Bomboană cu alcool în parcarea unui club de fițe din Mamaia. O șoferiță a chemat la judecată Poliția Rutieră

  • Dosarul civil are numărul 17386/212/2019, fiind înregistrat recent pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
  • Bomboana cu alcool este explicația pe care conducătoarea auto a oferit-o atât polițiștilor ce au depistat-o la volan, cât și judecătorilor.
  • Faptele s-au produs la sfârșitul lunii iunie 2019, în parcarea unui club de fițe din Mamaia Nord.
 
O șoferiță a fost amendată pentru alcool la volan, în Mamaia, din cauza unei ... bomboane cu lichior. Faptele s-au produs la sfârșitul lunii iunie 2019, însă cazul se află încă în atenția Tribunalului Constanța, unde femeia a contestat amenda primită.
 
Bomboana cu alcool este explicația pe care conducătoarea auto a oferit-o atât polițiștilor ce au depistat-o la volan, cât și judecătorilor cărora li s-a plâns de faptul că a fost amendată.
 

Explicațiile nu au fost primite

 
Cazul a ajuns acum la Tribunalul Constanța, după ce nici Judecătoria Constanța nu a primit explicațiile femeii, cum nu le primiseră nici reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, la momentul constatării faptei.
 
Dosarul civil are numărul 17386/212/2019, fiind înregistrat recent pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
 
Potrivit Hotărârii nr.4905/2020a Judecătoriei Constanța, citată pe Jurindex, povestea șoferiței este următoarea: anul trecut, la finele lunii iunie 2019, aceasta a fost amendată de polițiștii din Constanța.
 
Întâmplarea s-a produs în apropierea unui club de fițe din Mamaia Nord.
 

„Acest aspect nu este adevărat“

 
În cererea de chemare în judecată, femeia a solicitat anularea procesului-verbal prin care a fost sancționată contravențional pentru conducere sub influența alcoolului.
 
Astfel, potrivit aceluiași document, șoferița a arătat că, „deși i se impută că ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice, acest aspect nu este adevărat“, se arată pe www.rolii.ro.

 
Conform sursei citate, șoferița „a precizat că, la data de 23.06.2019, se afla în parcarea locului unde era cazată, respectiv în parcarea din zona Bamboo din Mamaia Nord, la volanul autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), dar era oprită, nu circula“.
 

„Va plăti o sumă considerabilă“

 

Șoferița a mai menționat în instanță că „a mutat autovehiculul din parcarea în care se afla inițial, deoarece prietenii i-au spus că acea parcare este cu plată și va plăti o sumă considerabilă dacă lasă autovehiculul acolo“.
 
„Arată că a consumat, înainte să mute autovehiculul, o bomboană cu lichior, însă agentul de poliție care a efectuat alcooltestul a refuzat să primească această explicație“, a mai arătat conducătoarea auto.
 
În replică, reprezentanții Serviciului Rutier Constanța au solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
 
După analizarea dovezilor de la dosar, magistrații Judecătoriei Constanța au ajuns la concluzia că șoferul a fost amendat pe drept.
 
„Prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul nu este una absolută, ci relativă, fiind răsturnată în cauza de față prin probatoriul administrat, respectiv prin proba cu alcooltestul“, au arătat judecătorii.
 

„Rezultă fără niciin dubiu că a săvârșit fapta“

 
În continuare, aceștia au mai spus că „din administrarea probei cu alcooltestul (...) rezultă fără niciun dubiu că petentul a săvârșit fapta imputată, acesta conducând autovehiculul pe drumurile publice având în aerul expirat o alcoolemie de 0,11 mg/l“.
 
„Instanța constată că parcarea constituie drum public, astfel că această apărare nu este întemeiată. Cu privire la declarația martorului audiat în cauză, se constată că acesta nu a spus că petenta nu a consumat băuturi alcoolice, ci că a consumat bomboane cu lichior. Prin urmare, acesta nu cunoaște dacă petenta a consumat sau nu băuturi alcoolice înainte de a se întâlni cu aceasta în parcarea din față de la Fratelli“, se mai arată în Hotărârea nr. 4905/2020 a Judecătoriei Constanța.
 
Așa cum am precizat, însă, dosarul a ajuns acum la Tribunalul Constanța, după ce șoferița, nemulțumită de hotărârea Judecătoriei, a declarat apel.
 
În aceste condiții, urmează să se stabilească primul termen în judecarea apelului.
 
Citește și:

După radar, și aparatul Drager a fost învins în instanță, la Constanța! Cum a scăpat un șofer depistat cu 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 470

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 635

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 521

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Două firme care au efectuat lucrări pe străzile Decebal și Soveja, amendate de Poliție

16 Mar 2024 662

Urmărire în trafic Un șofer a încercat să sfideze Poliția! Nu a oprit în Cumpăna, dar a fost prins la Constanța

16 Mar 2024 710

Promovare a profesiei de polițist Zeci de tineri interesați au participat la evenimentul de la Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 632

Polițiștii IPJ Constanța prezintă tehnica din dotare în parcarea VIVO Mall Constanța

15 Mar 2024 907

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 984

Conducerea periculoasă la Constanța O fetiță de 7 ani, rănită într-un eveniment rutier în Chirnogeni. Unul din șoferii implicați, reținut

07 Mar 2024 797

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 731

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1050

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

Acțiuni de amploare ale polițiștilor în județul Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 637

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 612