Camera Deputaților Astăzi se votează asupra cererii DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Chesnoiu

Camera Deputaților, foto: Parlamentul României Camera Deputaților

Camera Deputaţilor dezbate şi votează, marţi, 28 iunie, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii.

Luni, Comisia juridică a dat un raport favorabil ridicării imunităţii parlamentare a lui Chesnoiu, cu 18 voturi „pentru" şi 3 „împotrivă".

Potrivit regulamentului Camerei, votul va fi secret cu bile, iar raportul Comisiei juridice se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul lui Adrian Chesnoiu.

„Categoric (vor vota pentru ridicarea imunităţii - n.r.). E o decizie luată, mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziţia Comisiei juridice", a arătat Ciolacu, într-o declaraţie acordată presei.

În 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu.

„Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,(...) şi de abuz în serviciu (...) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (...)", se precizează în scrisoare.

Totodată, procurorul general a transmis şi dosarul în original.

Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. De asemenea, el le-a cerut deputaţilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare.

sursa - Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost ministru al Agriculturii, trimis în judecată de Anticorupție, alături de foști directori din minister

07 Dec 2022 1121

Fostul ministrul al Agriculturii, urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

11 Jul 2022 1028

Surse Petre Daea, nominalizat de PSD pentru funcţia de ministru al Agriculturii

06 Jul 2022 1358

Deputatul PSD Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii a rămas fără imunitate parlamentară (VIDEO)

28 Jun 2022 967

UPDATE. Camera Deputaților, ședință pe tema cererii DNA de ridicare a imunității lui Adrian Chesnoiu

23 Jun 2022 1555

PSD, despre deciziile luate de Adrian Chesnoiu Acesta şi-a îndeplinit sarcinile „în mod profesionist şi cu integritate"

23 Jun 2022 1137

UPDATE. Adrian Chesnoiu anunță că se retrage din funcție și se autosuspendă din PSD

23 Jun 2022 1127

Ministrul Agriculturii, acuzat de abuz în serviciu. DNA cere ridicarea imunității

23 Jun 2022 992

România se va confrunta cu o criză alimentară? Anunțul Ministrului Agriculturii

23 May 2022 1245

Ciucă, întâlnire cu reprezentanții Asociației Profesionale a Ciobanilor la Palatul Victoria

17 May 2022 1089

Ministrul Agriculturii Cei care își incendiază miriștile vor pierde subvențiile agricole. Ce alte sancțiuni se vor aplica

25 Mar 2022 1198

Ministrul Agriculturii anunță măsuri pentru creșterea consumului de produse românești

18 Feb 2022 1279

Întâlnire de lucru a premierului cu mai mulţi miniştri pe tema energiei. Ce s-a analizat

09 Feb 2022 1497

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu miniștrii energiei, finanțelor și agriculturii. Ce s-a discutat

07 Feb 2022 1501

Ministrul Agriculturii anunță că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor (VIDEO)

06 Feb 2022 1313