Bonello Proiect pierde procesul cu Primăria Constanța. Au vrut să reabiliteze clădirea liceului teoretic Traian

⦁ Magistrații de la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscala de la Curtea de Apel Constanța s-au pronunțat pe 13 decembrie în dosarul nr. 530/36/2021,având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice
⦁Precizăm că CNSC a admis contestația formulată de către Bonello Proiect SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă primăria Constanța și a anulat licitația privind reabilitare clădirii liceului teoretic Traian din Constanța
⦁ Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au respins cererea Bonello Proiect SRL în contradictoriu cu Primăria Constanța ca nefondată și pe această cale obligă societatea petentă în favoarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei, reprezentând onorariu avocat


Magistrații de la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscala de la Curtea de Apel Constanța s-au pronunțat pe 13 decembrie în dosarul nr. 530/36/2021,având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice.

La baza plângerii a stat decizia CNSC nr. 2468/C2/2633/08.11.2021.

Precizăm că CNSC a admis contestația formulată de către Bonello Proiect SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă primăria Constanța și a anulat licitația privind reabilitare clădirii liceului teoretic Traian din Constanța.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au respins cererea Bonello Proiect SRL în contradictoriu cu Primăria Constanța ca nefondată și pe această cale obligă societatea petentă în favoarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei, reprezentând onorariu avocat redus.
Decizia este definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Bonello Proiect a chemat în judecată Primăria Constanța. Ce au decis magistrații de la Curtea de Apel?
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 358

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 897

Magistrații au suspendat procesul intentat de Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist unui revoluționar din Constanța

12 Apr 2024 384

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 667

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 592

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 456

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 365

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 494

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 485

Primarul din Corbu și-a dat în judecată contracandidatul de la Alianța Dreapta Unită!

31 Mar 2024 488

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 425

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde un nou proces deschis Inspectoratului de Stat în Construcții

29 Mar 2024 715

Adrian Glugă, printre ei Iată cine sunt noii judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție! Lista

29 Mar 2024 778

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 897

O firmă din Constanța dă în judecată Consiliul Local și Unitatea Administrativ Teritorială Limanu. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

25 Mar 2024 545