21 Dec, 2019 00:00
1614
Cecilia ZAGONEANU
Vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecătoarea
Eleni Cristina Marcu, părăseşte instanţa de la malul mării. În ultimele şedinţe ale Secţiei pentru judecători din această săptămână, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât cu unanimitate de voturi validarea rezultatelor concursului de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În urma validării rezultatelor examenului, pe care judecătoarea Marcu l-a promovat săptămâna trecută, reuşind să îşi asigure un post la Secţia penală a Curţii Supreme, CSM a decis ca magistratul să fie eliberată din funcţia de vicepreşedinte pe care o deţinea. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2020, Eleni Cristina Marcu va înceta oficial să fie vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa.
Aceasta va deveni, în schimb, judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
Amintim că examenul de promovare s-a desfăşurat în perioada iunie – decembrie 2019. În urma parcurgerii tuturor etapelor concursului, judecătoarea a obţinut punctajul mediu de 83,00, fiind unul din cei doi candidaţi pentru Secţia penală, alături de preşedintele Curţii de Apel Braşov, judecătoarea
Elena Babu, care au reuşit să treacă de proba interviului.
La rândul său, şi preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecătorul
Marius Cristian Epure, se înscrisese în concurs pentru un post la Curtea Supremă. Totuşi, acesta nu a reuşit să treacă de interviul susţinut la CSM.
După ce judecătoarea Eleni Cristina Marcu va pleca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conducerea Curţii de Apel Constanţa va fi asigurată de preşedintele Marius Cristian Epure şi de judecătoarea
Adriana Ispas, recent delegată pe cel de-al doilea post de vicepreşedinte al instanţei.
Citeşte şi:
Cu cât a fost notat preşedintele Curţii de Apel Constanţa la interviul pentru Înalta Curte. Ce note au luat ceilalţi
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: