proiecte nonprofit. Iată domeniile vizate

13 Mar 2024 569

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Institutia Prefectului pierde definitiv procesul în dosarul „Bebe Trusou"!

08 Mar 2024 586

Iată ce accesorii cool trebuie să ai într-un apartament modern

04 Mar 2024 447

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță deblocarea programului Casa Verde panouri fotovoltaice 2023

28 Feb 2024 605

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 612

Ședință CLM Constanța Se va vota regimul acordării de finanțări nerambursabile din bugetul local al municipiului Constanța (DOCUMENT)

26 Feb 2024 445

Ședință CLM Constanța Consilierii locali votează aprobarea unor cheltuieli de reprezentare și protocol pentru anul 2024 (DOCUMENT)

26 Feb 2024 417

Stelian Ion(USR) „Riviera Tomis sau șoseaua de coastă, argument pentru construirea unor blocuri pe taluzul Constanței”!

24 Feb 2024 929

Consultare publică Consiliul Județean Constanța finanțează proiectele de tineret cu 500.000 lei!

22 Feb 2024 514