Când nervii preiau controlul volanului Pedeapsă grea pentru un tânăr șofer din Eforie. Condamnat pentru tentativă la omor deosebit de grav

  • Prin sentința penală nr. 904 din data de 17 august 2020, Judecătoria Constanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de loviri sau alte violențe săvârșită în formă continuată în două infracțiuni de loviri sau alte violențe și din două infracțiuni de loviri sau alte violențe în infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Judecătorii de la TribunalulConstanța au decis condamnarea în primă instanță a unui tânăr șofer, în vârstă de 32 de ani, din Eforie, la aproape opt ani de închisoare, pentru distrugere și entativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, cu termen în luna aprilie 2021.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violente în formă continuată, distrugere și părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație.

În actul de sesizare s-a reținut că la data de 30 martie 2020, în jurul orelor 10.00, inculpatul, pe fondul unui conflict cu administratorul unei terase din Eforie Nord, a efectuat manevra de mers înapoi cu intenție, de două ori, pentru a distruge terasa magazinului.

În urma manevrelor, un panou al terasei s-a desprins și a căzut spre interior și a vătămat o femeie (vânzătoare).

În același context, administratorul localului a fost și el vătămat în urma desprinderii materialelor componente ale terasei.

Potrivit magistraților, având în vedere contextul descris mai sus, rezultă fără dubiu faptul că inculpatul a urmărit să distrugă terasa de la magazinul sus-menționat în scop de răzbunare, și cunoscând că acolo funcționează un magazin cu terasă, a prevăzut prezența unor persoane în spatele gardului, și implicit a acceptat și lovirea acestora.

Audiat fiind, inculpatul a recunoscut în esență săvârșirea faptelor ce i se rețin în sarcină și a declarat faptul că avusese un diferend cu administratorul terasei.

„Ulterior, s-a reîntors la magazin, a dat cu spatele cu autoutilitara și a dărâmat porțile magazinului. Susține inculpatul că nu știa dacă e cineva în magazin, însă dată fiind utilitatea unui astfel de obiectiv, a datei și orei faptelor petrecute, era mai mult decât evident că inculpatul trebuia să-și imagineze, cel puțin, faptul că unitatea de alimentație publică are persoane înăuntru, măcar o singură persoană, respectiv vânzătorul“, se mai arată în actul de sesizare a instanței, potrivit rolii.ro.


„De altfel chiar vânzătoarea a fost și vătămată deci, inculpatul nu se poate exonera de răspundere susținând că nu avea cunoștință să fie vreo persoană în magazin. Mai mult, după cum se poate observa din imaginile video atașate rezultă că inculpatul a vizat pentru impact chiar zona în care se afla o masă pentru persoane, și coroborat cu faptul că acesta cunoștea configurația magazinului, rezultă suficiente probe că acesta chiar a urmărit lovirea și vătămarea de persoane prin fapta săvârșită. Deosebit de relevante sunt în cauză imaginile video care indică o hotărâre fermă a inculpatului în vederea producerii faptelor cu orice consecințe“, potrivit rechizitoriului, conform sursei de mai sus.

Prin sentința penală nr. 904 din data de 17 august 2020, Judecătoria Constanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de loviri sau alte violențe săvârșită în formă continuată în două infracțiuni de loviri sau alte violențe și din două infracțiuni de loviri sau alte violențe în infracțiunea de tentativă la omor calificat.


Citește și

O tânără judecătoare din Constanța a murit într-un accident rutier. Ce se întâmplă acum cu dosarul (video)

Închisoare cu amânare!
Accident grav pe plaja Modern! Copil lovit de un BMW condus de un șofer băut. Explicațiile judecătorilor

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 484

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 660

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1680

Constanța Șofer condamnat definitiv la închisoare pentru distrugere! Ce alte acuzații i-au mai fost aduse

24 Oct 2023 891

Un șofer a încercat să mituiască polițistul care l-a oprit în trafic. Bărbatul și-a recunoscut fapta în fața procurorilor

11 Oct 2023 788

Doi bărbați, condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

09 Jun 2023 1123

Un tânăr șofer, condamnat de Tribunalul Constanța pentru tentativă la omor deosebit de grav

28 Jun 2022 2146

Constanța! Un șofer a fost bătut în trafic pentru că mergea prea încet! Condamnare și despăgubiri (document)

27 Oct 2021 9242

Bărbat depistat de polițiștii din Murfatlar, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Ce infracțiuni a comis

21 Oct 2021 1223

Un tânăr șofer din Eforie, condamnat pentru tentativă la omor deosebit de grav. Dosarul se va rejudeca

18 May 2021 2505

Nu a oprit la semnalul agenților Povestea unui tânăr șofer din județul Constanța, condamnat pentru ucidere din culpă după ce amicul său a fost împușcat în cap de polițiști (video)

15 Aug 2020 3665

Accident grav în Constanţa. Şoferul a fugit de la faţa locului. Prins şi condamnat

08 Jan 2020 2160

Un constănţean a condus un autoturism fără permis de conducere şi a refuzat să i se recolteze probe biologice

22 May 2019 1643

Șofer fără permis de conducere depistat în trafic în localitatea Agigea, județul Constanța. Incredibil ce au descoperit polițiștii

12 Nov 2018 1335

Judecătorii au confiscat mita! Un șofer prins la volan cu permisul anulat a fost condamnat. A încercat să le dea bani polițiștilor

24 Oct 2017 1795